Suvenir din Spania – ochelari de soare Star by Rayons

Ioana Radu ochelari de soare Star Rayons

Ceea ce o să descoperi în rândurile următoare este povestea ochelarilor de soare Rayons pe care i-am primit tocmai din Spania, o țară pe care n-am apucat încă să o vizitez, dar care e pe listă ♥.

Îmi cam plac băieții răi. Întotdeauna mi-au plăcut, n-am de ce să mint. E un farmec aparte în hotărârea și răceala cu care tratează ei aproape totul în jur, dar și în faptul că ei știu aproape tot timpul ce vor și nu se sfiesc să muncească pentru lucrurile respective. Într-o zi frumoasă de august, unul dintre ei mi-a dat mesaj pe facebook să-mi spună că, de ultima oară de când am stat la taclale, s-a asociat cu cineva și a pus bazele unei afaceri. L-am felicitat pentru demers, cu atât mai mult cu cât știam că-i genul de băiat de care menționam mai sus, care știe ce vrea și care nu face lucrurile cu jumătate de măsură.

Afacerea care-l are drept cofondator constă în realizarea de ochelari de soare polarizați, dar care în același timp să arate și bine și să aibă prețuri medii. Cu alte cuvinte, bazele afacerii se învârt în jurul calității, atât pe partea de funcționalitate a produselor, faptul că ochelarii de soare sunt polarizați și protejează ochii, cât și pe partea de design, majoritatea modelelor făcându-mi și mie cu ochiul (eu, cea care probez 100 de perechi de ochelari și nu sunt mulțumită de niciuna). Și, din vorbă în vorbă, am ajuns “amândoi” la ideea că nu mi-ar sta rău cu niște ochelari de soare de la el :D , un fel de suvenir din Spania pe care n-am ajuns să o văd până acum (dar e pe listă).

La început am crezut că glumim amândoi. Eu că am făcut propunerea de a avea o pereche de ochelari Rayons, iar el pentru faptul că a acceptat. Fiind la început cu afacerea, mi-am zis în mintea mea că omul nu-și permite să-mi trimită mie un astfel de suvenir din Spania, cu atât mai mult cu cât și costurile de realizare a ochelarilor sunt mai mari, fiind vorba de produse de calitate. Însă gluma noastră s-a concretizat, astfel că am intrat pe site-ul RayonsCo.com și mi-am ales… a durat ceva să mă hotărăsc asupra modelului, însă mi-am ales modelul Star. Ce nume predestinat pentru o blondă simpatică, nu-i așa? :D

cutie ochelari de soare polarizati Star Rayons

De ce nu mă așteptam să îmi trimită acești ochelari în afară de costul pe care îl implica atât produsul în sine cât și expedierea lui? Pentru că am sugerat să primesc ochelarii ca pe un suvenir din țara în care sper să ajung în următorii câțiva ani. Nu am menționat de niciun articol în toată discuția, iar rândurile astea le scriu tocmai pentru că povestea în sine este una care m-a surprins și mă determină să zâmbesc ori de câte ori mă gândesc la ea, la cum am ajuns să am ochelarii de soare Star de la Rayons. Twinkle, twinkle… probabil m-am născut sub o stea norocoasă. Sau, în ciuda faptului că sunt introvertită, am totuși în lista de facebook persoane cu care leg prietenii de calitate. Cheers, Bogdan! Mi-ai pus un zâmbet pe față și o să-l port de fiecare dată când port și ochelarii de la tine.

ochelari de soare polarizati Star Rayons

Acum, pentru ochii care tânjesc după detalii în legătură cu acest suvenir de pe meleagurile Regatului Spaniei, se cade să menționez că am primit coletul prin poștă, sub formă de scrisoare recomandată, adică poștașul mi-a adus simpaticul pachet până la ușă. L-am desfăcut imediat și am descoperit o cutie neagră pe care scria Rayons, iar în interiorul ei am găsit o husă albastră (dintr-un material foarte fin si rezistent) în care erau ochelarii Star Rayons. Totodată, în colet am mai avut și o lavetă specială pentru ochelari (așa se numește, nu? am zis bine?) și un sticker cu numele brand-ului, sticker pe care nu m-am hotărât dacă îl lipesc pe coperta agendei sau pe laptop. Probabil pe agendă, ca să-l văd mai des și să mă binedispună, ducându-mă cu gândul la povestea frumoasă din spatele ochelarilor de soare.

ochelari de soare Rayons

Cum sunt ochelarii de soare Star Rayons? În pozele de pe pagina de Facebook și de pe site-ul lor par să fie dintr-un plastic similar ochelarilor de soare din magazine precum Meli Melo și H&M, adică acel tip de plastic des întâlnit la acest tip de produse. Însă am fost plăcut impresionată să descopăr că au baza din metal, iar pe scheletul respectiv este construcția dintr-un plastic dur, dar finuț. Am observat că inclusiv metalul din interior are model, fiind frumos lucrat, chiar dacă sunt convinsă că nu sunt multe persoane care să studieze produsele atât de “în detaliu” încât să observe asta. Altă chestie pe care am observat-o a fost faptul că pe ambele laterale este gravat numele brand-ului. Cred că n-am avut niciodată o pereche de ochelari de soare lucrați atât de finuț. Și, deși am ales acest model când încă era vară, gândindu-mă că e mai glamour așa, fiind o combinație din mai multe nuanțe de gri cu ceva sclipici finuț, am ajuns acum la concluzia că ochelarii aceștia-s ideali și pentru toamnă. Mă ajută să dau o notă mai feminină ținutelor care conțin biker jacket.

Ioana Radu biker jacket

ochelari de soare Star Rayons review

ochelari de soare Star Rayons review blog

Pe site-ul RayonsCo.com am citit că se fac livrări în mai multe țări, adică Spania, Portugalia, Germania, UK, Grecia, Italia, România și Franța. Tip: vedeți că sunt trecute dimensiunile la fiecare pereche în parte, deci vă puteți orienta în funcție de acest detaliu dacă vreți să vă luați vreo pereche (sau mai multe). Eu mă declar super mulțumită de produs, că altfel rândurile acestea nici n-ar fi văzut lumina internetului.

Cheers!

8 comments on “Suvenir din Spania – ochelari de soare Star by Rayons”

  1. Sa stii ca multe site-uri de la noi, care vand ochelari de soare, nici nu se obosesc sa treaca dimensiunile produselor, asa ca Rayons au o mare bila alba la faza asta. Iti vin foarte bine ochelarii, dar asta sigur stii deja. Nici nu cred ca s-au inventat ochelarii de soare care sa nu-i vina bine Ioanei.

    1. Ioana Radu says:

      Ohoo, s-au inventat, crede-ma, ca sunt genul care probez o gramada de perechi pana cumpar una :D. Iti multumesc pentru complimente, Cristina! ^_^

  2. Cu atat mi se par mai frumosi ochelarii, cu cat si povestea lor mi-a placut. Iti vin foarte bine, in ultima poza esti… the best.

    1. Ioana Radu says:

      Multumesc mult, Lamiita! :D

  3. Eu deși am o mulțime de ochelari de soare, cei mai speciali fiind cei de la Ray Ban și cei mai scumpi din palmares… nu port. Port destul de rar și cu greutate. Oricum recent am dat ochelarii de soare pe cei de vedere căci job-ul la calculator… nu-i deloc treabă bună pentru ochii neprotejați.
    Să te bucuri de ochelarii primiți cadou și felicitări prietenului tău pentru gestul frumos! Să-i porți cu plăcere!:*

    1. Ioana Radu says:

      Mulțumesc mult, Marina! Nici eu nu prea purtam ochelari de soare, însă de vreo 2 ani nu prea mă mai despart de ei :D.

  4. eu mi-am ales o pereche de ochelari cam micuti, ma declar vinovata. dar totusi imi plac, nu-mi sta rau cu ei, si asta ma uitam si eu, la detalii. imi place logo-ul de pe rama, imi place husa, adevarul e ca sper sa se extinda si sa mearga treaba bine pentru ei!

    1. Ioana Radu says:

      Si eu imi doresc acelasi lucru pentru ei, ca sunt foarte profi atat pe partea de produse, cat si pe partea de comunicare. Am vazut ca au deja o colectie noua :D .

Leave a Reply to Caietul Cristinei Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>