Românii Au Talent! – săptămâna a III-a

Primul care a ridicat sala în picioare în seara aceasta, fiind apreciat foarte mult şi dând emoţii atât publicului cât şi juriului, a fost Orlando cu un număr de acrobaţie. Nu m-am putut uita continuu la numărul acestuia. Sunt mai fricoasă de fel.

Tutu Adrian Cristian, un tânăr care şi-a pierdut ambii părinţi de la vârsta de 14 ani şi care a renunţat la şcoală pentru a se putea întreţine, a încântat publicul cu o piesă compusă de el însuşi special pentru emisiunea “Românii Au Talent”. Toţi membrii juriului l-au felicitat aşa cum nu s-a mai întâmplat până acum în emisiune.

Următorul pe care l-am reţinut a fost Muneer Obaidli, un student la medicină care a interpretat piesa “Ride it” a lui Jay Sean (în clipul postat mai jos este și o poză cu ei, Muneer și Jay Sean). Mi-a plăcut în mod deosebit interpretarea acestuia însă îmi pare rău că până în acest moment nu a fost uploadat niciun video pe site-ul emisiunii.

Ioana Roxana Rotariu, fata de 13 ani care face gimnastrică de 6 ani şi jumătate, a fost o altă prezenţă care a smuls aplauze zgomotoase din partea publicului şi felicitări pe măsură de la Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre. Sincer, m-a lăsat fără cuvinte. A fost memorabilă. Jos pălăria!

Negresele vesele sau afro wannabe (adică trupa de dans Clevers) m-au umplut de entuziasm cu pofta de viaţă pe care au afişat-o iar dansul lor mi-a plăcut, pe bune că da!, mai ales că muzica a fost de cea mai bună calitate – rap! :D

Tipii care se joacă de-a beatbox-ul ar trebui să ia lecţii de la Cosmin Costache, un băiat de doar 14 ani. L-aş înfia. Pe bune că mi-a fost drag :D

Cine mi-a mai plăcut?… Tenorul Alin Stanis. Am reţinut că a studiat stomatologia şi că acum deţine o patiserie. Nu mă aşteptam, din nou, la o surpriză atât de plăcută. A ales o melodie grea pe care a interpretat-o extrem de bine şi pe care juriul a apreciat-o ţinând seama de vocea lui. Nu pot decât să-l citez pe Andi Moisescu, “mă-nclin!”

Cu siguranţă ştiţi cu toţii “It’s my life” a lui Bon Jovi. O interpretare impecabilă a piesei a fost realizată de Tudor Ionuţ, un tânăr de 16 ani. Părea… timid. Mă bucur că nu s-a lăsat condus de emoţii. În acelaşi timp îmi pare rău că nu există niciun video cu el pe site-ul emisiunii. În cazul în care va apărea, voi da update acestui post.

.

3 comments on “Românii Au Talent! – săptămâna a III-a”

  1. Costin Rbsv. says:

    Unii chiar au talent. Astept cu nerabdare finalul.

  2. Mihai Motrescu says:

    cosmin costache m-a impresionat si pe mine dar tipii cu oaia ori au vrut sa-si bata joc de emisiune ori si-au batut altii joc de ei trimitandu-i

  3. Ioana Radu says:

    @Costin Rbsv.
    Am observat că în fiecare săptămână e din ce în ce mai bine. Mă bucură acest fapt :D

    @Mihai Motrescu
    Când am văzut ce avea în mână m-am speriat. De tuns… nu prea m-am uitat căci la început aveam senzația că-i bagă foarfeca în ochi sau îi taie urechea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>