6 piese vestimentare potrivite pentru noul sezon

Am devenit extrem de selectivă în privința materialelor care-mi ajung în inbox. Nici până acum n-am fost o floricică și n-am publicat prea multe materiale cu plasare de produse, dar de la o vreme chiar am ajuns să șterg e-mail-urile înainte de a le deschide. În mare parte le sortez în funcție de subiect. Cel de aseară, însă, l-am deschis. Subiectul mi-a sunat prea bine ca să-l las să se irosească, așa că am dat click pe ceea ce în inbox apărea ca fiind 6 piese care nu trebuie să îți lipsească din garderobă în noul sezon. Spre bucuria mea, chiar am descoperit un material frumos, cu idei și produse care se încadrează în același registru, drept pentru care acum îmi fac timp să scriu aceste câteva rânduri introductive.

În primele rânduri ale materialului am citit că înainte de a-mi începe cumpărăturile, trebuie să-mi amintesc că am nevoie de piese versatile, pe care le pot folosi în cât mai multe ţinute de zi sau de seară. Am rezonat foarte mult cu această afirmație, asta pentru că în trecut cumpăram tot felul de piese vestimentare pe care nu le puteam combina cu mai mult de două chestii din garderobă.

Dacă te întrebi cum să te îmbraci pentru a te simţi comod, dar şi pentru a avea o ţinută fashion, cele 6 articole vestimentare de mai jos sunt potrivite pentru tine! Luminiţa Staicu, Designer hermosa, brandul românesc cu tradiţie de peste 20 de ani, te va ajuta să îţi defineşti stilul vestimentar în această toamnă.

1. Sfidează anotimpul prin imprimeuri vesele

Dacă eşti o femeie independentă, care are încredere în ea, poţi purta ce vrei, când vrei. Acest lucru presupune că imprimeurile pline de viaţă, pe care te-ai obişnuit să le îndrăgeşti pe parcursul verii, rămân în continuare la modăşi pot fi incluse cu uşurinţă în ţinute creative de toamnă. Cel mai potrivit element vestimentar pentru acest sezon îl constituie sacoul Ama, 159,90 lei, care prin imprimeul şi culorile sale, te vor ajuta săieşi din anonimat în zilele ploioase ce vor urma.

Sacoul Magy din brocard elastic, 249,90 lei, intra în aceeaşi categorie, datorită design-ului imprimat digital exclusiv, dublat prin căptuşeală. Printr-o croială cambrată, buzunare funcţionale în contrast, şliţ la spate şi închidere cu nasture ornament, acest sacou are în compoziţie ţesături de cea mai bună calitate, conţinând 80% bumbac.

Sacou Ama si sacou Magy hermosa toamna 2017

2. Pantalonul office în ţinută de zi

„Inspiră-te din garderoba masculină şi poarta clasicul pantalon office negru în ţinută de zi cu zi. Îl poţi accesoriza spectaculos cu ochelari de soare cu un design excentric, balerini cu botul ascuţit şi, dacă vrei să faci lucrurile cu adevărat interesante, îl poţi combina alături de o jachetă de piele şi de un tricou simplu de bumbac”, spune Luminiţa Staicu, designer hermosa.

Dacă eşti o feministă convinsă, adeptă a stilului clasic, atunci această piesă vestimentară este o alegere pe măsură! Pantalonul Ionela se asortează perfect şi în combinaţie alături de un sacou simplu, într-o croială eleganta şi o cămaşă albă.
Dintr-o croială conică, buzunare laterale funcţionale şi betelie cu închidere ascunsă, pantalonul Ionela, 149,90 lei, are în compoziţie texturi de cea mai bună calitate, conţinând 75% bumbac.

pantaloni hermosa toamna 2017

3. Menţine-ţi eleganța

Chiar dacă zilele călduroase încep să se scurgă încet, stilul tău vestimentar trebuie să rămână acelaşi. Dacă eşti adepta rochiilor elegante, nu este nicio problemă. Odată cu sosirea toamnei, poţi împrumuta de la ea multitudinea de culori pastelate. Rochia este de nelipsit în orice anotimp!
Chiar dacă dimineţile sunt mai răcoroase, vremea prânzului este foarte plăcut să te găsească într-o rochie de toamnă cu mâneca trei sferturi sau chiar scurtă. Până şi lungimea rochiei poate să difere. Rochiile de toamnă din colecţia hermosa au o croială mulată pe corp, printr-un tipar clasic pentru ţinuta bussines, ţinând cont de eleganţa şi feminitatea fiecărei persoane care o poartă.

Rochia Iarina, 149,90 lei, din triplu voal imprimat digital exclusiv, cu fir subţire din lame, dublată cu milanez, îţi pune în evidenţă talia printr-o croială amplă şi mâneca scurtă cu garnitură contrastantă în terminaţie.

Rochia Sidonia, 179,90 lei, este croită din tercot elastic imprimat digital exclusiv, având o croială conică şi mâneca scurtă. Talia este evidenţiată de imprimeul floral, iar rochia se închide cu ajutorul unui fermoar ascuns la spate.

Rochia Ianna, 99,90 lei, din șifon imprimat digital exclusiv, este o rochie casual fluidă, care are o croială dreaptă şi mâneca trei sferturi, fiind ideală pentru ocazii speciale.

rochii toamna 2017 hermosa

Piesele vestimentare hermosa sunt create și comercializate de peste 20 de ani în România. Mi-au părut a fi foarte frumoase cele din materialul primit via e-mail, drept pentru care le-am împărtășit aici cu voi, iar acum o să intru pe site-ul aferent – hermosa.ro – pentru a verifica mai multe produse potrivite pentru acest sezon ce tocmai a început (d.p.d.v. calendaristic). De multă vreme caut un sacou care să-mi placă de la foarte mult în sus. Fingers crossed, să fie cu noroc!

3 comments on “6 piese vestimentare potrivite pentru noul sezon”

  1. imi place cum gandesti. Iti iei dimineata pantalonii office si o bluza simpla asoratat cu un sacou pentru birou, iar dupa-amiaza, cand iesi cu prietenii la un suc, doar renunti la sacou si-ti lasi parul desfacut. Bine, se mai pot adauga niste bijuterii si un fard mai de oras.

    1. Delia says:

      Sa nu uitam de rujul rosu :)

      1. Ioana Radu says:

        Bun detaliu :D.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>