E o chestie care mă face să zâmbesc ironic de fiecare dată când o aud, o judecată pe care oamenii o verbalizează de multe ori fără să o gândească. De fiecare dată când sunt întrebată ce mai fac răspund că supraviețuiesc. Primesc o sprânceană ușor arcuită, după care întrebarea se repetă. “Și ce mai faci?”. Răspund sincer, fapt ce-mi stă în fire, că lucrez și alerg în toate părțile să rezolv niște chestii medicale și învăț pentru școala de șoferi și învăț și pentru un curs de Publicitate la care m-am înscris în urmă cu 5 luni. Le-am notat intenționat fără virgulă, asta pentru că mă ocup de toate fără vreo pauză între ele. Singura pauză este probabil în timp ce dorm, undeva la maxim 6 ore pe noapte. Și mă trezesc tot timpul cu vreo oră înainte să sune alarma, adică pe la 6 dimineața, stresată, dar pregătită să duc la bun sfârșit toate lucrurile pe care mi-am propus să le fac pentru binele meu.
Știți care e chestia care mă face să zâmbesc ironic de fiecare dată când o aud? Judecata aia de care menționam la începutul primului paragraf? Ei bine, e vorba de afirmația care îmi este servită ori de câte ori lumea aude că îmi permit să urmez un curs – “Ei, dar tu ai timp pentru așa ceva”.
Nu. Nu am timp.
Îmi fac timp. Mi-am stabilit clar prioritățile și știu că dezvoltarea mea este una dintre ele, motiv pentru care îmi fac timp să învăț, chiar dacă am o viață la fel de agitată ca a multor altor oameni. Am renunțat pentru o vreme să mai citesc beletristică, să mai merg să casc ochii prin magazine și să-mi cumpăr haine de care n-am nevoie, am renunțat la pauze (deși admit că uneori am nevoie de ele), am renunțat la multele ieșiri la cafea și la bucata semnificativă de timp pe care o pierdeam pe net (cu precădere facebook). Am renunțat la chestii care contează mai puțin pentru a face timp chestiilor care contează mai mult. E doar o organizare în funcție de priorități. Nu suntem roboți să le putem face într-adevăr pe toate, însă ne putem stabili prioritățile, iar pentru mine una dintre aceste priorități este să continui și să duc la bun sfârșit cursul de Publicitate de la Eurocor.
Întotdeauna am în geantă ultimul caiet de curs. Primesc lunar prin poștă un caiet de curs cu vreo 50 de pagini și mi-e destul de lejer să învăț când sunt în tren, când aștept să-mi vină rândul la dentist, când aștept trenul cu care mă întorc acasă, când sunt la salon și aștept cu vopseaua pe păr, când aștept să fiarbă apa pentru moccacino, când aștept să fiarbă pastele ș.a.m.d. Îmi fac timp sau bucățele de timp pentru a studia. Și adesea primesc în schimb judecata “Ei, dar tu ai timp pentru așa ceva, eu n-am când să învăț”. Tocmai de aceea am ales varianta asta de studiu de la Eurocor, prin corespondență, pentru a putea învăța în bucățile de timp pe care le am, pentru a nu lăsa timpul să treacă pe lângă mine, pentru a nu avea regrete că aș fi putut să investesc mai mult în mine și nu am făcut-o.
Dincolo de frânturile de timp pe care le aloc studiului, am și câteva minute în care fac exercițiile din caietele de la Eurocor, iar la final rezolv temele și le trimit profesorului coordonator. Am mai scris eu despre asta aici și aici. E o experiență benefică pentru mine și mă bucură faptul că am luat decizia de a studia din nou, deși au trecut ceva ani de când am terminat facultatea.
Dacă vrei, poți face și tu asta. 15 minute pe zi uneori sunt suficiente. Și nu e un capăt de țară, vorbim totuși de 15 minute, pe care majoritatea dintre noi le pierdem derulând feed-ul de facebook ori instagram. Eu mi-am ales cursul de Publicitate, însă există zeci de cursuri la Eurocor din care îl poți alege pe cel de care ai tu nevoie sau cel pe care îți dorești să-l urmezi doar din pasiune ori, de ce nu, pentru un viitor loc de muncă.
Fă-ți timp pentru tine! Când toate trec, tu ești singurul lucru spre care poți privi și… e important să nu privești în urmă cu regret, să știi că ai făcut tot ceea ce a fost mai bine pentru tine.
Cheers!
Asta ar fi principalul motiv pentru care si eu as alege aceasta varianta de studiu, pentru ca nu trebuie sa fii prezent fizic la un curs, sa dai bani pe drum, sa pierzi mult timp. Inveti oriunde si la orice ora.
Eu cred cu tărie că toți suferim, într-o măsură mai mică sau mai mare, de problema ierbii mai verzi de partea cealaltă a gardului. Sigur tu ai vreo 35 de ore în zi, vreo steluță în frunte sau vreun sac cu noroc aruncat la tine în ogradă, altfel nu se poate să le faci pe toate așa, mai ales când restul lumii nici să respire n-are timp. Păi dacă te ții de nas, normal că nu poți să respiri!
Ah, și mai suferim și de sindromul victimizării. În loc să punem mâna să schimbăm ceva, e mai simplu să ne compătimim și să ne întoarcem la pierdut timpul ca și până atunci. There’s only two things people hate: change and the way things are.
Haters gonna hate, eu îți trimit de aici niște aprecieri, în particular fiindcă ai reușit să reduci timpul alocat pentru fb. Lucrez și eu la asta, sper să iasă 🙂
Îți mulțumesc din suflet, Ioana! Sunt de acord cu fiecare cuvânt pe care l-ai scris și cred că mai bine de atât lucrurile astea nu puteau fi exprimate. 😀