Am auzit recent cum că maturitatea-i perioada aia în care mor visurile.
Și cred că e pe bune. Știi de ce? Nu pentru că ne e greu să găsim job-urile la care aspirăm sau pentru că n-am depune suficient efort în privința a tot ce ne înconjoară. Nici a vremurilor nu e vina și nici a țării în care ne-am născut sau a țării în care am emigrat ceva mai târziu. Nici a prietenilor, nici a familiei, nici a motanului care se uită întrebător la noi. Cred că visurile noastre mor rând pe rând când ajungem la maturitate pentru că ne pierdem treptat curajul, neînfricarea și pasiunea. Ajungem să ne gândim de două ori înainte de a da banii pe un bilet de vacanță. Ajungem să ne gândim chiar de 5 ori dacă anul viitor să avem vacanță în Dubai sau în Danemarca, dacă să cumpărăm suveniruri inutile sau dacă să spargem banii întru bucuria noastră, dacă să avem itinerariu sau dacă să descoperim meleagurile străine după pofta inimii.
Este un joc al lui “dacă”, asta-i maturitatea uneori. Cântărim atât de mult acțiunile, lucrurile, cuvintele, chiar și gândurile, încât ne pierdem în toată învălmășeala asta de oameni mari și uităm de ceea ce ne face sufletul să tresară de bucurie. Curajul, neînfricarea și pasiunea – pe astea trebuie să le regăsim în interiorul nostru pentru ca maturitatea să nu mai fie despre visurile care mor, ci despre cele care se-mplinesc.
De când “am crescut” am avut un singur an în care nu am mers în vacanță. Deși plănuisem să plec pe plaje îndepărtate cu un an și jumătate înainte, știind exact locația, am sfârșit prin a sta acasă din cauză că mi-am pus baza în cineva care a ales să mă lase baltă. Asta e o amintire care și-acum îmi face maxilarul să se-ncordeze și ochii să se întunece a regret. Cea mai mare greșeală, atunci când ne facem mari, este să ne-ngropăm curajul, neînfricarea și pasiunea. Experiența aia m-a schimbat mult și m-a determinat să am mare grijă în cine îmi pun încrederea în viață. Acum, dacă mă uit la oferte early booking 2018, aleg fără remușcări ceea ce vrea sufletul meu și se potrivește totodată bugetului. Nu mai vreau să fiu pe locul doi. Am stat suficient acolo și n-a fost drăguț deloc.
Vara trecută am fost în zona montană a Croației, apoi în Veneția, iar la final pe Coasta Dalmată. O vacanță de 2 săptămâni în care să simțim că într-adevăr am plecat de acasă. Dar n-aș da cu piciorul nici unui plan diferit de atac al vacanțelor. De exemplu n-am fost niciodată într-un city-break în străinătate și îmi surâde ideea de a începe o frumoasă aventură prin capitalele Europei (deși am oprit prin câteva dintre ele când eram prin zonă cu mașina). Sau chiar dincolo de hotarele ei.
E un drum lung și ar trebui să învățăm să mergem tot timpul doar înainte. Doar către ceea ce ne aduce bucurii. Ne stresăm prea mult pentru lucruri care contează prea puțin 😉 .
depinde de la persoana la persoana, Ioana. Bine, sa nu fiu ipocrita, depinde si de buget, dar eu mi-am refuzat intotdeauna vacantele pe motiv ca nu am bani. De fapt, uitandu-ma de mai multe ori pe niste oferte early booking, am ajuns la concluzia ca mi-as fi permis sa merg macar odata in Grecia, dar asa m-am invatat eu sa renunt la mine ca sa le fie bine altora. De parca doar ei ar conta…
Eu anul asta am renuntat de tot la vacante dupa ce le planificasem in amanunt inca de anul trecut pentru ca mi-am dat seama ca astfel nu fac decat sa trag in continuare datoriile dupa mine si nu mai vreau. Sper doar sa merite sacrificiul si la anul sa ma reintorc la programul de vacanta obisnuit. Eu nu cred ca e maturitate, desi la mine ar fi cazul, dar cred ca e necesar.
Am invatat din ultima vacanta ca nu e bine sa stai dupa nimeni. :))
La mine s-a lasat cu nervi,bani stricati aiurea si adormit plangand tot de nervi.
In urmatoarele voi merge SINGURA si o sa merg exact unde vrea sufletelul meu. Fuck ’em all! =)))
Da, cunosc adormitul plangand de nervi. Sper sa ma dau si eu pe brazda si sa am mereu curajul sa merg in vacanta oriunde imi doresc.
Să înțeleg că nu am devenit încă adult, sau că sunt unu care are prea mult curaj. Vacanțe după vacanțe, chiar și neplanificate. Nu am bani de Dubai dar mă mulțumesc să merg la pescuit,că atât îmi permit și place. :))
Te-ai înțelege de minune cu prietenul meu :D. Ba chiar merg și eu cu el la pescuit din când în când ^_^.