De câte ori nu te-ai urcat în maşină fără să te gândeşti că într-o zi o să conduci autoturismul la care ai visat atât de mult timp? De câte ori nu ţi-au sclipit ochii în faţa unei perechi de pantofi de la un brand recunoscut? Asta ştiu că sună a fiţă pe care mulţi n-o înţeleg, dar e o dorinţă pe care unele femei o au. Şi eu îmi doresc asta, n-am de ce să mă ascund. Îmi imaginez că într-o zi o să am o pereche de pantofi Jimmy Choo, Brian Atwood sau Nicholas Kirkwood. De câte ori n-ai sperat să reuşeşti să strângi bani pentru aparat dentar sau pentru implanturi dentare? Fără să apară tot timpul cheltuieli neprevăzute care să te facă să iei din economii… De câte ori n-ai visat să-ţi îndeplineşti un vis, unul dintre alea multe pe care le ai şi pe care ţi-e frică să le numeri… De câte ori? Şi de câte ori nu ţi-a trecut prin minte ideea cu creditul la bancă? Ştii că eşti om responsabil şi că, dacă ai da câte puţin lună de lună, ai reuşi să îndeplineşti visul ăla al tău. Ai reuşi să plăteşti apoi ratele la bancă fără probleme. Şi eu am ajuns în punctul în care am trecut deja de două credite şi-l planific pe al treilea. Sunt un om responsabil, calculez totul şi îmi iese conform planului în 90% din cazuri. În restul de 10% nu mă panichez, ci găsesc un plan B. Planul B în cazul de faţă, când veniturile mele sunt prea mici pentru a mi se aproba un credit, este fix un credit fără adeverinţă de venit.
Cum vine asta? Şi cine îmi dă mie aşa ceva? Este un credit pentru nevoi personale care în mod normal are pragul maxim de 20.000 de euro, dar care scade la 5.000 de euro dacă vreau să sar peste etapa cu adeverinţa de venit. E posibil să mi se ceară alte acte, dar sar oricum peste pasul cu adeverinţa. Which is good. Am citit aici câteva chestii interesante, apropo de planurile mele, după care am ajuns la concluzia că un credit precum cel menţionat mai sus e fix chestia care mie mi se potriveşte cel mai bine. Pentru ce vreau eu banii ăştia? Pentru îndeplinirea unui vis pe care prefer să-l plătesc treptat, ca să nu simt investiţia la fel de puternic. Ce vis? Cred în noţiunea de jynx, deci n-o să scriu şi n-o să spun nimic despre el până nu-l văd împlinit. 😉
Pentru persoanele care imprumuta responsabil ma bucur ca exista varianta asta de credit rapid. Pentru cei care fac credit pentru telefoane de 4000 de lei, cand ei nu prea au ce pune pe masa, mi-ar placea ca, atunci cand se acorda un credit sa fii nevoit sa motivezi pentru ce ii vrei si sa fii obligat sa ii folosesti in scopul declarat :)). Sunt rea, stiiiiiu.
pentru o nevoie reala, o investitie cu randament bun – e o solutie rapida( de ex. platit un curs, sau o centrala termica noua etc). Nu as recomanda insa la nimeni sa isi ia telefon sau mai ales masina fara sa isi stranga banii inainte. Cel putin la masina apar niste cheltuieli ulterioare (asigurare, benzina, inregistrare, service periodic etc) pe care daca nu le-am putut economisi inainte, nu o sa pot plati nici dupa si din bucurie devine o povara)
Pentru telefon nici eu nu mi-as face, dar nici nu-i invinovatesc pe cei care fac asta. Merg pe ideea ca unii sunt ca mine, cu economii, dar care nu vor sa intre ele, pentru a le putea folosi doar in cazuri de urgenta. Sa zicem 5.000 de euro pentru urgenta. Chiar daca dispun de banii astia, prefer sa-i las in continuare “pentru urgente” si sa fac un credit pentru o masina care sa ma coste cam tot atat, dar pe care stiu ca o pot plati in 3 ani si imi pot permite si intretinerea ei. Pe cand, daca as folosi economiile pentru a face asta, vreme de 3 ani n-as mai avea niciun ban pentru urgente. Prefer sa am economiile la loc caldut, cand stiu ca pot plati ratele unui credit si imi pot permite si costurile suplimentare de intretinere ale noului bun. E totul calculat, plus marja de eroare. 😀
de fapt supriza e ca in 3 ani ai avea mai mult de 5 mii euro pt urgente. Pt ca in 3 ani la banca dai inapoi 5 mii plus dobanda!!! si din prima luna ai avea inapoi 150-200 euro lunar deoparte.
E drept, daca as sti dobanda la credit, as putea vizualiza daca banii economisiti ar putea fi investiti cu un randament mai bun…
As avea peste 3 ani. Dar pana sa ajung acolo ar trebui sa o iau de la capat cu economiile. Daca folosesc cei 5 mii pentru masina, iar peste o luna am nevoie de 3 implanturi dentare si mai apare inca ceva… N-as avea de unde sa iau suma mare de bani la urgenta.
si nici nu afiseaza comisioane si dobanda pe site! Brrr, BTRL parea banca serioasa 🙁