Varianta “e”

             Întrebarea 10 din cadrul unui quiz a fost un amalgam de dificultăţi. Unu, mă gândeam că trebuie să dau un răspuns corect (care să corespundă cu realitatea, cu preferinţele mele) dacă vreau să primesc rezultate corecte la quiz. Doi, mă gândeam că în lipsa unui răspuns corect, rezultatele vor avea o marjă de eroare.
             Până la urmă, ce era de făcut? Sau… ce era de bifat?
a) excentric, misterios, să-mi poată dovedi că viaţa e un curcubeu de trăiri;
Excentricitatea nu mă deranjează, ba din contră, o apreciez. Misterul, din nou, nu mă deranjează. La fel pot spune şi despre ultima parte. Însă… luate împreună, cele 3 caracteristici nu se leagă frumos (nu din punctul meu de vedere, să ne înţelegem). O persoană excentrică este deschisă. O persoană misterioasă nu prea e excentrică. Ceva e în neregulă la mijloc.
b) afectuos, romantic, gata să facă orice pentru mine;
Tocmai a fost descris cum nu trebuie să fie bărbatul. Cel puţin nu pentru mine. Stau prost foarte prost la capitolul afecţiune şi ar fi bine ca el să îmi împărtăşească această caracteristică altfel mă voi lovi într-una de frustrări de genul “de ce nu mă iei în braţe mai des?”, “de ce nu mă ţii de mână?”, “de ce nu mă pupi în public?” etc.
Romantic? Mă tem că şi aici am o defecţiune. Mă comport ca un urs împiedicat în siuaţiile romantice, drept pentru care le evit. Iar despre ultima parte… Serios, dacă voiam ca cineva să facă orice pentru mine, îmi angajam un subaltern. Într-o relaţie mizez pe egalitate. În circumstanţa în care eu nu fac orice pentru cel de lângă mine, nu vreau să primesc orice. Sunt corectă, mă privez singură de anumite beneficii.
c) inventiv, impulsiv, viaţa lângă el să fie ca o cursă într-un montagne russe;
Mă blochez la partea cu impulsivitatea. Nu, chiar nu pot să trec peste asta. Când o persoană e impulsivă, nici nu mă mai interesează calităţile. Pas.
d) profund, ros de propriile trăiri, prins într-o lume numai a lui;
Am mai întâlnit oameni “în lumea lor” şi partea neplăcută e că nu acceptă şi nu respectă viaţa privată a celuilalt. Sunt sufocanţi oamenii aceştia. Dacă faci parte din lumea lor, nu poţi face parte şi din alte lumi.
Referitor la atributul doi, mi-a fost dat să mă lovesc doar de persoane care nu treceau de propriile trăiri, se plafonau de nişte nimicuri tocmai după ce treceau de ditamai furtuna. Nu mi-a fost dat să înţeleg până acum cum de unii se-neacă la mal.

Nu-mi mai aduc aminte ce am bifat în quiz dar ştiu că nu mi-a plăcut niciuna din variantele date.
Dacă aş fi putut aş fi creat varianta “e”.
e) fumător, consumator de alcool, microbist, ironic, cunoscător de limba română.

.

20 comments on “Varianta “e””

  1. Silviu says:

    Si ti-ai facut aici lista cu ce trebuie sa fie cineva. E sezon de vanatoare?

    Si… nu zic ca nu-i ok sa ai standarde da' e absurd sa-ti alegi partenerii atat de conditionat.

  2. Ioana Radu says:

    @Silviu
    Era doar un exemplu de varianta de raspuns.

  3. Monica says:

    nu ceri mult:P

  4. Simon says:

    Suna bine, vreau si eu 1 buc. , pe feminin nu ai?
    Mai putin partea cu fumatu` … si aici sunt ipocrit tare pentru ca eu imi rezerv dreptul de a aprinde o tigara cand vreau, totusi nu-mi place sa ma sarut cu scrumiera >:)

  5. Ioana Radu says:

    @Simon
    Fiecare cu rotitele lui la cap :D
    Desi n-am probleme cu fumatorii, am si eu o gramada de "NU"-uri :))
    Nu suntem pretentiosi, se numeste "stim ce vrem" :))

  6. Silviu says:

    xD E bine, io stiu ce nu vreau si. In rest ma las placut surprins.

    Si sa pretnizi ceva(cred ca de la asta vine "pretentii") nu inseamna sa stii ce vrei?:P

  7. Ioana Radu says:

    @Silviu
    Asta ar fi trebuit să însemne dar, dat fiind faptul că limba română beneficiază de multe conotații, "pretențiile" se folosesc în alte moduri.
    În dicționar pretențiile sunt interpretate ca "aere de superioritate", fiind opinii exagerate în legătură cu meritele proprii.

  8. Rasta Man says:

    Deh' cat de usoara ar fi viata daca ar sti don'soarele ce anume isi doresc. Si aici intervine barbatul magic. Cel care e in stare sa se adapteze nevoilor ei de moment, dar nu uita niciodata ca ea vrea relatie in care sa ii dai ce-i trebuie cand ii trebuie, dar astfel incat sa fie surprinsa de modul in care esti inprevizibil in previzibilitatea ta, si fascinata de cat de aproape e de tine desi tu esti departe in timp ce o tii in brate, spunandu-i mici nimicuri aromate, care conteaza mai mult decat tot.

  9. Ioana Radu says:

    @Rasta Man
    Cel care se adaptează mereu nevoilor de moment ale unei fete/femei, nu e bărbat, e sclav. Nu am înțeles niciodată persoanele care vor un astfel de om. Culmea e ca majoritatea fetelor/femeilor care își doresc să-i controleze pe alții, abia dacă se controlează pe sine. E un paradox.

  10. Rasta Man says:

    Incercam sa fiu ilogic/irational, in speranta ca vei intelege asta.

  11. Vlad says:

    Futu-i limbaju' de lemn. Io-s mai filolog asa, si zic ca etimologigia zice altceva. Desfiintez DEX-ul, refuz realitatea si o substitui cu viziunea mea.

    P.S. ce m-ar distra sa ti se puna pata pe vre-un englez si sa-ti refuzi placerea pentru ca nu e cunoscator de limba romana :P

  12. Ioana Radu says:

    @Vlad
    Îmi pui gând rău? :))

  13. Vlad says:

    @Terra
    Nevoilor, nu pretentiilor. Sa se comporte interesant functie de circumstante, nu sa faca ce-i zici. La partea cu nimicurile aromate nu-s de acord. O tipa pentru care aia conteaza cel mai mult e nevertebrata(stiu ce-nseamna nevertebrata conform DEX da' il folosesc conotativ)

  14. Vlad says:

    this is too fast. Nu-ti pun gand rau.

  15. Vlad says:

    mai sus ma cheama Silviu (?!) de unde stie asta pe ce Google Account is io?

  16. Ioana Radu says:

    @Vlad
    Nici eu nu-s fan al nimicurilor aromate.

  17. Ioana Radu says:

    @Vlad
    Oricum nu merge vizualizat profilul, fie ca apari cu numele Vlad sau Silviu.

  18. Vlad says:

    no gata ca am constatat ca ne stim de multa vreme. check facebook.

  19. Ioana Radu says:

    @Vlad
    După cum spuneam… lumea e mică :D

  20. Vlad says:

    Dupa cum spune gagica aia excelenta de la Garbage: "The woooooorld is noooooot enough…"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>