Me to you!

                Nu mă mai joc! Vreau şi eu! Stai să-ţi explic…
                ”Me to you” este o companie care produce ursuleţi la nivel global. Da, ai citit bine, ursuleţi. Totul a început în 1987 şi de-a lungul timpului ursuleţii au devenit mai buni atât din punct de vedere al calităţii cât şi al inovaţiei.
                De la prima apariţie şi până în prezent, Me To You şi-a schimbat subtil înfăţişarea însă căldura şi dragostea au rămas intacte.

                M-am îndrăgostit iremediabil de câteva dintre produsele lor. Admit că nu ştiu ce mi-au făcut dar am acea senzaţie din copilărie. Îmi vine să plâng cu lacrimi de crocodil până când mă învineţesc la faţă de ofticată… şi poate primesc măcar unul :D
                Lista mea:

                Au sute de produse, eu doar am făcut un top 3, cam acestea fiind cele care mie mi-au plăcut cel mai mult. Cel cu inima albastră e atât de pufos şi simpatic, plus că nu e inima roşie (veşnica inimă roşie de care ne-am săturat) şi nu scrie vreo tâmpenie pe ea. Simplă şi simpatică! Al doilea ursuleţ l-am ales pentru că are acel pantof iar persoanele apropiate mie îmi cunosc foarte bine mania pentru pantofi. Al treilea produs… ăăă… ce să specific aici? Oglinda trebuie să fie frumoasă, obligatoriu dublă (una normală şi una pentru mărire, fetele ştiu despre ce vorbesc) şi de mărime medie spre mică (practică). Cât despre breloc… am o grămadă momentan, le schimb periodic.
                Ciudat este faptul că eu când aud de jucării, mă răsucesc pe călcâie şi plec. Pur şi simplu nu mă atrag, le găsesc inutile. Chiar nu ştiu ce mi-a făcut compania “Me to you” de a reuşit să mă atragă. Are “acel ceva” greu de explicat. Ba chiar m-a făcut să caut produsele pe net. L-am găsit decât pe primul într-un magazin online din UK la preţul de 15 lire. Am dat de alţi ursuleţi “Me to you” pe Diverta Online dar n-am găsit niciunul din produsele selectate de mine… Au unul pufos cu un săculeţ şi încă unul (nepufos) cu un trandafir.
                Moşule, ştiu că mâine e abia 1 noiembrie, dar am preferat să-ţi scriu din timp :D

5 comments on “Me to you!”

  1. Camelia Bucur says:

    mie mi se par foarte trişti:( dar extrem de pufoşi:P

  2. Monica says:

    ce dulci sunt:)

  3. 17now17forever says:

    Si eu vreau unul.:((

  4. Alina says:

    Sunt absolut superbi ursuletii Me to You, si am vazut ca se gasesc online si in Romania… sunt ceva mai scumpicei, dar intr-adevar fac banii :)

    1. Ioana Radu says:

      Da, intre timp au aparut in multe magazine. :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>