Adevărul despre fete – un roman greu de definit, care merită însă fiecare minut

Am încercat să-mi amintesc care a fost ultima carte care m-a făcut să mă simt la fel ca după terminarea romanului Adevărul despre fete. Și… nu cred să fi fost vreuna la fel de… Sunt atât de multe sentimente învălmășite-n mine acum încât mi-e greu chiar și să găsesc un singur cuvânt care să definească romanul. Dumnezeule, ajunsesem chiar să am nervi la stomac pe măsură ce descopeream tot mai mult personajul negativ, o persoană toxică, amintindu-mi izbitor de mult de cineva care a făcut parte din viața mea.

Dar romanul Adevărul despre fete nu e într-un singur fel. Nu-mi vine să cred că l-am cumpărat de mai bine de un an și că nu l-am citit până acum. Mi-e ciudă că nu l-am citit mai devreme. Mi-e ciudă că o carte atât de bună a zăcut mai bine de un an pe polița de deasupra biroului.

Cartea începe cu Katherine și fiica ei de 4 ani. Pare o poveste simplă, obișnuită, cu final fericit. Pare o poveste liniștită, cu acea fericire domoală și benefică. Însă în scurt timp, prin intermediul capitolelor mici, ne dăm seama că romanul este concentrat asupra a trei perioade de timp:
1. trecutul de dinainte de decesul surorii lui Katherine, chestie care ei i-a schimbat viața;
2. trecutul de după tragicul eveniment, când Katherine își schimbă viața și se chinuie să facă față durerii (un trecut care pare să fie o etapă vindecătoare; dar lucrurile nu-s niciodată așa de simple precum par, nu-i așa?);
3. câțiva ani mai târziu, când Katherine are deja o fetiță de 4 ani.

Ce este intrigant la cartea asta? Inițial e faptul că simțim că-i ceva în neregulă cu Katherine, că are în suflet o tristețe și o durere pe care nu prea le poate explica, ceva ce se datorează evenimentelor întâmplate pe când ea avea 15 ani. Sora ei mai mică murise. După tragicul eveniment Ketherine își schimbase și numele, cu acordul părinților, pentru a se putea desprinde de trecut. Și se mutase la altă școală, într-un alt oraș. Pe parcurs apar o mulțime de întrebări, cât și dorința de a înțelege durerea și tristețea din sufletul Katherinei. E chestia aia în care a ști ce-i în sufletul cuiva ne ajută să ne raportăm altfel la ei, să-i iubim și să-i ocrotim mai mult.

Care-i a doua chestie intrigantă? Faptul că simțim că-i ceva în neregulă cu Alice, noua prietenă a Katherinei. Ceva rău, de data asta, ceva atât de întunecat încât ne face să ne amintim de oamenii toxici pe care i-am întâlnit în viața noastră. Pe măsură ce citeam, o parte din mine spera că o să găsesc în pagini răspunsuri pe care nu le cunosc, motivații pentru care oamenii toxici ajung să fie astfel și soluții pentru ca ei să se vindece și să fie liniștiți și împăcați. Asta pentru că, deși oamenii răi ne afectează viețile, n-am încetat niciodată să mă gândesc că ei pot fi la rândul lor victime, oameni care au și ei nevoie de ajutor, numai că mulți dintre noi nu știm cum anume să îl oferim, căci în mare parte din timp trebuie să ne ferim de toate răutățile lor, eventual să ne luăm și ceva timp să ne vindecăm. Alice era genul acela de om. Alice, care-a intrat în viața Katherinei deghizată într-o binecuvântare, dar având intenții rele cu mult înainte ca drumurile lor să se intersecteze. Practic romanul acesta este de tip psihologic fix prin prisma personajului Alice, un personaj disfuncțional.

Înainte să mă apuc de cartea asta și chiar și la scurt timp după ce am început-o… nu-mi imaginam că Adevărul despre fete era de fapt adevărul despre cum s-au intersectat viețile a două fete și faptul că n-au mai fost niciodată la fel după aceea. Este un roman sumbru, psihologic, dar în paginile căruia se găsesc și momente frumoase. Pentru că, la fel ca în viața reală, avem în jurul nostru și oameni grozavi.

Este sănătos să înțelegem că nu e vina noastră pentru tot ce se întâmplă rău în jurul nostru sau în lume. Este sănătos să înțelegem că, inclusiv atunci când greșim, nu suntem singurii vinovați. Iar viața nu stă în loc.

Adevărul despre fete este un roman complex pe care îl recomand cu toată inima. Titlul original este “Beautiful malice”, în spațiul anglofon “malice” fiind “înclinația patologică de a face rău sau plăcerea dementă de a-i vedea pe alții suferind”. Cartea asta, la prima vedere, pare anostă, dar stilul autoarei Rebecca James este atât de bine definit și atât de mind-blowing încât te ține cu sufletul la gură până la final. Eu tocmai am terminat de citit cele 300 și ceva de pagini și încă sunt cuprinsă de niște sentimente care nu-mi aduc aminte să mă fi încercat vreodată la finalul unei alte cărți.

Autoarea Rebecca James este de origine din Australia, iar romanul de față l-a scris după vârsta de 30 de ani. Născuse cel de-al patrulea copil și voia să își umple cu ceva timpul care îi rămânea după ce-l adormea pe cel mic. Într-un interviu realizat de Dan-Silviu Boerescu, autoarea a declarat: “Probabil, în subconștient, încercam să ies din rutina domestică a maternității, fiincă, având toți acești copii, fusesem nevoită să rămân acasă, să-i șterg la fund, să le fac de mâncare, să-i cresc…”.

*Adevărul despre fete se găsește în magazinele online Carturesti.ro și BookCity.ro.