Curiozităţi (part.II)

Provocarea vine tot de la Miss S şi ambele erau în cadrul aceleiaşi postări însă n-am avut prima dată suficient timp la dispoziţie, aşadar completez acum…

Când ai început să scrii online?
Ianuarie 2008

Ce te motivează să scrii pe blog?
Ideea că există oameni care mă citesc şi care, uneori, se identifică în textele mele.

Cum reacţionezi la comentarii negative?
Există hateri pe bloguri aşa cum există şi în viaţa reală. Dacă au argumente pertinente, jos pălăria. Dacă nu, se obosesc degeaba să-mi scrie.

Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit?
Mi-am deschis blogul la îndemnul insistent al unui prieten bun. Îi tot spuneam că blogosfera nu e de mine şi habar nu aveam despre ce să scriu… Mi-a zis “orice!”. La început orice-ul era limitat, nu aveam nicio idee, dar pe parcurs am selectat doar unele segmente şi am mers mai departe cu ele.

Ce fel de linkuri ţii în blogroll?
Oameni pe care îi cunosc personal (cu care mă întâlnesc frecvent) şi persoane care sunt dispuse să plătească pentru parteneriat.

Cum te-a schimbat pe tine blogul?
Am învăţat să fiu mai reţinută, mai atentă la detalii, mai organizată decât eram, mai deschisă şi mai înţelegătoare faţă de opinii care sunt diferite de ale mele. De asemenea am cunoscut o grămadă de oameni extraordinari (cu unii dintre ei m-am întâlnit personal, cu alţii nu mi-au permis circumstanţele până în prezent).

Ce aşteptări ai în viitor de la blogul tău?
Traficul să fie ca în momentul de faţă sau să crească. Nu asta îşi doreşte orice blogger?

Cât despre cititorii/vizitatorii acestui blog?
Nu vreau să-i schimb! Nu ştiu cum s-a întâmplat să am parte de ei dar ştiu că mulţi bloggeri râvnesc la astfel de cititori. Sunt oameni cu obraz, oameni pe care îi respect şi pe care sper să-i mulţumesc în continuare.

2 comments on “Curiozităţi (part.II)”

  1. Monica says:

    eu te am in blogroll pentru ca:

    esti realista
    mergi pe jos
    esti sincera
    esti directa
    dormi la perete
    m-ai facut sa iubesc lalelele
    etc.

    Multumesc pt ca imi dai ocazia ca uneori sa aflu unele franturi ale sufletului tau, imi place sa te descopar! Asa putin, macar!

    1. Ioana Radu says:

      Ce culoare preferi la lalele? ;;)
      P.S.: dorm numai la margine :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>