Oh, been there, done that! Cu alte cuvinte, am tremurat de multe ori când am mers la dentist, atât înainte de a intra în cabinet, cât și în timpul multor proceduri, ceea ce făcea intervențiile stomatologice mai greu de realizat, mai ales că adesea e important să nu ne mișcăm pentru a evita ca freza sau alte ustensile să atingă alți dinți decât cei care trebuie tratați. Știam că îngreunez munca medicului și măresc timpul petrecut în cabinet, dar frica era mai puternică decât mine, astfel că au fost cu adevărat multe programări în cadrul cărora m-am făcut de râs tremurând pe scaunul de la dentist. Adică sunt conștientă de faptul că eram terifiată și chiar mi-era rușine cu lucrul acesta. Treptat am dat de medici grozavi și am reușit aproape în totalitate să scap de frica pe care o aveam. Iar azi am decis să scriu pe blog cum poți scăpa și tu de frica de dentist sau, măcar, cum să o diminuezi încât să nu mai fie o problemă.
• muzica •
Da, muzica ajută. Și eu am fost extrem de sceptică atunci când am auzit, astfel că știu cum poate părea pentru tine și pentru toți ceilalți care n-au încercat varianta asta de “terapie” în timpul intervențiilor stomatologice. A trebuit să merg la un medic specialist în chirurgie dento-alveolară și, după ce că sunt eu fricoasă de fel, să schimb chiar și pentru o vreme medicul stomatolog mi se părea că o iau de la capăt, că nu știu nimic despre tehnica de lucru a noului medic, dacă are sau nu mâna ușoară, dacă o să aibă sau nu răbdare cu mine și frica mea, dacă… Oh, well. După primele programări, văzând că mi-e greu să nu tremur de frică, mi-a explicat că mulți pacienți se confruntă cu teama de stomatolog și mi-a recomandat să-mi fac în telefon un playlist cu melodii care îmi plac mie foarte mult și de la următoarea programare să vin cu căști la mine. Zis și făcut. Mi-am făcut un playlist cu tot felul de melodii, atât lente și relaxante, cât și piese techno și rap. La dentist am stat cu o singură cască în ureche, astfel încât să îl pot auzi pe medic dacă îmi spune ceva. Nu credeam că va funcționa, dar în ciuda scepticismului meu timpul a trecut mult mai repede. O oră s-a simțit ca și cum ar fi fost 20 de minute. Am fredonat aproape tot timpul în minte melodiile pe care le ascultam și implicit am fost relaxată. Așa am descoperit că muzica funcționează ca terapie împotriva fricii. Chiar face minuni! Acum… important este să găsiți și voi un medic stomatolog suficient de înțelegător încât să vă lase să ascultați muzică din telefon.
• continuitatea •
Cei ca noi, pacienții cu frică de stomatolog, ar trebui să meargă constant la același medic. Atunci când ne obișnuim cu un om frica scade în intensitate. Medicul ajunge să ne cunoască, iar noi cu timpul ne convingem că lucrează ok, fără să ne bruscheze și fără alte surprize neplăcute, astfel că nu avem de ce să ne facem griji. Se crează cu timpul un fel de încredere între pacient și doctor, iar asta ne ajută să ne relaxăm cât de cât.
• cunoașterea tipurilor de anestezie •
În perioada în care am fost nevoită să merg la altă clinică pentru anumite intervenții stomatologice, îmi amintesc că m-am uitat pe site-ul respectivei clinici destul de mult, descoperind printre altele că au și opțiunea de inhalosedare. Chiar dacă tipul acesta de anestezie era mai scump, măcar era o opțiune pentru calmarea fricii. Acum, pentru tine, voi scrie toate tipurile de anestezie pentru care poți opta la stomatologie:
Inhalosedarea – o procedură complet nedureroasă, prin care pacientul inhalează oxigen cu protoxid de azot. Este o sedare ușoară. Pacientul rămâne conștient, dar relaxat și fără frică.
Sedarea intravenoasă – așa cum probabil ai dedus, implică o injecție. Procedura folosește substanțe care reduc starea de conștiență.
Anestezie generală – da, există așa ceva și la stomatologie. La acest tip de anestezie medicii stomatologi apelează foarte rar, în cazul procedurilor complexe, atunci când pacientul suferă de anxietate severă și nu își poate controla mișcările.
Este recomandat să nu apelăm totuși la anestezie dacă nu e absolut necesară, pentru că pe termen lung putem avea parte de efectele secundare ale ei. Anestezia, de orice tip, este în sinea ei un medicament, astfel că are efecte secundare și, prin urmare, trebuie folosită cu precauție, numai atunci când e absolut necesară. M-am repetat pe alouri, dar îmi doresc ca lucrurile astea să fie clare.
• controale periodice •
Chiar și atunci când am scăpat de problemele dentare e important să mergem în continuare la dentist. Știu, când scăpăm de unele lucrări ne bucurăm că nu mai e nevoie să călcăm prea curând într-un cabinet stomatologic. Însă prevenirea e cheia care ține încuiate toate fricile noastre 😀 . A merge periodic la dentist înseamnă a descoperi în faze incipiente unele probleme, astfel că ele se rezolvă super simplu și rapid. Se pilește de câteva ori dintele, se aplică o plombă mică mică de tot și asta e tot, în 20 de minute plecăm liniștiți de la cabinet. Mult mai bine decât dacă amânăm vizita la dentist și ajungem când e poate prea târziu pentru a mai putea avea parte de o intervenție mică, ușoară și rapidă. Personal merg la fiecare 6 luni pentru detartraj, periaj profesional și airflow, iar după aceste proceduri simple întreb medicul dacă mi-a apărut ceva suspect pe vreun dinte, să știu dacă îmi fac programare să rezolvăm problema sau dacă ne vedem după alte 6 luni 😀 .
În concluzie, eu am reușit să scap de frica de dentist cu terapia prin muzică. Ulterior am încetat să mai ascult muzică pentru că nu a mai fost nevoie. Acum merg periodic la control și am încredere în medicul meu. Sper să îți învingi și tu teama asta, pentru că știu cât este de complicată.
Lots of hugs!
Eu daca de ceva îmi este frică ăla este dentistul pentru ca am avut câteva experiente nu tocmai placute.
Imi pare rau ca ai trecut prin experiente neplacute. Poate treptat vei reusi sa iti invingi teama de dentist. Te imbratisez!