HOYA extinde colecția de rame pentru ochelarii Yuniku cu noi modele și culori

Yuniku esti unic

Compania HOYA Vision Care, un jucător cheie pe piața mondială a lentilelor oftalmice, și Materialise, lider în furnizarea de soluții avansate de tipărire 3D, sunt încântați să anunțe completarea colecției de ochelari Yuniku cu patru noi modele și două culori noi de rame.

O infuzie de fucsia și violet prună scot în evidență feminitatea din fiecare dintre noi într-un cadru fie intens, fie subtil.

Yuniku DS9 red

Semnătura stilului minimalist continuă în noile forme și linii fluente ale ramelor. Modelele Yuniku14 și Yuniku15 răspândesc eleganță feminină, în timp ce Yuniku13 măgulește atât purtătorii de sex masculin, cât și pe cei de sex feminin, într-un mod elegant și totuși minimalist. Colecția cuprinde acum 15 modele atemporale de rame.

Colecția Cabrio, creată de Hoet, adăugată colecției de bază Yuniku în februarie 2017, a fost extinsă cu modelul DS9. Perforațiile aflate imediat deasupra punții nasului și cele de pe brațele ochelarilor și tranziția înclinată dinspre față spre tâmple, pot fi realizate numai cu tehnologia de imprimare laser 3D. Cavitatea în care este montată balamaua arcului este, de asemenea, creată în timpul procesului de imprimare 3D, ceea ce face ca această pereche de ochelari să fie simplă, dar avansată din punct de vedere tehnic, cât și unică în categoria sa. Colecția este acum formată din 7 design-uri de rame de vedere.

Noile colecții de rame Yuniku vor fi lansate în luna Decembrie, când vor fi disponibile și în magazinele de optică din România.

Yuniku DS9 front black

Despre Yuniku

Lansat la Silmo 2016, Yuniku reprezintă un progres în industria optică deoarece transformă modul în care sunt prescrise lentilele de ochelari. În mod tradițional, rama aleasă și poziția ei de purtare nu erau centrate pe vedere. Designul lentilei putea fi optimizat și personalizat numai în anumite condiții, cu potențiale efecte adverse asupra vederii. În schimb, Yuniku folosește o abordare axată pe vedere. Yuniku ia în considerare trăsăturile distinctive ale clientului, cerințele sale vizuale și calculează poziția ideală a lentilelor pentru o performanță vizuală optimă. Rama aleasă este apoi imprimată 3D pe baza acestor parametri individuali. Această abordare permite ochelarilor de vedere să fie perfect adaptați la nevoile vizuale și estetice ale clientului, fără a compromite stilul sau aspectul.

ochelari de vedere personalizati

Despre HOYA

Înființată în 1941 în Tokyo, Japonia, HOYA este o companie mondială de tehnologie și tehnică medicală și un furnizor major de tehnică medicală și produse medicale inovatoare. HOYA își desfășoară activitatea în domeniul medical și cel al tehnologiei informațiilor, furnizând ochelari, endoscoape medicale, lentile intraoculare, lentile optice, precum și componente esențiale pentru dispozitive semiconductoare, panouri LCD și HDD. Având 150 de sedii și filiale în întreaga lume, HOYA angajează în momentul de față o forță de muncă multinațională de peste 36.000 de persoane.

Hoya și-a început activitatea pe piața românească în 1999 prin intermediul unui distribuitor local, iar în 2013 a decis să creeze propria sucursală în România. Echipa Hoya Lens România, temeinic pregătită în domeniu și cu o experiență vastă, sprijină partenerii săi în accesarea produselor și promoțiilor locale, oferă informații complete despre produsele HOYA, organizează seminarii profesionale pentru specialiști și oferă consultanță de specialitate partenerilor din România.
Pentru informații suplimentare, vizitați hoya.ro și hoyavision.com/yuniku/

Despre Materialise

Materialise încorporează experiența sa de peste 25 de ani în domeniul imprimării 3D în soluții software și servicii de imprimare 3D, care împreună formează structura de bază a industriei imprimării 3D. Soluțiile deschise și flexibile propuse de Materialise permit operatorilor dintr-o gamă variată de domenii, incluzând industria medicală, auto, aerospațială, artă și design, precum și bunuri de consum, să realizeze aplicații de imprimare 3D inovatoare menite să creeze o lume mai bună și mai sănătoasă. Având sediul central în Belgia și filiale în întreaga lume, Materialise îmbină cel mai mare grup de dezvoltatori de software din domeniu și una din cele mai mari unități de imprimare 3D din lume. Pentru informații suplimentare, vizitați materialise.com

Despre HOET

Cu mai bine de un sfert de secol experiență în designul ochelarilor de vedere, compania HOET este fondatoarea brandului THEO, pentru care au fost produse primele rame finisate cu tehnologie laser. HOET design studio are drept sinonime evoluția și inovația și este un pionier în soluții de design customizate. Astăzi este imposibil să ne imaginăm piața ochelarilor fără tăierile laser și fără gravură chimică. Primii pași întreprinși de Hoet pe acest teritoriu neexplorat au ca rezultat încă multe aplicații noi.

6 comments on “HOYA extinde colecția de rame pentru ochelarii Yuniku cu noi modele și culori”

  1. Delia says:

    Pfffuaaai, cat sunt de faine ramele acelea negre!! oh, trebuie sa imi schimb ochelarii!

    1. Ioana Radu says:

      Eu am ochelari doar pentru cand stau la laptop, cu lentile antireflex, insa pana si pe mine (care, vorba aia, ii port doar in casa) m-au cucerit ramele alea ♥.

  2. Diana Ion says:

    Vai, ce faine sunt ramele. Desi mi-am schimbat ochelarii prin primavara, stiu sigur ca vreau si eu rame noi, de la aceasta marca. Arata super!

    1. Ioana Radu says:

      Nici eu nu am noile rame de foarte mult timp :D.

  3. Emma says:

    omg omg omg
    Aragaz si-a gasit rame noi <3
    Sper ca nu vor costa cat 3 salarii,totusi:))
    Sunt asa gay aia rozulii…ii vreau <3

    1. Ioana Radu says:

      Preturile nu le-am cautat inca, n-am avut curaj :)), dar mi-au placut mult cum arata ♥.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>