Adv. & Stuff

Îmi plac românii ca Adrian Mazilu

By | 25.01.2016 | 2 Comments

Când piaţa este atât de plină de produse, când informaţiile curg cu atâta rapiditate şi totul în jur se dezvoltă, a ţine pasul în afaceri devine din ce în ce mai greu. Mulţi au încercat calea antreprenoriatului. Unii, de ani de zile, încă se chinuie să nu dea faliment. Alţii au venituri modeste. Şi destul de puţini (criticând după procente) ajung să cunoască succesul în afaceri. Unul dintre aceştia este Adrian Mazilu.

Cine este Adrian Mazilu?

Este un cunoscut om de afaceri de la noi din ţară. El are câteva principii în funcţie de care şi-a construit imaginea, dar care l-au ajutat totodată să aibă succes în lumea afacerilor, un teren nesigur pentru mulţi afacerişti. Adrian Mazilu spune că principiul pe care şi-a construit întreaga carieră este managementul emoţiilor. Un fel de cheie a succesului.

„Am înţeles că dacă vreau să-mi vând produsul, va trebui să ajung la sentimentele clientului, să-i creez o nevoie, iar apoi să-mi întăresc prelegerea prin argumente logice.“ – Adrian Mazilu

Adrian Mazilu

Chiar dacă nu lucrez în domeniul vânzărilor, nu exclud un astfel de job pe viitor. Sunt tânără şi am toată viaţa înainte. Pe site-ul acestui om de afaceri am găsit o grămadă de informaţii necesare în formarea unei cariere în domeniul financiar, dar şi informaţii care să ne ajute să fim o versiune mai bună a noastră, indiferent de domeniul în care activăm. Am apreciat foarte mult că pagina “Despre” este destul de bine realizată. Este important, în misiunea de a te face ascultat de cei din jur, ca oamenii să te cunoască, să te descopere, să rezoneze cu tine. Asta se întâmplă şi în cazul omului de afaceri Adrian Mazilu. Se exprimă atât de bine (şi îşi cunoaşte foarte bine domeniul) încât e imposibil să nu creeze o conexiune.

Despre pieţele financiare

Am găsit un material foarte bine realizat de Adrian Mazilu despre pieţele financiare. În ziua de azi, a împărtăşi secrete din orice domeniu este o acţiune pentru care nu mulţi au curaj. E vorba de faptul că unii nu sunt suficienţi de siguri pe puterea pe care o au, că nu vor ca alţii să le fure meseria sau alte astfel de teorii ale conspiraţiei. Dar nu e cazul şi aici, pentru că cel despre care vorbesc astăzi este un promotor al meseriei bine făcute în domeniul economic. El se implică în cadrul conferinţelor din domeniul în care activează, fiind un bun exemplu de urmat. Dar, mai înainte de toate, suntem atenţi la ceea ce are de spus în seminariile pe care le susţine din când în când. Ne învaţă de bine, oricât de noi am fi în acest domeniu, pentru că îşi doreşte să contribuie la formarea noastră, la sprijinirea oamenilor interesaţi de economie şi de avansarea pe care o presupune.

Este atât de bun în ceea ce face, încât a dat un interviu chiar şi pentru revista Business24. You gotta appreciate that!

Îmi plac românii care se dedică unui singur domeniu şi devin atât de buni în ceea ce fac încât sunt foarte greu de detronat. Îmi plac românii pe care îi putem da ca exemplu de „aşa da”. Îmi plac românii ca Adrian Mazilu.

2 Comments

  • Reply

    bv

    25/12/2016

    Ar trebui sa vedem unde a activat Adrian Mazilusi ce au facut si cum s-a realizat. Dupa ce Equity a fost amendata de ASF pt practici ilegale (practic tepuire)si le-a retras autorizarea au fugit care incotro la alte firme unde incearca aceleasi practici. Noi, pagubitii trebuie sa-i aratam cu degetul sa facem publice persoanele si firmele unde activeaza astfel incat altii ca noi sa nu mai cada in capcana lor (ajutor pt luarea deciziilor si randamente bunela bursa – dar te ajuta sa pierzi tot si repede caci banii intrau in buzunarele lor. Degeaba incearca sa-si stearga urmele trecutului. Trebuie sa le facem reclama care-o merita acestor indivizi flamanzi de bani organizati ca o haita de lupi vicleni, Uitati-va unde au ajuns acum: Adrian Mazilu, Ogrezeanu George, Pulbere Danut s.a. – la trade.Berry. Atentie oameni buni nu investiti si nu lasati economiile pe mana acestor indivizi caci oameni nu le pot spune. Ve-ti pierde tot. Au talent in asa ceva. Sa dea Domnul sa aiba parte de acelasi tratament pe care l-au aplicat multor oameni. Vedeti cam pe unde se plimba cu banii pagubitilor. Atentie La trade.Berry, la angajatii lor si practicile lor.

  • Reply

    bv

    25/12/2016

    Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat firma de brokeraj Equity Invest şi pe doi conducători ai acesteia cu suma totală de 83.514 lei (circa 18.600 de euro) şi a suspendat timp de cinci ani activitatea acestei firme pe piaţa Forex/CFD după ce în urma unui control a descoperit mai multe nereguli.

    „Se sancţionează S.S.I.F. Equity In¬vest S.A cu amendă în cuantum de 33.541 lei reprezentând 10% din cifra de afaceri realizată în anul financiar 2012 şi interzicerea desfăşurării acti¬vi¬tă¬ţilor realizate în afara pieţelor regle¬men¬tate şi sistemelor alternative de tran¬zacţionare, cu sau în legătură cu instru¬mente de tip Forex/CFD, inclusiv în baza unor contracte tip introducing broker sau white label, pentru o pe¬rioa¬dă de 5 ani“, se arată în decizia ASF.

    Arbitrul pieţei a mai amendat cu câte 25.000 de lei pe Daniel Georgian To¬mescu, reprezentant al com¬par¬ti¬men¬tului de control intern al Equity In¬vest, şi Cătălin Gheorghe Buşa, con¬du¬cător al societăţii, şi le-a interzis să mai activeze pe piaţă timp de trei ani.

    Printre neregulile descoperite de ASF se numără faptul că Equity Invest nu îi informa pe clienţi despre riscurile inves¬tiţiilor pe Forex sau alte instru¬mente în marjă de tip CFD şi acţiona drept contrapartidă la tranzacţiile pe care clienţii le derulau, ceea ce înseam¬nă că banii pe care îi pierdeau clienţii reveneau societăţii. În acelaşi timp, Equity Invest avea de pier¬dut atunci când un client câştiga pe Forex, fapt ce re¬prezintă un conflict de interese major, mai ales că produsele res-pective sunt promovate agresiv de personalul de vânzare al firmelor de Forex.

    „Având în vedere faptul că socie¬tatea a încheiat tranzacţii în calitate de con¬traparte cu clienţii, în condiţiile existenţei unui conflict de interese, fără informarea şi acordul prealabil al acestora, fapta constituie practică frau¬du¬loasă. Din analiza cererii de des¬chidere de cont a unui client al socie¬tăţii se constată că aceasta nu cuprinde ru¬brici sau informaţii referitoare la nive¬lul de risc acceptat de client, fiind încăl¬cate prevederile art. 113 alin. (1) lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Equity Invest a utilizat con¬tu¬rile de clienţi pentru efectuarea unor chel¬tuieli proprii, respectiv pentru efec¬tuarea unor transferuri către un par¬te¬ner extern, neutilizând aceste conturi în mod corespunzător conform destinaţiei lor“, se mai arată în decizia ASF.

    Anul trecut un grup de persoane a preluat controlul societăţii de brokeraj Equity Invest, autorizată de ASF (fosta CNVM), ca să ofere servicii de inter¬me¬diere bursieră. După ce au preluat firma de bro¬keraj, aceştia au început o campanie agre¬sivă de atragere a clienţilor în tran-zacţii riscante de tip Forex, instrumente de tip CFD şi alte investiţii în acţiuni in¬t¬er¬naţionale sub umbrela Equity Invest.

    După ce în ultimii ani au fost mai multe scandaluri legate de tranzacţiile pe Forex oamenii au devenit reticenţi la astfel de tranzacţii.

    Equity Invest s-a folosit de „eticheta“ de firmă de brokeraj reglementată de ASF pentru a câştiga încrederea clienţilor şi ai atrage în tranzacţii de tip Forex, care nu au legătură cu activitatea celor mai mulţi intermediari de pe piaţă, activitatea acestora din urmă cânstând în principal în intermedierea tranzacţiilor cu acţiuni pe bursa de la Bucureşti. Acest lucru a stârnit nemulţumiri mari în piaţă, deoarece firmele de brokeraj care fucţionează exclusiv pe bursa românească reclamau că brokerii de la Equity Invest folosesc trucuri de vânzări şi sunt mult mai agresive în promovare.

    De exemplu ASF nu le permite brokerilor să le promită potenţialelor clienţilor anumite randamente pentru a îi atrage pe bursă. Totodată, o firmă de brokeraj tradiţională, pentru a atrage un client, trebuie să-l convingă să vină la sediul firmei, să-i facă un profil de risc şi să-i explice riscurile privind investiţiile în acţiuni înainte de a realiza tranzacţii.

    În schimb firmele care promovează platforme Forex le propun potenţialilor clienţi să-şi deschidă conturi de tranzacţionare online şi să tranzacţioneze pe Forex cu riscuri foarte mari, cauzate de levierul pe care îl presupun aceste tranzacţii, de obicei câştigurile şi pierderile fiind amplificate de 100 de ori sau chiar de 200 de ori faţă de o tranzacţie obişnuită pe bursă.

    Potrivit ordonanţei ASF, Equity Invest nu includea în contractele de prestări de servicii încheiate cu clienţii menţiuni şi clauze referitoare la suportarea de către client, respectiv încasarea de către societate, a sumelor reprezentând swap.

Leave a Reply