Adv. & Stuff

Moment cu stil

By | 13.08.2015 | 4 Comments

Da, ieri v-am povestit despre cum produsele Moment ne fac viaţa mai uşoară şi investiţiile/redecorările mult mai durabile. Dar am scris mai mult din perspectiva lucrurilor care pot fi reparate de meseriaşi ori de meşterii cu care ne împărţim viaţa şi care, mulţi dintre ei, arată extrem de bine în salopete. Oh, dau din casă 😀

Azi, my ladies, veţi afla că şi noi ne putem înarma cu un adeziv bun. Nu, nu ca să-i lipim pe băieţi de noi, ci ca să reparăm investiţiile noastre cu valoare sentimentală. Pantofi, genţi, oglinzi, rame foto ş.a.m.d.

Vorba aia, un Shoe Glue nu mi-ar strica să am în casă. Anul acesta am dus vreo 3 perechi de balerini la cizmar şi o pereche de sandale, doar pentru lipit un pic. Cu banii ăia, dacă mă ducea mintea de la început, îmi luam un Shoe Glue de la Moment şi scăpam mult mai repede şi mai ieftin. Dar, lasă, că e bine şi mai târziu decât niciodată.

Moment Shoe Glue

Apoi, putem lipi capse magnetice fie la un portofel fiţos cumpărat de la nu-ştiu-ce-firmă, un portofel pe care nu te înduri să-l arunci doar pentru că s-a dezlipit capsa de la el dar pe care nu-ţi permiţi să-l „repari” cu orice lipici la mâna a doua… fie să lipim mânerul unei genţi fancy pe care am cumpărat-o acum 2 ani din concediul în Cehia. Geanta aia nu ne aminteşte neapărat de valoarea economică pe care o are ci şi de zilele petrecute departe de casă, pe un tărâm de poveste unde ne-am simţit extrem de bine.

Mai sunt, de asemenea, proiectele DIY.
Proiectul acela deco pe care te gândeşti să-l pui în aplicare face casă bună cu produsele Moment. Eu am vrut să fac rost de nişte ramuri uscate şi să le dau cu spray cu sclipici auriu, apoi să le pun într-o ramă cu fundal negru şi fluturi de diferite dimensiuni decupaţi din carton colorat. Am avut o grămadă de astfel de idei. Cu unele m-am trezit, pe altele le-am găsit pe internet. Pe unele le-am pus în aplicare, altele sunt încă în stand by. Dacă nu vă trece nimic prin minte, propun să aruncaţi un ochi pe site-ul www.lipesteorice.ro la secţiunea „Sfaturi” (găsiţi atât materiale informative cât şi clipuri cu demonstraţii).

Moment creativ 02 Moment creativ 01

După ce ai pus ochii pe un proiect interesant, te înarmezi cu produsele de care ai nevoie şi treci la treabă. O să fii surprinsă de cât de multe lucruri eşti în stare! Nu uita nici de concurs 😉 Dacă te decizi să comanzi produse Moment în valoare de minim 50 de lei (vezi poate mai are şi prietenul/soţul tău nevoie de ceva), poţi înscrie bonul pe site până pe 15 septembrie şi participi automat la tragerea la sorţi pentru unul dintre cele 6.300 de prânzuri la McDonald’s, 500 de lei săptămânal sau marele premiu de 1.000 de euro! Aşadar, fie că o să cumperi chestii hyper necesare pentru casă sau apartament, de lipit oglinda care s-a desprins de uşa de la şifonier sau tocul la o pereche de sandale, fie că ai chestii creative de pus la cale, alege cu încredere produsele Moment şi înscrie-te apoi în concurs!

Mult succes! ♥

Momentul ideilor interesante

4 Comments

  • Reply

    Popescu Alexandra

    13/08/2015

    E frumos proiectul din poza de la sfarsit, cu mingii, chiar daca nu stiu daca am eu rabdare sa fac ceva care necesita asa de multa migala. Dar o sa ma uit pe site, poate gasesc ceva mai usor, ca pentru mine.

    • Reply

      Ioana Radu

      13/08/2015

      O sa gasesti mai multe idei acolo. In cazul in care vrei mai multe, cauti pe net “DIY deco” si vezi ce-ti place. Pentru asamblare recomand produsele moment, asta ca sa nu te trezesti cu surprize ca ti se dezlipeste chestia la care lucrezi vreo 2-3 ore si in care investesti si alte materiale. Moment lipeste orice 😉

  • Reply

    Cristina

    13/08/2015

    Shoe glue e foarte bun. L-am trimis pe sotul meu sa-mi caute un super glue cand eram la o nunta si mi s-a rupt tocul. S-a dus in cea mai apropiata benzinarie si s-a intors cu lipiciul asta shoe glue. M-am gandit ca lipesc tocul si stau pe scaun toata seara. Dar n-a fost asa. Deci chiar e bun!

    • Reply

      Ioana Radu

      13/08/2015

      Shoe Glue e arma noastra secreta 😀 prieten de nadejde!

Leave a Reply