3 seriale de top

Bine, sunt de acord, e vară, (prea) cald dar şi (prea) multe ploi. Ai fost în concediu, ai revenit acasă unde ea, soţia sau mama, are grijă să nu pună în cârca ta prea multă treabă. Şi ce-ţi mai rămâne de făcut dacă începe (iar) o ploaie de câteva ore? Te-ai cam săturat să apuci umbrela şi să traversezi jumătate din oraş doar ca să stai o oră la bere cu ai tăi. Ori îi chemi pe ei la tine acasă ori păstrezi doar pentru tine recomandările de mai jos.

Câteva seriale, asta ca să nu ziceţi că recomand doar reprezentantelor sexului frumos.

1. Blue Mountain State
Dacă vă este dor de destrăbălările din liceu/facultate, cred că BMS este cel mai potrivit serial. Sezonul 1 a apărut în ianuarie 2010. Circulă zvonul că au apărut deja şi câteva episoade din al doilea sezon, dar aici nu am date sigure, aşa că ne rezumăm la un singur sezon.

2. Lie to me
Să înveţi ceva în timp ce stai cu berea-n mână, cui nu i-ar plăcea? LTM este un serial ce se întinde pe două sezoane (la al treilea au început filmările de curând). Primul sezon a apărut în ianuarie 2009 iar al doilea în septembrie 2009. Serialul are ca temă de bază investigarea diferitor cazuri de către Dr. Cal Lightman, specialist în detectarea minciunilor prin intermediul mimicii şi al gesturilor. Este un serial educativ şi foarte bine structurat. În fiecare episod sunt rezolvate două cazuri. Treburile se complică atunci când FBI-ul sau NYPD-ul vor să rezolve cazul pentru că doctorului Cal Lightman nu-i place să lucreze cu oameni din afara companiei lui.
Am notat unele amănunte învăţate din film, căteva vi le scriu şi vouă:
- Bărbaţii au un ţesut erectil la nas – îi mănâncă atunci când ascund ceva.
- La un zâmbet prefăcut nu există încreţituri în colţurile ochilor.
- Pentru a da un răspuns care solicită memoria (ceva care s-a întâmplat în urmă cu o oră sau în urmă cu 3 luni), persoana trebuie să întrerupă contactul vizual pentru a-şi aduce aminte. Dacă menţine contactul vizual înseamnă că minte (pentru că nu face apel la memorie şi tot ceea ce spune sunt doar invenţii).

3. Summerland
Acesta e un serial mai vechi decât cele două prezentate mai sus însă rămâne preferatul meu. Oldie but goldie!
Sezonul 1 a apărut în iunie 2004 iar sezonul 2 în februarie 2005.
Trei copii dintr-o familie obişnuită rămân orfani după ce părinţii lor suferă un accident. Copiii intră în custodia unei mătuşi din California. Nu ştia cum să se descurce cu un copil, mai ales când la pachet vin 3! Dar nimeni nu se naşte învăţat. Probleme de familie, probleme de comunicare, exemple de rezolvări… toate sunt utile şi bune de aplicat de oricine.
Dacă ne mai gândim că toată acţiunea se petrece pe plajă… parcă miroase a vacanţă.

16 comments on “3 seriale de top”

  1. Monica says:

    pe ultimul il stiu, si m-am uitat la cateva episoade, dar din nou ma lovesc de faptul ca mie nu mi place sa ma uit la seriale, habar nu am de ce?!:/

  2. Gabi. says:

    doar de Lie to me am auzit. :-? si am inteles ca seamana putintel cu House, si cum mie nu mi-a placut House de nicio culoare. :-??

  3. Complex de Contradictii says:

    Nr.2 pare super tare

    Mie mi-a placut si Prison Break

  4. Andrei says:

    Seriale…mama, am o gramada pe care le-am vazut si alta gramada pe care as vrea sa le vad :). Din ce zici tu, nu am vazut decat Lie to me, dar nu pe tot, insa urmeaza sa il termin la un moment dat. Oricum, multe chestii de acolo le-am observat si eu si sunt cat se poate de reale. Pe celelalte doua le trec pe lista de "Must See".

    Si acum, daca imi permiti, ti-as recomanda si eu 2 seriale. Unul dintre ele ar fi Dexter, in care este vorba despre un ucigas in serie care lucreaza pentru Departamentul de criminalistica din Miami, si ucide pentru a scapa orasul de lichele…In fine, trebuie sa il urmaresti ca sa vezi cat este de tare, ca din ce zic eu aici nu intelegi mare lucru. Are 4 sezoane, urmeaza al cincilea.
    Al doilea ar fi Weeds, un serial in care este vorba despre o mama care se ocupa cu vandutul "ierbii" pentru a-si intretine familia (care bineinteles ca nu este foarte normala) si de aici se intampla multe alte lucruri. Mie mi-a placut cam pana prin sezonul 4, pentru ca pe urma o cam lungesc. Sezonul 6 este in productie.

  5. Terra says:

    @Andrei
    Hei, avem ceva in comun – lista "Must See". Am mai mult de 10 seriale pe lista respectiva printre care si Weeds, cel de care ai mentionat si tu.
    Acum am sa trec pe lista si Dexter. Multumesc!
    :D
    Te mai astept cu recomandari daca e sa mai prinzi vreun serial si, cine stie, sa-mi spui parerea despre Blue Mountain State dupa ce o sa-l vizionezi.

  6. Gheara says:

    "Heroes" nu te intereseaza?
    Mie imi place serialul pentru ca dupa ce afla ca au "puteri", protagonistii nu devin instant eroi si se imbraca in colanti. Majoritatea nu stiu sa si le foloseasca, iar altii nici nu le vor. Mult mai interesant decat un tip care poarta chiloti peste pijamale si isi face pop-corn cu ochii.

  7. Terra says:

    @Gheara
    E deja pe lista "Must See", in agenda.
    Si e o lista care depaseste 30 de seriale :D
    Timp sa fie.

  8. Andrei says:

    @Terra
    O sa iti spun parerea despre Blue Mountain State, e deja la descarcat.
    Recomandari mai am, dar cum zici si tu, timp sa fie. Uite, chiar acum urmaresc The Office, e o comedie cu un sef mereu pus pe sotii, care incearca sa se faca placut si normal ca nu ii prea iese…plus ca si ceilalti angajati au cate o rotita lipsa. Ma amuza copios si mi-a dat idei despre ce as putea face la mine la birou :D

  9. Terra says:

    @Andrei
    "The office" zici? Ma faci sa-mi maresc lista. Recomandari bune ai. Timp n-ai de dat? :D
    Glumesc :D
    Vizionare placuta si merci pentru "The office".

  10. phidas says:

    Lie to me pare interesant, cred ca merita vazut.

  11. Smiley_tgv says:

    @Gheara si @ Terra recomand vizionarea serialului Heroes pana la sezonul 3, treaca mearga si 3-ul , insa de la sezonul 4 n-are rost. (stiu ce vbesc, am scris recenzii pentru fiecare episod pe un site de specialitate)
    @Andrei si eu as vrea sa vad Dexter si weeds-ul, cam stiu cu ce se "ocupa" fiecare, in sa am avut alte prioritati :D
    Si Terra, daca tot zici ca ai asa de lunga lista cu must-uri, mai baga 3: The Legend of the seeker, Dollhouse si Fringe.
    Hai ca deja te supraincarcam…

  12. Terra says:

    @Phidas
    Cu siguranta merita! :D

    @Smiley
    Le-am notat si pe astea 3 :D

  13. Liviu says:

    Că tot am terminat de vizionat "Heroes" și nu știam la ce să mă uit… Pare interesant "Lie to me".

  14. Terra says:

    @Liviu
    Cu "Lie to me" impusti doi iepuri dintr-un foc: (1) iti ocupi timpul si (2) este si educativ.
    Buna alegere!

  15. Andreea♥ says:

    Urmaresc si eu Lie to me ! Imi place mult serialul e interesant si chiar inveti cate ceva din el!
    Eu sunt innebunita dupa seriale,am o lista impresionant de lunga. Iti recomand:The mentalist,House MD,Leverage,Fringe! iti mai pot recomanda si altele dar nu stiu ce gen de seriale preferi.

  16. Ioana Radu says:

    @Andreea<3
    Am o lista cu 57 de seriale pe care as cam vrea sa le vad… nu stiu insa daca o sa reusesc, sunt cam multe totusi :)).
    Momentan ma uit la Smallville care are 10 sezoane.

    Daca te aude prietena mea ca ai zis de House, cred ca te ia in brate. Ea imi tot spune sa las Smallville si sa ma uit la House :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>