Garsoniere București și anonimatul pe care ni-l oferă orașele mari

trafic Bucuresti

Pe vremea când stăteam cu chirie în Târgoviște îmi imaginam că n-aș reuși să stau singură în București, că nici n-am fost acolo la studii și nu cunosc orașul, dar nici nu mi-aș permite să plătesc singură chiria unei locuințe, indiferent dacă nu era vorba de vreun apartament ci doar de o garsonieră. Între timp lucrurile s-au mai schimbat. În primul rând pentru că am reușit să mă obișnuiesc cu mijloacele de transport în comun, cât și cu Uber și chiar și cu taximetriștii care nu vor să mă ia pe distanțe scurte… În al doilea rând pentru că am ajuns la concluzia că diferența de preț nu e chiar atât de imensă pe cât mi-o imaginam. Dacă pe o garsonieră situată cam la ieșirea din Târgoviște dădeam 150 de euro, păi în București am găsit pe Storia.ro câteva garsoniere de închiriat la 185 de euro, 207 euro, 230 euro ș.a.m.d. Iar condițiile sunt chiar mai bune la cele din București. Puteți verifica și voi aici ofertele la garsoniere București de închiriat.

E adevărat, distanțele de la locul închiriat și până la locul de muncă sunt net superioare în București, însă dacă mă raportez doar la prețul chiriei constat că nu e diferența enormă la care mă așteptam cândva. În plus, nici salariile nu sunt plătite cu minim pe economie, așa cum se întâmplă în cazurile fericite din Târgoviște. Asta așa, dacă vă întrebați de ce pleacă toată lumea de aici. Păi, uite, în zona asta încă se lucrează pe 600 sau 800 de lei pe lună. Îmi amintesc cât de mult m-am chinuit să găsesc o garsonieră de închiriat pe care să mi-o permit fără să dau tot salariul… Și între timp am făcut o rată la bancă, tocmai pentru că nu-mi mai ajungeau banii. Chiar vorbeam recent cu o prietenă cu care am crescut, că oamenii care nu ne știu au impresia că am crescut pe un norișor roz și că nu ne-a lipsit niciodată nimic ori că nu am muncit pentru tot ceea ce avem. Când adevărul e că am plătit câțiva ani ratele la bancă.

Întorcându-ne la lucruri frumoase, chiar mă bucur știind că mi-aș permite să mă mut în București. Nu știu dacă sunt genul care să împartă un apartament, dar cu o garsonieră, pe cont propriu, m-aș descurca. Am văzut multe oferte pentru garsoniere de închiriat Drumul Taberei și garsoniere de închiriat Piața Romană. Nu pot să spun cu exactitate de când îmi face Bucureștiul cu ochiul, dar dacă ar fi să renunț la Suedia și să mă întorc în țară, aș opta cu siguranță pentru un oraș mare. Îmi place aglomerația, chiar dacă-s convinsă de faptul că nu e tocmai floare la ureche când e vorba de cea mai aglomerată capitală din Europa. Dar, hei, lucrurile care merită necesită și ceva sacrificii, nu? Prefer aglomerația în schimbul traiului în orașele mici în care nu poți să ieși să bei o cafea fără să te întâlnești cu 5 oameni pe care-i cunoști. Prefer anonimatul pe care mi-l poate oferi numai un oraș mare.

7 comments on “Garsoniere București și anonimatul pe care ni-l oferă orașele mari”

  1. Piata Romana chiar mi e pare scumpa, dar in Drumul taberei sigur ai gasi o garsoniera de inchiriat sau cumparat la un pret bun si n-ai fi nici foarte departe de mine. Sa stii ca intr-adevar nici mie nu mi-ar placea sa stau intr-un oras mic, sa dau de un cunoscut la orice pas.

  2. Emma says:

    Mi se pare horror sa stai in chirie in Romania. Stau de vreo 5 ani in Sibiu si am tot schimbat chirii. Am locuit mereu singura,pentru ca nu-mi place sa impart casa cu necunoscuti si imi placea sa ajung acasa si sa fac ce am chef,sa ascult muzica,sa-mi las hainele pe podea,daca asta aveam chef,sau sa stau toata ziua in chiloti. Voiam intimitate.
    Mno,cu greu gaseam chirie care sa nu coste cat intregul meu salariu si sa-mi mai ramana si bani de taxe,transport si ceva mancare. Si mai greu gaseam petfriendly (pentru ca pisici) si proprietari okay,care sa nu intre in apartament in absenta sau fara acordul meu. Am patit destule:)).
    Am evitat garsonierele pentru ca nu-mi place sa stau intr-o camaruta,iar aici,garsonierele au acelasi pret cu apartamentele cu doua camere.
    Am gasit in final un apartament modest,pentru care platim 200 euro,iar asta doar pentru ca proprietarul este prieten cu logodnicul meu.
    E enervant sa ai ditamai pretul la chirie,dar sa fie inca oameni care lucreaza pe 1200 lei…

    1. Ioana Radu says:

      Desigur, am avut si eu ceva experiente neplacute cu chiriile (inclusiv in strainatate), insa le-am incuiat intr-o cutie a Pandorei pe care nu vreau sa o deschid :D. Cat despre garsoniere, sa stii ca la un moment dat am locuit intr-una din Targoviste si era imensa! Bucataria era mai mare decat a multor apartamente, baia la fel, iar camera era de 6,5 x 4 metri (mai mare decat a fost vreodata vreo camera de apartament in care am stat). Plus balcon :D .
      Sunt de acord insa si cu tine, banii sunt o problema in Romania. Cat inca sunt tanara si curajoasa locuiesc prin strainatate. Cand n-o sa mai fiu astfel, o sa ma-ntorc probabil. Desi nu banii sunt principalul motiv pentru care am plecat, ci nivelul de educatie, bun simt, chestii d’astea aparent marunte, dar care au o putere grozava asupra psihicului.

  3. Stând de doi ani în București, și în fiecare an am căutat chirie pentru Iulian care voia să se joace de-a munca la birou, sau pentru prietene care au venit aici, am constatat că deși chiriile nu sunt chiar dintre cele mai exagerate ca preț, condițiile lasă mult de dorit. O garsonieră la 180 de euro în plin sezon arată sub orice critică în realitate, dar recunosc că au oamenii un talent la a edita poze… În Dr. Taberei este mai ieftin deoarece nu s-au finalizat lucrările la metrou, căci dacă ar fi fost finalizate, nu te mai lipeai nici pe acolo. Deși sunt puțin mai ieftine, întrețierea în blocurile ”ceaușiste” este extraordinar de mare iar cu căldura iarna o duci foarte prost dacă nu ai centrală proprie. Eu stau în Militari de doi ani și reunosc că aglomerația îți cam pune capac aici, am căutat să ne mutăm în zona Floreasca, însă chiriile acolo pornesc de pe la 600 de euro pentru un apartament cu două camere cam pe placul nostru și se opresc undeva pe la 1500-2000 euro.

    1. Ioana Radu says:

      Problema cu lipsa centralei de apartament e una dintre cele mai serioase pentru mine. Au fost apartamente in care am primit acordul de la proprietari sa dau cu var sau chiar sa fac reparatii mai serioase, astfel incat sa ma simt bine in locurile respective. La o garsoniera am schimbat si fereastra. I’m that crazy, cu scopul de a ma simti bine intr-un loc. Insa cand e vorba de incalzire lucrurile sunt chiar serioase. Am auzit ca in Bucuresti multe blocuri sunt racordate la RADET si nu e deloc placut… Caldura sa zicem ca o mai pacalim cu un calorifer electric (desi incarca factura), insa cu apa calda nu prea merge combinatia. E complicata & serioasa problema asta.

  4. Acum aproape 15 ani am venit si eu in Bucuresti, culmea, pentru ca voiam sa fiu lasata in pace… Treceam printr-o perioada grea emotional si imi doream liniste, anonimitate, sa pot sa fiu doar eu cu gandurile mele ca sa ma pot regasi, asa ca am acceptat un job in Bucuresti. Sincer, schimbarea mi s-a parut deprimanta mai mult din punctul de vedere al oamenilor intalniti. Daca intr-un oras mai mic te simti ca intr-o familie alaturi de cunoscuti, aici toata lumea incearca sa iti traga teapa sau sa profite cumva de tine… Banii pe care-i dadeam unei batrane sa-mi plateasca intretinerea (la sfatul proprietarului garsonierei) au disparut ca prin farmec. Dupa 3 luni, m-am trezit ca sunt datoare cu aceleasi facturi pe care eu le plateam constiincios din salariul meu, iar batrana imi spunea, de fata cu proprietarul: “ce bani mi-ai dat tu mie?” Si tot asa am tinut-o cu marea majoritate a celor cunoscuti aici, din pacate… Voua nu vi s-a intamplat?

    1. Ioana Radu says:

      O singură dată am avut o experiență similară, adică proprietarul nu mi-a dat acces la cutia poștală și doar venea să îmi ceară banii pe facturi spunându-mi că am de plată suma X. După prima lună am discutat cu el și am ajuns la acordul ca eu să îmi iau singură facturile și să merg singură să le plătesc, astfel încât să am întotdeauna chitanțele, dovada faptului că am plătit tot. El era pățit cu foști chiriași, care lăsaseră multe datorii neplătite, însă cu mine a înțeles că nu e cazul. Sincer, dacă aș fi fost în locul tău, n-aș fi stat 3 luni acolo fără să primesc la mână o chitanță pentru banii pe care îi dădeam. Eu sunt mai sceptică din fire, vreau o dovadă la mână pentru orice leu pe care-l scot din buzunar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>