Visul oricărui consumator este să aibă voie să testeze mai multe produse înainte de a achiziţiona ceva. Cu atât mai mult când vine vorba de tehnologie iar preţurile sunt destul de piperate. Cum poţi să ştii, dintre două sisteme audio cu preţuri asemănătoare, care este mai bun? E o iluzie dacă ai senzaţia că angajatul din magazinul cutare o să te lase să le probezi pe amândouă. S-ar putea nici să nu ţi-l scoată din cutie, să te trimită să vezi prezentarea de pe youtube.
Don’t be silly! Orientează-te către produse ale producătorilor care mizează pe testare. BOSE, de exemplu, şi-a construit sloganul exact pe acest principiu. Se numeşte „Cere o demonstraţie”. Îţi dai seama că niciun producător nu te-ar lăsa să ceri demonstraţii ale produselor dacă n-ar fi sută la sută sigur de capacităţile produsului.
Pe ideea aceasta mă gândesc să cer o demonstraţie pentru un produs de-al lor. Mi-a fost adesea ruşine să chem oamenii la mine acasă pentru că, în lipsa unui televizor, singura muzică pe care puteam să o las să ruleze era cea de pe internet, prin intermediul laptopului. Şi mai toată lumea ştie că laptopul are două trepte de volum. Încet şi foarte încet :)). Despre claritatea sunetului nu ne avântăm să discutăm.
De aceea mă gândesc uneori, când se apropie diverse sărbători, inclusiv zile de naştere, că lumea nu se poate strânge la mine acasă, pereţii mei nu pot găzdui zâmbete şi râsete colorate, discuţii interminabile, dansuri şi alte cele. Pentru că pereţii mei nu ştiu să dea muzica mai tare un pic. De aceea am intrat pe site-ul BOSE, cu gândul la o boxă fără fir pentru laptop, totuşi ceva un pic mai mult de atât.
Am găsit Wave Sound Touch IV, o minunăţie de sistem audio cu sunet de înaltă performanţă. Apreciez inclusiv aspectul, faptul că nu este masiv, ca majoritatea accesoriilor din zona masculină. Tot spre fericirea mea, este un sistem audio care se instalează foarte uşor, având o aplicaţie care mă ghidează. Permite inclusiv CD-uri/MP3 standard sau imprimate acasă, iar sursele mele de streaming de muzică şi staţiile radio DAB/AM/FM sunt disponibile la atingerea unui singur buton. Nimic complicat, iar sunetul este de zeci demilioane.
Acum, că l-am descoperit şi ne-am cunoscut, aştept să mi-l permit. Sper să nu dureze o veşnicie, căci pereţii locuinţei mele abia aşteaptă prietenii şi rudele pe care nu le-a văzut prea des la faţă.
Ce nu aş da să am şi eu un sistem audio Bose……
Am eu un sistem, dar cum ai zis……nu a fost ceea ce mi-am dorit, ceea cea mi-a prezentat vânzătorul.
La mine acasă ar merge foarte bine nişte boxe ceva mai mari……ca să asculte şi vecinii puţină muzică de calitate……
Succes!
Eu n-am deloc deocamdată. Deci eşti mai bine decât mine, oricum :D.