Despre circ şi copii

Am fost la circ și mi-a plăcut cortul.
Îmi doream să merg petru că n-am mai fost de când eram mică şi aveam altă percepţie asupra circului. Copil fiind, mă bucuram să descopăr animale pe care le mai văzusem şi la grădina zoologică dar care, în cadrul dat (circul), beneficiau de aptitudini (precum dansul). Acum, după atâţia ani, am văzut o altă faţă a circului, una pe care în copilărie nu eram capabilă să o percep.

În locul băiatului vesel cu nasul roşu, am văzut un om care munceşte, care se ţine de programă şi care… chiar părea vesel. Ştiu că asta îi era meseria dar să mimezi fericirea şi chiar să-ţi iasă… e lucru mare!
În locul animalelor pe care mi le aminteam jucăuşe şi vioaie, am văzut lei de mare şi ponei care se ţin de un program în timp ce sunt momiţi cu mâncare. Păreau trişti, cu ochi mici şi pierduţi undeva într-un gol de unde nu se vede nicio uşă de scăpare. Elefanţii păreau bătrâni, cămilele şi broasca ţestoasă la fel… În schimb, cea mai mândră apariţie a fost zebra. Finuţă şi cu un posterior mare şi neted. Arăta bine din toate p.d.v. Îţi venea să te duci să-i sari de gât şi să zâmbiţi împreună. Într-atât de frumoasă mi-a părut.

Mi-a displăcut să văd copii care plângeau pentru că ai lor părinţi n-au avut bani pentru o plimbare cu poneiul (10 lei) sau o tură cu elefantul (20 lei). Bănuiesc că mulţi părinţi abia şi-au permis biletul… Pe de altă parte mi se pare o cruditate să îţi laşi copilul să-i vadă pe alţii de vârsta lui cum râd cu toată pofta în timp ce stau călare pe ponei drăgălaşi. Mi se rupea sufletul când m-am întors să mă uit prin tribune şi am văzut un copil a cărui mamă îl strângea la piept în timp ce plângea. Se vedea că nu e o mămică rea. Aş fi vrut să-i dau eu bani dar mi-a fost ruşine să o fac. Am tot gândit dialoguri în mintea mea şi cum aş putea să mă bag în vorbă şi să-i propun, dar n-am avut curajul să o fac. Mă tot gândeam că s-ar fi simţit ciudat faţă de mine.

Când eram mică şi ai mei nu aveau bani să îmi ia şi mie lucruri pe care le vedeam la alţi copii, îmi era ruşine să cer şi a doua oară şi căscam în contiuare ochii la ceilalţi copii încercând să-mi induc starea lor de bine. În adâncul sufletului meu eram geloasă pe ei însă mă bucuram când mă lăsau şi pe mie să mă joc cu mingea lor sau cu alte jucării, oricât de comune ar fi fost. Chestia e că… un copil ţine minte, mulţi ani, toate lucrurile pe care şi le-a dorit în copilărie şi nu le-a putut avea.

Despre circ, în mare, nu sunt prea multe de zis. Mie au reuşit să-mi descreţească fruntea şi chiar mi-a plăcut numărul băiatului cu nasul roşu. Altceva ce a meritat toată atenţia au fost o gagică ce a făcut acrobaţie în aer şi o fetiţă de 4 ani care a dansat hula cu cercuri (deşi toate la un loc păreau mai grele decât ea).

9 comments on “Despre circ şi copii”

  1. Andrei says:

    Copiii tin minte ce li s-a intamplat in copilarie poate si pentru ca in momentul in care vor avea la randul lor copii sa incerce sa le ofere ceea ce ei nu au avut.

  2. Ioana says:

    O varianta ar fi fost sa cumperi un bilet pt plimbarea cu poneiul si sa i-l oferi copilasului zicand ca l-ai cumparat pentru tine dar tie ti-e prea frica sa urci si atunci poate el e mai curajos decat tine. Astfel, copilul ar fi fost si mai bucuros sa demonstreze ce viteaz este…

    1. Ioana Radu says:

      Nu erau bilete pentru plimbarile cu poneiul si cele cu elefantul.

      1. Ioana says:

        inteleg… insist totusi sa gasesc o alta varianta…. Sa ii fi spus copilului textul cu biletul tau (ei probabil nu stiau ca nu exista efectiv bilete tiparite separat) si in momentul in care ajungeti la ponei, sa platesti tu discret circarului.

  3. florin says:

    Nu poti sa schimbi lumea.Sper sa poti ,atunci cand o sa ai copii sa le oferi micile placeri ale vietii.
    Eu am plans cand eram mic ca nu am avut una sau alta…

  4. Smiley_tgv says:

    Legat de lipsa banilor si ochii copiilor pot spune ca la fel patesc si eu. Am patit-o in excursii; nu poti sa trimiti un baietel in excursie cu 10 lei la el… Mai ales cand se stia ca McDonalds e una din statii. Uite asa am ajuns eu sa fac “cinste” catorva, pe care efectiv nu am putut sa-i las sa stea la masa fara nimic in fata…
    E o lume nedreapta…
    Eu imi spuneam mereu “las’ ca ma fac eu mare! si-mi iau aia si fac aia!”

    1. Ioana Radu says:

      Nu ma mir ca gestul respectiv a venit din partea ta. Esti un om bun de cand te stiu.
      Si, da, ai dreptate cu gandul din copilarie. Visam sa ma fac mare si sa imi cumpar ce vreau. Mare m-am facut, oarecum, dar n-am reusit sa imi cumpar intotdeauna tot ce am vrut. Stii cum e… mereu ne dorim mai mult decat putem avea.

  5. Anda says:

    Ar fi multe de zis dar din pacate putine de facut. Traim intr-o lume saraca iar noi oamenii sensibili ne-am dori sa avem puterea de a schimba ceva.
    Mi-au dat lacrimile…si mi-a fugit gandul la faptul ca pentru mine o ciocolata, un suc si o prajitura e doar o simpla pofta de moment, pentru altii e o bucurie.

  6. agatas says:

    e destul de scump pt. oamenii simpli. Eu ca bunica am trimis nepotul singur si am stat afara pana sa terminat circul. E jalnic sa nu poti sa fi alaturi de cel drag cand ii faci o bucurie, foarte tragic,, …faceti preturi in asa fel sa poata merge si omul de rand!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>