Când BFF e parior, de ziua lui punem la pariuri!

Mâine este ziua de naştere a celui mai bun prieten al meu. Unul dintre cei mai grozavi oameni pe care un om îl poate avea ca prieten. Iar pentru că el e cu pariurile şi statisticile şi tot ce ţine de nişa asta a sporturilor (are inclusiv site-uri specializate pe nişele astea – sport şi pariuri), ce mod mai bun de a sărbători ziua lui decât cu nişte pariuri? :D Desigur, mă documentez temeinic înainte despre Ponturi Pariuri şi Biletul Zilei, iar apoi o să aplic toate datele ţinând cont şi de sfaturile pe care le-am primit de-a lungul timpului de la el. Ce-o ieşi, o ieşi!

fotbal cupa romaniei

Ideea de bază este faptul că de ziua lui, fiind primul an în care nu sunt acasă pentru a sărbători împreună, vreau să fac ceva prin care să îi demonstrez că sărbătoresc şi câştig (hope so) în cinstea lui! Cred că fiecare om care are un amic parior ar trebui ca de ziua lui să facă asta împreună, în semn de înţelegere a pasiunii pe care o are. Până la urmă pentru asta sunt prietenii, să ne accepte pasiunile, chiar şi cele cu care nu sunt de acord, şi să se bucure alături de noi atunci când noi ne bucurăm. Că pentru răutăţi avem toţi ceilalţi oameni de pe pământ.

Înapoi la ceea ce ne interesează azi, adică faptul că mă pregătesc intens pentru a paria mâine pe o echipă câştigătoare. Practic azi mă concentrez mai mult pe ponturi pariuri, iar mâine pe biletul zilei. E destul de logică ordinea celor două. Pentru asta aleg Piaţa de Ponturi, fiind unicul proiect neafiliat al caselor de pariuri din România. Se deosebeşte aşadar de alte proiecte similare prin profesionalism şi o strategie de pariere proprie.

Ok, îmi vei spune că toţi se laudă cu strategii one-of-a-kind. Posibil să ai dreptate, căci şi eu am fost sceptică la început. Însă PiataDePonturi.ro are 4 mari secţiuni menite să aducă profit pariorilor. Aceste secţiuni sunt:
- biletul zilei (recomandări însoţite de staking plan cu mize procentuale);
- provocări (bazate pe sisteme de pariere profitabile);
- tips & facts (articole de analiză amplă a meciurilor şi alte evenimente din sport, plus ponturi de pariere şi staking plan);
- free tips.

minge-de-fotbal

Nu scriu toate astea ca să te împing să intri pe site-ul menţionat. Ce vrei să faci este absolut decizia ta. Scriu însă pentru a mă lăuda că sunt o prietenă minunată prin faptul că înţeleg această pasiune a celui mai bun prieten al meu şi de ziua lui sunt dispusă să pun câţiva bani pe o echipă (încă nu m-am hotărât dacă de fotbal sau de baschet). Şi cred că fiecare om, indiferent de care ar fi pasiunile prietenilor lui, ar trebui să-şi arate din când în când susţinerea. Pentru că, în definitiv, fiecare om este suma lucrurilor pe care le iubeşte şi în care el crede.

4 comments on “Când BFF e parior, de ziua lui punem la pariuri!”

  1. Mihaela says:

    Asa este! Noua ne plac cosmeticele si lor pariurile si fotbalul. Dar tot despre pasiune e vorba pana la urma.

  2. Trebuie sa ma documentez si eu, toata lumea vorbeste despre asta si eu nu stiu nici cu ce se mananca :D

  3. sa stii ca am un vecin care chiar castiga saptamanal la pariuri sportive. Sume mici, dar castiga. Nu stiu daca foloseste astfel de site-uri de ponturi. Nici nu stiam ca exista asa ceva. Eu credeam ca e doar norocos. Uite ca norocul ti-l faci informandu-te.

    1. Ioana Radu says:

      Sunt destul de cautate site-urile de genul acesta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>