1. Lincoln Continental (1978)
2. Lincoln Continental (1966)
3. Cadillac Eldorado Fleetwood (1967)
4. Cadillac Fleetwood Brougham (1966)
5. Cadillac Deville (1970)
6. Mercedes Benz (1978)
7. Chevrolet Impala (1966)
8. BMW 316 (1982)
9. Ford Mustang (1968)
10. Chevrolet Monte Carlo Sport Coupe (1978)
Din punctul meu de vedere, există 4 tabere de consumatori:
1. cei care cumpără de nevoie (preţul produselor să fie cât mai mic iar aspectul nu contează)
2. cei care cumpără de imagine (preţul nu contează, de preferat mic/mediu; din punct de vedere estetic, însă, să mulţumească)
3. cei care cumpără funcţie de preţ (ce e scump = bun; aspectul contează mai puţin, calitatea are prioritate)
4. cei care cumpără funcţie de preţ şi aspect (pe principiul… dacă tot investesc, măcar să aleagă şi ceva care să placă ochiului)
Păţania, pe care nu o pot numi tocmai recentă, o încadrez cu uşurinţă la punctul 4. Am tot căutat maşina de călcat ideală… vreo două luni. Ea trebuia să fie anti-calcar, cu talpa auto-clean, producător consacrat (de încredere) şi aspect plăcut (şi neapărat în combinaţia alb-negru sau alb-bleumarin). Toate bune şi frumoase până la ultima parte. N-am găsit, cu toată sinceritatea, nicio maşină de călcat de la Tefal care să arate frumuşel. E firma mea de suflet şi în care am încredere că nu mă dezamăgeşte din punct de vedere al calităţii. Anti-calcar, bifat. Auto-clean, bifat. Producător de încredere, bifat. Aspect, pauză. Nu ştiu de ce dar toate noile modele de maşini de călcat de la Tefal au… partea din spate urâtă. Am căutat ca bezmetica o maşină cu fundul clasic, mic, care să nu iasă în evidenţă… şi n-am avut noroc. Pentru că mă încadrez la punctul 4, am renunţat la a-mi mai cumpăra de la producătorul menţionat. Îmi pare rău, pentru mine aspectul obiectelor contează, mai ales că maşina de călcat e prietena mea de zi cu zi. N-am avut altă opţiune decât să mă reprofilez. Am optat pentru Bosch şi sunt mulţumită de alegerea făcută.
Şi finalul e un fel de…
Dragă Tefal,
Nu fi trist! Te iubesc în continuare şi doar pentru că nu îţi accept maşina de călcat, nu înseamnă că te trădez.
Cumpărăturile mă relaxează, indiferent că e vorba de pantofi, brioșe, agrafe de păr, cărți sau farfurii. Cred că unele (multe) femei se nasc cu sindromul acesta. Deși banii se evaporă în urma acestei activități, cumpărăturile tot mă relaxează. Sunt, așadar, un consumator pe cinste! Am să vă povestesc într-un alt articol goana după mașina de călcat ideală. Aventuri, nu alta!
Nu știu de ce se întâmplă astfel. Nu știu de ce mă număr printre cheltuitoare. Dar știu un lucru… Atâta vreme cât cheltui doar banii mei, e strict problema mea, nu a vecinei de la 3, nu a lui frati-miu și nici a prietenului. Așadar, pe principiul “fiecare cu viciul lui”, eu vă las să fumați liniștiți, să beți, să mergeți la femei și așa mai departe… Și eu, la rându-mi, îmi port pe umeri (sau prin magazine) viciul. E un deliciu, nu alta. Sunt zile în care merg în supermarket doar pentru o brioșă dar ies de acolo, în plus, cu vreo două cărți, o cană, un iaurt nou pe care nu l-am încercat încă, niscai pixuri și poate niște condimente pentru orez. Vestea bună e că astea sunt totuși utile. Am alte zile… când ajung acasă și mă întreb ce naiba fac eu cu jumătate din chestiile pe care le-am cumpărat ori zilele când intru într-un magazin cu chestii drăguțe, cumpăr vreo 7 chestii din care doar două sunt pentru mine iar restul… restul mi se par drăguțe și o să le fac cadou cu prima ocazie când cineva se poartă frumos cu mine. Știu că am niște rotițe lipsă sus, la mansardă. Mă consolează însă ideea că nu sunt singura în situația asta. Nu-i așa? :D
Piesa asta îmi aduce aminte de vremuri bune, ceea ce mă face să cred că o să o ascult cu aceeași plăcere și peste ani.
Enter a catchy description of your awesome newsletter here.
