Mihail Sebastian Arghiropol: “Dinamica pieţei de publicitate s-a schimbat complet.”

inspiration focus work

Mi-am propus ca anul acesta să mă axez mai mult pe promovare. Din acest motiv citesc tot mai multe texte pe tema aceasta. Printre ele mai strecor şi câte o poveste de succes a unui român. Îmi place să citesc despre oameni care muncesc foarte mult şi ating succesul, pentru că în spatele lor se află foarte multă experienţă şi la fel de multe idei bune. Să îţi croieşti un drum bun în afaceri, în vremurile pe care le traversăm (când piaţa este plină de idei), devine din ce în ce mai greu. Asta mai ales pentru firmele care au deja ani mulţi la activ. E greu să te reinventezi mereu, mereu, mereu. Iar Mihail Sebastian Arghiropol este unul dintre oamenii de succes care ţin pasul cu schimbarea.

Am citit despre el pe mai multe site-uri, dar cel mai bine îl descriu cei de la Adevărul. Printre altele, am aflat că Mihail Arghiropol deţine compania Media One de 22 de ani. În tot acest timp s-a reinventat pentru a ţine pasul cu publicul, de la creaţie şi producţie de spoturi publicitare până la cercetare de piaţă, monitorizare şi evaluare. De-a lungul anilor a mizat foarte mult pe calitate, dar pe parcurs ce evolua acest segment au fost introduse noi servicii în portofoliul companiei. Astfel, Mihail Sebastian Arghiropol a luat decizia de a plusa cu servicii de PR, servicii BTL, marketing şi media, consultanţă în comunicare, oferind servicii complete şi de calitate.

Mihail Sebastian Arghiropol: “Dinamica pieţei de publicitate s-a schimbat complet.”

În interviul pe care l-a acordat celor de la Adevărul, Mihail Arghiropol mărturiseşte că dinamica pieţei de publicitate s-a schimbat complet faţă de cum era acum 22 de ani, când punea bazele companiei Media One. Tot el afirmă că lumea de acum se schimbă cu o viteză greu de realizat, motiv pentru care creativitatea oamenilor din cadrul companiei dar şi strategiile de marketing sunt foarte bine puse la punct, astfel încât să satisfacă şi cele mai neobişnuite cerinţe.

Este important să ieşi în faţă cu idei ingenioase. De aceea cred că, dacă suntem interesaţi de promovare, avem multe de învăţat de la Mihail Arghiropol. Este un om care a reinventat publicitatea de atâtea ori încât compania lui se numără printre cele de top. Şi încă are idei. Şi aprecierea mea. Îl urmăresc de ceva vreme pe Twitter :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>