Adv. & Stuff

Când numărul perechilor de pantofi sport trebuie să crească…

By | 16.11.2016 | 2 Comments

Cu trecerea anilor cred că devenim mai practici, astfel că ne interesează perioadele de reduceri din timpul anului, iar pentru că următoarea sărbătoare în acest sens este chiar Black Friday m-am gândit că… până şi lista în sine de cumpărături suferă ceva modificări. Am ajuns la concluzia că am destule bijuterii, gadget-uri şi parfumuri, motiv pentru care mă orientez mai mult către chestii pentru casă (am ajuns la nivelul cu ustensile electrice pentru bucătărie) şi echipament sport & casual. M-am apucat de sală în ideea de a scăpa de durerile de spate, cu care am avut probleme într-o vreme şi pentru care am făcut recuperare. Ulterior mi-am dat seama că sala e mai mult de atât, că e un viciu şi că vreau să devin cea mai bună versiune a mea. Ba chiar am adoptat şi o alimentaţie sănătoasă.

project-you

Ei bine, dacă înainte să mă apuc de sală credeam că am prea multe perechi de pantaloni de trening, prea multe perechi de pantofi sport (12 & still counting) şi prea multe tricouri casual/sport… ulterior mi-am dat seama că nu-mi sunt suficiente.

Am început, uşor, uşor, să plusez la categoria de îmbrăcăminte sport. De încălţăminte am cam uitat, recunosc, pentru că mi-au fost suficiente cele peste 10 perechi. Însă am intrat pe ZorileStore.ro să mă uit de o geantă sport, că mi s-a cam rupt ghiozdanul cu care merg la sală şi parcă m-aş orienta un pic către ceva mai feminin, şi… ispita… am dat cu ochii de nişte adidaşi Skechers de mi-am muşcat buzele încercând să găsesc un motiv pentru care să trebuiască să-i cumpăr. Şi am găsit. Evident :))

Long story short: După ce m-am chinuit ceva vreme să strâng bani să-mi iau o pereche de Air Max 90 originali, s-a umplut România de fake-uri, astfel încât i-am purtat pe ai mei fără să-mi mai pese vreo clipă de orele suplimentare muncite şi de alte chestii de la care m-am abţinut… ca să mi-i permit. I-am purtat pe ploaie, pe biclă, pe munte şi, pe scurt, mi-am cam bătut joc de ei. I-am distrus mai repede decât credeam că e posibil.

Acum mă îndrept către o pereche de Skechers (care să fie tot cu roz, precum adidaşii pe care i-am distrus), nu pentru că n-aş iubi foarte mult Nike-urile în general, ci pentru că am mai multe şanse să nu apară replici după aceştia. E de la sine înţeles că nu mă mulţumesc cu puţin, motiv pentru care modelul pe care am pus ochii e iubibil.

pantofi-sport-skechers-roz

Aceşti pantofi sport Skechers sunt disponibili pe roz, mov şi roşu la ZorileStore.ro. Momentan sunt reduşi de la 350 de lei la 270 de lei (23% reducere), dar eu sunt fetiţă calculată şi aştept să văd ce se întâmplă de Black Friday, că mi-a şoptit cineva că vor fi reduceri de până la 60%. Partea bună e că nu mai am mult de aşteptat, că ziua de 18 noiembrie e la o aruncătură de băţ. Să vedem ce noroc am 😀

2 Comments

  • Reply

    Cristina Dragomir

    18/11/2016

    Iar dau de roz :)). Sa stii ca si la mine majoritatea incaltarilor sunt sport. Am si cateva perechi de pantofi si balerini plus niste ghete dar in mare parte a timpului adidasi sau tenisi port.

    • Reply

      Ioana Radu

      18/11/2016

      Si la mine cam la fel stau lucrurile 😀

Leave a Reply