De ce ficțiunea contemporană este categoria mea favorită

Am început să citesc cărți pe vremea când cuvintele erau prea lungi ca să le pot rosti corect. Nu înțelegeam nimic, dar ai mei mă puneau să exersez cititul. Puteam să termin o carte de mai multe ori, iar la final să nu știu despre ce e vorba, căci esența ei se afla dincolo de obiectivul meu, acela de a învăța să citesc cursiv. Să înțeleg ceea ce citesc a fost următoarea etapă, prag pe care mi-a fost ușor să-l trec, nemaiîmpiedicându-mă de cuvinte lungi sau pe care să nu le înțeleg. Am rumegat de-a lungul timpului atât de multe cărți încât am și niște diplome pentru recitare, creații și alte chestiuni legate de literatură. Partea asta e neinteresantă, știu. De cealaltă parte a baricadei avem însă categoria de cărți care mi-au mers la suflet aproape de fiecare dată – ficțiunea contemporană. Cotrobăi mereu în cufărul cu oferte de pe aici și, pentru că nu mă dau banii afară din casă, dar și din alte motive pe care o să le dezbat poate cu altă ocazie, nu mai cumpăr cărți la preț întreg. Like… never. Doar la ofertă.

carti fictiune contemporana

Inspirată sau nu din realitate, ficțiunea contemporană a avut mereu puterea de a trezi ceva aparte în sufletul și/sau în mintea mea. Știu, este grozav când licăre ceva atât în suflet, cât și la mansardă, însă nu-s rele nici cazurile în care doar una dintre cele două locații ajunge să rezoneze cu romanul contemporan ale cărui pagini se derulează în fața ochilor mei.

Totuși, de ce ficțiunea contemporană este categoria mea favorită? De ce nu-mi plac la fel de mult poveștile clasice de dragoste sau dramele veacurilor de mult timp apuse? Sau romanele polițiste scrise în urmă cu 30 de ani? Pentru că lipsește actualitatea, esența prezentului pe care-l traversez, ceea ce duce inevitabil la o imaginare a acțiunii mult mai lipsită de viață. Da, am citit și cărți vechi, dar plimbările cu caleașca pe lângă parcul mîngăiat de lumina lunii nu mă atrag la fel de mult precum plimbările cu bicicleta și conexiunile care se pot lega atunci când sare lanțul. Un alt exemplu care să susțină afirmația conform căreia ficțiunea contemporană este cea cu care rezonez cel mai bine ar fi că… Eminescu mă cucerea când eram în clasele primare, când eram o copilă care visa la Călin (file din poveste) sau Făt Frumos din lacrimă, pe când acum, mare fiind, n-am nicio șansă să mai cad în plasa asta, ci am nevoie de romane contemporane despre Călini bine ancorați în realitatea de acum.

Natasa Alina Culea visele nu dorm niciodata

Fiecare vreme are nevoie de cărțile ei. Cred că un prezent fără literatură contemporană ar fi o tragedie. Un prezent fără literatură contemporană ar fi un prezent în care n-aș mai cumpăra 30 de cărți pe an, ci maxim 3.

Te invit să-mi spui dacă și tu pândești reducerile la cărți de pe net, așa cum procedez eu când vreau să mă pierd pe ficționale străduțe întunecate. Do you?

7 comments on “De ce ficțiunea contemporană este categoria mea favorită”

  1. Mie imi plac si cele clasice, dar si cele moderne, contemporane. Fiecare are farmecul ei. Nu ma pot lauda ca am citit multa literatura contemporana pana acum, indiferent ca ar fi vorba de autori romani sau straini, dar lucrez la asta. Am avut si cateva dezamagiri, dar si cateva revelatii. Probabil ca voi scrie despre ele.

    1. Ioana Radu says:

      Am citit pe blogul tau multe recenzii care mi-au atras atentia. In ultimul an cu siguranta ai citit mai mult decat mine ^_^ si m-ai determinat sa-mi pun pe lista de cumparaturi cateva dintre lecturile pe care tu le-ai bifat.

  2. Bookish says:

    Eu nu pândesc neapărat reducerile, dar nici nu le ocolesc. De multe ori intru în librării și cumpăr ce cărți mă atrag la prima vedere, pe altele știu sigur că vreau să le citesc și nu am chef să aștept să treacă 1 an să le iau la reducere. Pe altele mi le comand în engleză sau îl bat la cap pe soț să mi le ia din aeroport pt că a călătorit mai des în ultima vreme, etc. Cumpăr și atunci când văd oferte online și sunt cărți mișto la preț redus, sau iau și din anticariate. Nu am o regulă, cumpăr destul de mult fără niciun regret :)

  3. Emma says:

    Aia cu ultima vrajitoare, o judec dupa coperta si deja vreau s-o cumpar. Pare exact genul meu de carte. Vad ca ne potrivim bine si la literatura:)) <3

    1. Ioana Radu says:

      Ma bucur sa aud asta ^_^.

      1. Emma says:

        Am gasit cartea ieri,in librarie.Astept salariul si o cumpar! Asaaa ma bucur de articolul tau.

        1. Ioana Radu says:

          Si eu ma bucur ca te-am inspirat in alegerea urmatoarei carti ^_^. Te astept cu impresii dupa ce o citesti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>