Despre limite. Doar o fază.

Pornind de la premisa că singura modalitate de a descoperi limitele posibilului este de a merge dincolo de ele, în imposibil (idee ce îi aparține lui Arthur C. Clarke), nu ne rămâne de făcut decât… totul. Având o latură rebelă, de nerespectare și depășire a regulilor, ideea este oarecum îndrumătoare în facere. Facerea, părerea-mi și nu numai, face parte din procesul de dezvoltare intraumană și interumană deopotrivă, asta dacă, evident, vorbim de oameni în adevăratul sens al cuvântului. Deși conștientă că dezvoltarea implică propunera (pentru sine) de a face, în primă faza pași mici, foarte rar m-am sinchisit să mă agit. Nu vedeam rostul facerii când unicul adevăr real (şi la acea vreme absolut) era că totul mă conduce către eșec. Întâlnind momente care mă împingeau de la spate să mă urnesc din loc, am depus eforturi din necesitatea verbului “a face” şi din plictiseala verbului “a sta” (lipit de “mult” la superlativ absolut). Astfel am descoperit că a depune eforturi (mici, medii sau măricele) nu e chiar un capăt de ţară. Am învăţat că aproape nimic nu e de nereparat şi că orice ocazie de autodepăşire este benefică (în limitele bunului simţ). Am învăţat, de altfel, că cele mai bune sfaturi mi le-au dat tăcerea şi gropile în care am călcat. Nu pot să fiu ipocrită şi recunosc că am învăţat lecţii importante şi din situaţiile de natură pozitivă.

Oricât de bine mi-ar fi uneori, ţin fericirea strâns încarcerată pe teritoriul cutiei cerebrale. Nu mă mai exteriorizez decât în situaţii de criză pentru că, şi nu mă justific decât de dragul aprecierii pe care o port argumentelor, ce-i al meu e pus deoparte. Opiniile ce le mai împart cu alţii, dar, în ultima vreme, cam rar şi astea. N-o să se oprească pământul în loc doar pentru o fiolă de fericire. Sunt omul clasic. Fericită când pot. Când nu… Doar muncitoare. Pentru că, fie vorba între noi, fiecare se îneacă în ceva.

Şi… că tot vorbeam de limite la început, îmi place să le caut, să mă îndrept către ele, dar niciodată nu-mi va plăcea să le şi ajung. Limitelor, vă alerg, dar sper ca voi să alergaţi mai repede decât mine!

3 comments on “Despre limite. Doar o fază.”

  1. Er says:

    nu te amagi singura. ce-i al tau nu e pus deoparte, pentru ce-i al tau trebuie sa lupti pana la cucerirea totala. nu-ti pastreaza nimeni nimic doar pt ca e al tau. asa e lumea.

    1. Ioana Radu says:

      Ma refeream la fericire, ca atunci cand o am o tin doar pentru mine, fara ca macar altii sa stie/vada ca o detin, fie ea si pentru putin timp. Stiu, dovada de egoism din partea-mi.

      1. Er says:

        nu e vorba de egoism cand e despre fericirea ta, fiecare avem dreptul la fericire si atunci o putem tine doar in/pentru noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>