Review > A patra comandă de produse Bottega Verde

Chiar dacă am plecat din nou din România de 3 săptămâni, n-am putut sta departe de produsele de la Bottega Verde. Am plasat iar o comandă, pe care mama mi-a trimis-o ulterior aici, în Suedia. Acu’, nu că aş fi fiţoasă şi nemulţumită de ce găsesc aici, însă am 3 brand-uri preferate când e vorba de produse cosmetice şi de îngrijire, iar Bottega Verde este unul dintre ele. Pe celelalte două brand-uri le am în ţara aceasta, astfel că mă bucur de produsele mele favorite tot timpul şi nu las distanţa să-mi răpească o parte dintre ele, de aceea am decis să comand în continuare favoritele mele şi să vină coletele până aici. No biggie, toate ştim cum e când ni se pune pata pe ceva.

Ce mi-am comandat de data aceasta? A fost o comandă plină de săpunuri lichide şi geluri de duş. Atât! :D Mai exact 5 săpunuri lichide şi 3 geluri de duş.

review a patra comanda de produse Bottega Verde

Şi mă aştept să primesc întrebarea „Domnişoară, dar ce faci tu cu atâtea săpunuri şi atâtea geluri de duş? Faci baie în ele? Le mănânci?” :)). Sunt conştientă de faptul că am scris pe blog şi despre comenzile anterioare şi că am tot comandat săpunuri lichide şi geluri de duş. Motivaţia, în primul caz, este că mă spăl pe mâini foarte des, fapt pentru care consum un săpun lichid în vreo 3 săptămâni. Iar în cel de-al doilea caz, al gelurilor de duş, răspunsul este că îmi place să folosesc o cantitate generoasă de produs. Nu fac deloc economie când e vorba de gel de duş, chiar dacă cu anumite aspecte ale vieţii sunt destul de calculată.

Ce sortimente am ales de data aceasta? Păi… 7 dintre cele 8 produse sunt sortimente pe care nu le-am mai avut până acum. Asta pentru că mi-am propus să încerc, în timp, toate (TOATE!) sortimentele gelurilor de duş şi ale săpunurilor lichide. Iată, aşadar, detalii despre fiecare dintre cele 8 produse:

01 bottega verde Sapun lichid cu extract de lavanda italiana 02 bottega verde Sapun lichid cu extract de violete

1. Săpun lichid cu extract de lavandă italiană (250ml)

Am avut perioade în care am îndrăgit aroma de lavandă, dar şi perioade în care am stat departe de ea. În prezent sunt undeva la mijloc, însă asta nu m-a făcut reticentă faţă de acest săpun lichid. N-aş vrea să sune utopic, însă produsele de la Bottega Verde au ceva aparte. Ceva care te determină să îndrăgeşti chiar şi aromele care nu sunt pe lista preferatelor. Cam aşa şi cu acest săpun lichid, pe care l-am îndrăgit imediat cum am desfăcut coletul şi l-am supus testului olfactiv. Test pe care l-a trecut cu brio :D .Pe viitor cred că o să-mi comand şi balsamul de rufe concentrat din gama aceasta cu lavandă.

2. Săpun lichid cu extract de violete (250ml)

Violetele, aşa mici şi gingaşe cum sunt ele, au un parfum aparte, mai ales atunci când sunt folosite în produse pentru îngrijire. Acest săpun lichid este îmbogăţit cu surfactanţi delicaţi, derivaţi din ulei de măsline şi proteine de grâu. Ce sunt surfactanţii? Întrebarea aceasta mi-am pus-o şi eu, iar apoi am aflat că sunt nişte agenţi utilizaţi în produsele dedicate îndepărtării murdăriei, protejând totodată suprafaţa ce urmează a fi curăţată (practic, în cazul săpunului lichid, aceşti surfactanţi protejează pielea inclusiv de duritatea apei şi de cantitatea de clor pe care aceasta o conţine, ajutând totodată la îndepărtarea murdăriei). Acest săpun lichid este un adevărat răsfăţ pentru mâini.

03 bottega verde Sapun lichid cu extract de struguri rosii 04 bottega verde Sapun lichid cu lapte de iris 05 bottega verde Sapun lichid cu extract de menta si busuioc

3. Săpun lichid cu extract de struguri roşii (250ml)

Despre acest săpun lichid v-am povestit entuziasmată în urmă cu vreo două luni. El este singurul produs din comanda de astăzi pe care l-am mai încercat. Am simţit nevoia să am în comandă şi ceva cunoscut ^_^. Ţin să menţionez că pentru acest produs am primit complimente de la o prietenă când a fost în vizită pe la mine, deci nu sunt singura care-l îndrăgeşte.

4. Săpun lichid cu lapte de iris (250ml)

Este un săpun lichid cremos, făcând parte din aceeaşi categorie cu cel cu struguri roşii. Nu ştiam la ce să mă aştept din partea lui când am decis să-l pun în coşul de cumpărături. Am fost plăcut surprinsă să descopăr o aromă delicată, aşa cum este de altfel şi irisul, o combinaţie de eleganţă şi acel “je ne sais quoi”. Ca produs, dincolo de aromă, oferă o curăţare eficientă. Şi acest sortiment conţine surfactanţi din ulei de măsline, protejând astfel mâinile de duritatea apei în timpul procesului de curăţare.

5. Săpun lichid cu extract de mentă şi busuioc (250ml)

Acesta a fost cadoul meu la comandă. Am scris de fiecare dată că apreciez la Bottega Verde faptul că oferă un cadou la orice comandă, indiferent de valoarea acesteia. Şi putem alege între gel de duş, săpun lichid, săpun solid şi cremă de mâini. Eu am ales săpun lichid, iar când m-au sunat să confirm întreaga comandă m-au întrebat ce sortiment de săpun lichid vreau. Am cerut unul pe care nu l-am mai avut până acum, aşa că am căzut de acord asupra celui cu mentă şi busuioc. În general îmi place aroma de mentă, dar nu şi cea de busuioc. Am riscat un pic cu acest produs, mi-era un pic teamă că o să se simtă aroma de busuioc prea puternic şi că o să regret că l-am ales. Însă m-am liniştit în momentul în care am desfăcut capacul şi l-am mirosit. A trecut testul! I like it! :D

06 bottega verde nectaruri pretioase gel de dus cu crin auriu

6. Gel de duş cu crin auriu (200ml)

Acest gel de duş face parte din colecţia “Nectaruri preţioase” de la Bottega Verde. De când mi-am luat gelul de duş cu Magnolie Neagră am ştiut că vreau să le comand treptat toate celelalte sortimente din colecţia aceasta. Iată că am continuat seria achiziţiilor cu aroma de Crin Auriu. Are 200ml şi este la acelaşi preţ cu gelurile de duş de 400ml din colecţia normală, însă merită fiecare leu! Înainte să mi-l comand eu şi-l cumpărase prietena mea Alexa, aşa că ştiam deja cum miroase. Este un produs luxos, foarte bun pentru a fi oferit cadou unor persoane pretenţioase, sofisticate şi/sau care sunt greu de mulţumit. Este, aşa cum îi spune şi descrierea de pe site, o armonie de parfumuri citrice şi note florale care se îmbină perfect cu mirosul dulce de fructe şi notele de chihlimbar.

07 bottega verde gel de dus cu ulei de migdale si neroli

7. Gel de duş emolient cu ulei de migdale dulci (400ml)

Ai seri în care preferi să stai acasă şi să petreci timp cu tine? Timp în care să te relaxezi, să asculţi muzică, să mănânci prăjitura preferată şi să te uiţi apoi la un film romantic? Sau să îţi pui un pahar de vin rose pe care să-l savurezi în timp ce cauţi o ofertă pentru vacanţă? Gelul de duş emolient cu ulei de migdale dulci este perfect pentru o astfel de seară de răsfăţ. Te îmbracă într-un parfum delicat şi subtil, pe care-l porţi pe piele ca pe o rochie de noapte din mătase nude. Răsfăţ pentru simţuri şi pentru starea de spirit, cât şi pentru piele, având puteri magice în ceea ce priveşte hrănirea pielii. Este un produs dedicat în special persoanelor cu piele uscată şi deshidratată.

8. Gel de duş cu apă de portocale din Sicilia (400ml)

Nu sunt adepta aromei de portocale în general. Nici când e vorba de prăjituri sau alte preparate culinare, dar nici în ceea ce priveşte produsele de îngrijire corporală. De ce mi-am comandat acest gel de duş din gama Neroli? Pentru că m-a intrigat articolul unei bloggeriţe, în care am văzut poze cu produsele comandate de ea de la Bottega Verde, printre care erau şi 3 geluri de duş cu apă de portocale. Trei!!! Trebuia să descopăr şi eu acest sortiment. So… I did it! Iar acum mă aflu în postura în care îl recomand cu mare mare drag, fiind un gel de duş cu aromă fresh, categorie de parfumuri care se află pe prima poziţie în topul personal. Este un produs fără parabeni şi fără formaldehide.

În concluzie…

Mi-e greu să recomand o singură aromă dintre toate pe care le-am testat până în prezent de la Bottega Verde. Nu degeaba acesta brand, descoperit de câteva luni, a devenit unul dintre cele 3 brand-uri preferate de produse cosmetice şi de îngrijire.

Vrei cod de reducere? :D

Am luat legătura cu cei de la Bottega Verde la scurt timp după ce am plasat prima comandă pe site-ul lor. Astfel, după câteva discuţii, am ajuns la un punct comun, acela de a-mi oferi un cod de reducere pentru mine şi pentru cititoarele mele / cititorii mei (căci există şi produse dedicate persoanelor de sex masculin). Codul de reducere IOANARADU vă oferă o reducere de 10% a costului comenzii pe care o veţi face, indiferent dacă produsele alese sunt deja la reducere ;) . Practic codul este pentru reducere suplimentară. Acest cod este valabil doar pentru primele 10 persoane care îl vor introduce pe site la finalizarea comenzii (în dreapta paginii este un câmp special pentru cod de voucher). Ai ocazia să încerci şi tu minunatele produse din magazinul BottegaVerde.ro ♥ Alege-ţi preferatele şi bucură-te de reducerea suplimentară de 10%!

11 comments on “Review > A patra comandă de produse Bottega Verde”

  1. tu incerci iar sa ma ispitesti :)) E drept ca nu le-am incercat pe toate inca, dar stiu si eu cateva dintre produse si mi-ar fi foarte greu daca m-ar intreba cineva care imi place cel mai mult cum miroase. Toate sunt foarte parfumate si prietenoase cu pielea. Ma abtin momentan de la o comanda noua ca sapun lichid și solid mai am si geluri de dus stii ca nu folosesc.

    1. Ioana Radu says:

      Ne ispitim reciproc tot timpul :)). Stiu ca tu ai folosit luna trecuta codul de reducere, ca mi-ai zis si am vazut ca ai scris si pe blog despre comanda ^_^. Deci nici tu nu stii exact care e aroma ta preferata de la Bottega Verde. Chiar au multe care miros foarte frumos ♥

  2. Monique says:

    Daa, vreau codul! Tocmai am vazut gama pentru plaja! La tanc! Perfect!

    1. Ioana Radu says:

      Spor la cumparaturi! :D

  3. Tu iar îmi faci poftă de cumpărături și nu am bani acum, offff… ce-mi faci tu mie.
    Mereu când ajung la tine pe blog mai pun ceva la wishlist, plus că m-ai făcut atât de curioasă cum oare poate mirosi un săpun lichid a mentă și busuioc, concomitent.

    1. Ioana Radu says:

      La fel patesc si eu :)). O gramada de chestii despre care ai ales sa scrii pe blog au ajuns pe lista mea de dorinte. Pe unele dintre ele le-am cumparat deja. Sper sa apuc sa le fac review-ul in curand ^_^ ♥

  4. Cristian says:

    Au astia de la Bottega Verde niste geluri de dus si pentru barbati pe care le folosesc mereu. Am unul si cu miere care miroase belea.

    1. Ioana Radu says:

      L-am avut si eu pe cel cu miere. E chiar genial!

  5. Sima Irina says:

    Eu ti-am zis ca e contagioasa treaba cu gelurile de dus sau sapunurile lichide de la Bottega.
    Sapunul lichid cu menta si busuioc nu l-am incercat.
    Sapunurile cu extract de struguri rosii, menta si iris le aveam sub forma de gel de dus. Doar cel cu Iris si sub forma de sapun. Aroma aceeasi consistenta difera putin. Eu luasem setul cu iris la 99 lei.
    Gelul de dus cu ulei de migdale e demential. Cel cu apa de portocale ii place mai mult sotului… dar asa cum ai zis si tu e greu sa recomand o singura aroma… mie imi plac toate unele ce e drept putin mai mult. Dar tine si de gusturile fiecaruia.
    Asa ca un top: ulei de argan, vanilie neagra, unt de shea, migdale, ciocolata, nuca de cocos… hop… ma opresc ca le insir pe toate.. :D

    1. Ioana Radu says:

      Da, da, da, mare adevar zici! :D Si in ceea ce priveste topul, vanilia neagra este printre primele si in cazul meu. ♥

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>