Adv. & Stuff

Marea răcoreală e chiar la mine acasă ^_^

By | 02.07.2016 | 11 Comments

Da, ştiu, şi mie mi-a trecut prin minte o bătaie cu pistoalele cu apă, ba chiar şi cu baloane pline cu apă. Să nu-mi zici că n-ai făcut niciodată asta, că te reneg! :)) Dar, cum mulţi dintre noi stăm la bloc şi muncim totodată în locuri în care nu ne este permis astfel de comportament juvenil, ceva trebuie să existe pentru a face căldura mai suportabilă şi vara mai iubibilă. Până la urmă trăim într-o perioadă în care inovaţia este asul din mânecă. Dar azi n-o să scriu despre tehnologie, cât despre marea răcoreală din spatele gesturilor simple. Te invit la un ceai rece ca temperaturile pe care le îndură cei de la Rondul de Noapte, neînfricaţii care păzesc Zidul – imensa fortificaţie ce delimitează hotarul de nord al Celor Şapte Regate.

ice tea - ceai rece

Am intrat pe ArtaCeaiului.ro şi mi-am ales preferatele, atât în funcţie de gusturile mele sălbatice, cât şi din perspectiva prietenelor mele cărora ştiu că le-ar plăcea un ceai rece 100% natural. Eu nu consum prostii, pe de o parte din cauză că am probleme cu fierea, iar pe de altă parte pentru că de când m-am apucat de sală chiar încerc să îmi respect corpul. Cred că doar astfel pot să fiu cea mai bună versiune a mea şi, totodată, sunt de acord cu ideea că o minte sănătoasă trebuie să vieţuiască într-un corp sănătos. Aşa că vara mă răcoresc cu apă minerală şi cu ceaiuri naturale, ce conţin doar bucăţi de fructe şi frunze de ceai.

Ceaiurile Ice Tea de la Arta Ceaiului au şi avantajul că nu îngraşă, ele putând fi consumate fără zahăr, sau adăugând o cantitate mică de miere ori alt îndulcitor natural. Preferatele mele sunt cele pe bază de fructe, fie ele autohtone sau exotice ♥
Uite câteva dintre cele pe care le am la wishlist:
– Tipsy Strawberries (ceai cu mere, pere şi căpşuni)
– Indian Summer (ceai cu fructe de pădure şi prune)
– Black Caramel (ceai negru cu caramel)
– Vanilla & Bourbon (ceai negru cu vanilie)
– Fruity Summer (pachet ceainic şi ceaşcă porţelan + două ceaiuri: Banane&Cireşe, Măr&Migdale)

ceaiuri de la Arta Ceaiului

Admit, ceaiurile negre nu le iau aşa de mult pentru mine, cât pentru musafirii iubitori de cafea, ceaiul negru fiind cunoscut în întreaga lume pentru faptul că este un bun înlocuitor al cafelei. Aşadar, pe timp de vară, după ce trece răcoarea dimineţii, un ceai negru rece, simplu sau cu aromă de vanilie ori caramel, mi se pare a fi alegerea ideală, cu atât mai mult că oferă energie datorită conţinutului de teină din compoziţia plantei.

Dar eu sunt o prinţesă mică şi nu consum cafea, aşa că beau exclusiv ceai negru cu lapte ori de câte ori mă simt lipsită de energie. În restul timpului prefer ceaiul de fructe. Şi am şi un truc frumos în mânecă. Ori de câte ori pun apă în suportul pentru cuburi de gheaţă, pun în fiecare viitor cub câteva plante de ceai. Astfel cuburile devin şi foarte frumoase, nu doar utile, iar plantele şi fructele uscate din compoziţia ceaiurilor de la ArtaCeaiului.ro sunt 100% naturale, deci nu am de ce să-mi fac griji dacă înghit vreuna după ce se topesc cuburile în paharul/ceaşca cu Ice Tea 😀

set ceainic si ceasca portelan + doua ceaiuri ArtaCeaiului

Marea răcoreală e delicioasă! Vara asta îmi respect corpul şi, în locul îngheţatelor “fără număr”, prefer să beau ceai rece, din plante şi fructe. Nu zic că renunţ definitiv la îngheţate, dar reduc numărul lor, apelând la o variantă mult mai sănătoasă de a mă răcori şi hidrata simultan.

Tu cum faci faţă temperaturilor ridicate pe timp de vară?
Ce zici, bem un ceai împreună? 😀

11 Comments

  • Reply

    cristina dragomir

    03/07/2016

    Eu sunt mare consumatoare de ceai in orice anotimp. Nimic nu egaleaza placerea de a savura un ceai bun, cald iarna si rece vara. Mi-am cumparat de curand si un infuzor de care sunt tare mandra. Prefer oricand un ceai aromat, in locul oricarui suc.

    • Reply

      Ioana Radu

      03/07/2016

      Si eu mi-am cumparat infuzor tot de curand. 😀 nu prea l-am ales pe cel mai bun, ca plantele foarte maruntite trec prin el si ajung in cana, dar ma bucur ca procesul in sine de realizare a ceaiului a devenit mult mai usor.

  • Reply

    Mihaela

    03/07/2016

    Eu beau apa si suc, mai ales Coca Cola. Stiu ca nu face bine dar e slabiciunea mea. In schimb, iubitul meu prefera ceaiul oriunde si oricand.

    • Reply

      Ioana Radu

      03/07/2016

      Se spune ca fiecare om are un viciu, probabil la tine este Coca Cola. Chiar daca nu m-au atras prea mult sucurile, inteleg notiunea de viciu. 😀

  • Reply

    Amy

    04/07/2016

    Ceaiul cu trandafiri si iasomie este cel mai bun pe care l-am baut vreodata! Eu cumpar doar astfel de ceaiuri pe care le prepar cu ajutorul infuzorului, cele la pliculete nu au acelasi gust intens. Intentionez sa incerc un sortiment, tot de la 5 O’Clock, insa astept sa se racoreasca putin afara, pentru ca nu prea merge pe caldura asta. 😀

    • Reply

      Ioana Radu

      04/07/2016

      Pai merg facute si apoi racite. Si sunt la fel de yummy ♥ perfecte pentru zilele de vara. Mie mi se par super bune ceaiurile reci pe timp de vara. Sucuri nu mai beau de mult, asa ca simt adesea nevoia sa beau si altceva in afara de apa, iar ceaiurile sunt o solutie super buna.

      • Reply

        Amy

        04/07/2016

        Charlie’s Soda este singurul suc pe care il beau, insa nu te gandi ca o fac zilnic, ci doar atunci cand mi se face pofta. 😀

        • Reply

          Ioana Radu

          05/07/2016

          Stiu de sucul asta de cand ai scris despre el, adu-ti aminte ca l-am cautat ca nebuna pe la Carrefour pe aici si nu l-am gasit. O sa mai incerc si cand ajung intr-un oras mai mare. 😀

  • Reply

    Beauty Junkie

    04/07/2016

    Si eu consum ceaiuri indiferent de anotimp iar acum ca e vara merg ice tea-urile foarte bine.
    Nici eu nu consum porcarele asa ca la mine niciodata nu o sa gasesti suc in casa, sucul a fost inlocuit de limonade cu miere sau ice tea-uri tot cu miere iar mierea e miere din aia buna luata de la apicultori, nu zahar lichid din supermarket.

    • Reply

      Ioana Radu

      04/07/2016

      Si eu iau mierea tot direct de la apicultori. De vreo jumatate de an o comand prin posta de la un baiat din Arad. Il stiu de multi ani si e foarte meticulos in tot ceea ce face. Iar mierea de la el e delicioasa. Asta e pagina de facebook pe care si-a deschis-o de curand: https://www.facebook.com/Miere-din-cămara-lui-Vali-581382748683267

  • Reply

    Nicu

    06/07/2016

    Vinnnn, vinnnn şi eu la un ceai răcoros! Dacă sunt naturale, sunt preferatele mele. Pregăteşte tu ceaiul că eu vin cu pistoale cu apă……şi dacă nici aşa nu ne răcorim……ne băgăm în frigider….

Leave a Reply