Baby Looney Tunes @Boomerang TV

baby_looney_tunes_bigCum să nu-ţi placă micii poznaşi de la Looney Tunes? N-ai cum, domnule, n-ai cum să-i refuzi! Partea şi mai frumoasă e că noi, ăştia mari, ne uităm la desenele astea animate pentru boacănele pe care le fac Baby Taz, Baby Tweety, Baby Sylvester şi restul drăgălaşilor, iar apoi ne bucurăm împreună cu mititeii „din dotare” că Buni îi pune la punct cu vorba bună şi îi învaţă ce-i responsabilitatea şi faptul că fiecare lucru rău pe care-l facem are urmările lui. D-aia trebuie să ne înarmăm cu nişte rondele de morcovi, fâşii de ardei gras şi alte legume, să ne luăm copilul şi să ne uităm împreună la micii poznaşi – Baby Looney Tunes!

Împreună vedem şi învăţăm cum să facem faţă sutuaţiilor neplăcute. Cei mici trebuiesc îndemnaţi să caşte bine ochii când vine vorba de responsabilitate, iar noi să reţinem că sunt cazuri pe care le putem rezolva fără să ne enervăm, cu vorba bună. Nepoata mea primeşte de la părinţi îndemnuri cu exemple din desenele animate pe care le urmăresc împreună. Şi pricepe foarte bine! Astfel că serialele astea animate au rolul lor. Mă refer la cele de pe Boomerang TV, nu la caricaturile de pe alte canale tv de la noi.
Boomerang TV ioanaradu.com screenshot
Serialul animat Baby Looney Tunes a avut premiera în România, pe canalul Boomerang, pe 12 octombrie 2011. Şi are un rating atât de mare încât se difuzează în continuare. Nici nu e de mirare, având în vedere că sunt unele dintre multele producţii realizate de Warner Bros (casă de producţie care-şi merită pe deplin toate premiile câştigate de-a lungul anilor).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>