Lucrăm cu spor sau… ce facem?

Îmi plac treburile bine făcute şi cred că la partea asta eu şi România nu suntem pe aceeaşi lungime de undă. Învăţ repede şi caut să ştiu să fac (de la bine în sus) cât mai multe chestii dintr-un domeniu. Am avut mai multe locuri de muncă şi nu suport ideea de a merge la serviciu cu gândul “abia aştept să termin munca şi azi”. Consider că serviciul ne ocupă mult timp şi încerc să-l transform în ceva care îmi face plăcere. Până în prezent am reuşit asta în majoritatea cazurilor şi sper să fie la fel şi pe viitor.

Nu mi-a plăcut niciodată să încep un nou job cu dreptul (pe principiul “să arăt că pot”) şi să-l continui cu două picioare stângi. N-am căutat niciodată să fiu un angajat mediocru, indiferent de domeniile în care m-am strecurat. Oamenii m-au iubit şi m-au urât în acelaşi timp, inclusiv colegi de muncă. Pentru că, pe de o parte, alegeam să îndeplinesc şi sarcini care nu erau ale mele (pentru că îmi făcea plăcere, deci fără să cer ceva în schimb), iar pe de altă parte eram genul care rămânea peste program fără solicitarea plătirii orelor suplimentare. Da, genul de angajat pe care colegii ajung să-l descrie cu înjurături pentru că… “frate, şefu’ te vede pe tine şi apoi o să ne ceară şi nouă să facem asta! o să spună că ‘se poate’ şi o să îndrepte degetul spre tine. Tu n-ai ce face acasă? Du-te şi plimbă-te, dar nu mai sta peste program!”

Sunt persoane, decente şi deschise la minte chiar, pe care le-am cunoscut şi n-au văzut cu ochi buni faptul că îmi place munca. De cealaltă muchie a cuţitului, adevărul este că îi privesc dubios pe cei care stau pe spinarea altora. E plină ţara de puturoşi dar majoritatea fac însă efortul de a se angaja pentru că n-au altă opţiune.

Respect oamenii care muncesc, indiferent de domeniul de activitate. Eşti peşte? Bravo ţie! Alţii sunt putori care nu fac nimic şi vor să le pice banul din cer. Eşti măcelar, femeie de serviciu, agent de vânzări, florăreasă? Bravo ţie, din nou! Nu e o ruşine să lucrezi. În ochii mei, însă, e o ruşine să n-o faci! (iar de la partea asta fac excepţie mămicile, pentru că ele sunt singurele angajate care lucrează 24 din 24)

Sper să râmân la fel şi pe viitor, să am cât mai multe job-uri, să învăţ să fac cât mai multe lucruri şi întotdeauna să-mi placă ceea ce fac. Cred că ultima parte este unul din secretele unei vieţi frumoase.

4 comments on “Lucrăm cu spor sau… ce facem?”

  1. Si mie-mi place sa ma tin de cuvand, sa fac totul bine si ma irita la maxim delasarea din jur, dar cred ca orice domeniu ajunge pana la urma sa ne faca sa ne dorim sa “treaca si ziua asta”. cred ca ideal ar fi la 5-7 ani o schimbare de job, daca nu, monotonia tot se instaleaza.

    1. Ioana Radu says:

      5-7 ani? Esti optimista! Eu as zice 2-3. Pana acum, cel mai mult am rezistat un an si jumatate. Restul job-urilor au fost de ordinul lunilor.

  2. blackafro says:

    ma bucur ca am reinceput sa-ti citesc blogul :)

    1. Ioana Radu says:

      sentimentul e reciproc :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>