Ghinionul pietonului

Sunt unele zile atât de rele încât chiar simt că mă duc la serviciu. Trezit la 5, plecat de acasă la 5:30-5:40, luptă cu frigul că, deh, uneori nu e cel mai frumos vis acela de a fi pieton.

Mai ales că în ultimele trei zile aici a nins mai mult ca ultima dată dar într-un timp mai scurt. Fulgii au fost mai mari sau mai denşi, altfel nu-mi explic de ce stratul de zăpadă este mai gros decât data trecută când a nins (acum 2-3 săptămâni). Şi, pe bună dreptate, iarna nu-i ca vara.

Azi, pentru a scurta drumul, am mers prin cartier, crezând că voi ajunge mai repede la gară. Sau AM VRUT să merg prin cartier, pentru că am fost surprinsă de o haită de câini la mesajul cărora am făcut stânga-mprejur şi am ocolit traseul, luându-mi mult mai mult timp. Când am ajuns în gară, trenul dădea din fund, de undeva de departe, făcându-mi în ciudă. Zic ciudă nu pentru că îşi mişca elegant posteriorul, ci pentru că şi-l mişca uitându-mă în gară, singură.

Nu m-am resemnat şi am alergat la staţia de autobuz.
Autobuz pe care l-am văzut plecând în timp ce exploram nămeţii cufundaţi în întunericul dimineţii de iarnă.

Oricât de puternică aş părea, îmi venea să plâng. De nervi, nu de altceva.

Am aşteptat următorul autobuz în care am avut onoarea să-mi constat (pentru a nu ştiu câta oară) răul de maşină de care credeam că m-am vindecat.
Autobuzul acesta a pocnit din roţi şi a ajuns la destinaţie mai repede decât îmi era dat să fiu acolo, motiv pentru care am aşteptat o oră şi jumătate în frigul unei dimineţi de iarnă, asta până când a apărut domnul cu cheia de la intrarea în instituţie.

Îmi este dificil uneori să îndur orele matinale la care sunt nevoită să mă trezesc, câinii care mă fac să ocolesc drumul către gară, trenul pe care-l pierd, autobuzul pe care-l pierd, frigul pe care-l servesc şi pe care-l consider a fi un domn foarte crud… Dar sunt lucruri, dorinţe şi oameni care mă motivează. Pentru asta mă consider un om norocos.

P.S.: Referitor la întâmplarea cu câinii, m-aş fi întors din drum chiar de-ar fi fost unul singur pentru că sunt o fricoasă în contact cu aceste animale. Am lumânări în loc de picioare. Dacă vrei să faci pe cavalerul cu mine, plimbă-mă “întâmplător” printr-o zonă cu câini şi vei fi cel mai mare cavaler. Asta dacă nu bag eu frica şi în tine şi te conving să fugim ca doi infractori.

10 comments on “Ghinionul pietonului”

  1. GiA says:

    Dar ce zici Terra, cand vezi autobuzul in statie si afara ploua cu galeata sau ninge si tu alergi ca nebunu' ca sa te urci si cand ajungi in fata usii, soferul ti-o inchide in nas si pleaca? Eu am patit-o de multe ori in Bucuresti.
    Adevarul e ca e nasol sa fii pieton.

  2. achilianu says:

    Nasol, nasol de tot…
    sanatate…

  3. Monica Olteanu says:

    @Gia – si euuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu

    Terra – asa era si eu in clasa a 9 a. M-am regasit in articolul tau. Saracutza!:) dar esti puternicaaaaa…..

  4. CORA says:

    Viata are gust!!!

  5. Shh says:

    CAte ghinioane…
    Imi dau seama prin ce ai trecut.Eu stau la 10 minute scoala si cad de 15 ori pana ajung,aproape ca inot prin zapada si mai am norocul sa dau peste vreu-un copil cu chef de joaca cu noaptea-n cap.
    E groaznic.

  6. Dan Ciulea says:

    asta a fost o zi de luni… dar nu orice zi de luni ci…. ziua de Luni cea mai tare… dupa concediu… prima zi de lucru din an …. adica… putea sa inceapa cu Vineri :D
    Si mie imi e frica de caini… incerc sa fac pe bravul … dar imi bate inima … Important e sa iti iei ceva sa te aperi (psihic te simti mai bine)
    Frigul… si soferii de autobuz nesimtiti… am norocul sa nu mai am parte de ei.
    Sper ca ziua de marti sa iti fie mai calduroasa (mai ales in suflet ;) )

  7. Ana-Maria says:

    Ioiii…Terra , ia-le si tu ca parti din viata…Hai ca mi-am amintit , cu nostalgie , de vremurile cand traiam acasa , la Cta si aveam in dormitor 2 grade Celsius…era deja rasfata asta si faceam aproape zilnic 14 km pe jos , de acasa pana la servici , ca nu aveam bani sa imi cumpar bilet…:))
    O solutie ar fi , pentru tine…o masina!:))Gata , nu mai carcotesc , nu ma injura!
    Te pup si imi pare rau ca trebuie sa ai aventuri zilnice!

  8. Terra says:

    @Ana-Maria
    Hai sa nu vorbim de masina ca inca nu-mi permit nici scoala de soferi, masina e deja exclusa :))

  9. Anonymous says:

    ohh lasa terra mea draga ca si eu am fost muscat sambata de un caine nenorocit in Bucuresti, al focului mergeam eu cu castile la maxim pe urechi dand oarecum din manute si cand colo ma trezesc cu niste colti infipti in picior …ma intorc si stupoare cainele facea cunostinta cu carnea mea asa ca stay away:))

  10. Terra says:

    @Anonim
    Daca ma musca, cred ca nu mai stiam de mine :)). Tu esti un om curajos. Eu nu cand e vorba de caini.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>