Materialul de azi este cu adevărat o provocare, una care merită din plin să fie aşternută aici. Nu pentru mine, că n-am nevoie să confirm ce sunt şi cum sunt, ci pentru cei care traversează o perioadă a vieţii pe care am traversat-o şi eu, cei care nu-şi găsesc locul, drumul sau tăria de a face ce-i mai bun pentru ei.
Am devenit puternică abia după ce m-am lovit de suficient de multe ori. Dacă arunc o privire la cum eram în copilărie sau chiar şi în urmă cu 5 ani, văd o versiune a mea atât de slabă şi de fricoasă încât… poate că abia acum, prin intermediul acestei provocări, realizez că am devenit unul dintre oamenii pe care îi admiram, spre care priveam cu drag şi cu speranţa că într-o zi voi fi la fel de puternică precum ei.
Cred că Ştiu că sunt pe drumul către cea mai bună, mai frumoasă şi mai puternică versiune a mea. Nu e un enunţ de laudă, ci este rezultatul multor încercări, loviri şi repetări a ideii că am vrut şi vreau în continuare să fiu printre cei mai buni şi mai puternici oameni. Iar pentru asta, în timp, doar în timp, am învăţat să-mi văd de pătrăţica mea şi să-mi folosesc energia doar în scop personal şi în scop pozitiv pentru cei care au nevoie de mine. În rest nu am timp. Funcţionez după ideea „If it doesn’t bring me closer to my dreams, I don’t have time”. Am timp, de fapt, pentru o singură categorie de oameni: cei care vor să devină puternici şi care au nevoie de susţinere din partea cuiva care nu s-a născut puternic, ci a devenit astfel.
Cred cu tărie că există două tipuri de oameni puternici:
– cei care s-au născut sub o stea norocoasă, cărora nu le-a lipsit nimic şi care au avut parte inclusiv de susţinere necondiţionată din partea părinţilor; practic oamenii care au crescut sănătos şi pentru care „a merge înainte” este singura variantă pe care au învăţat-o;
– cei care s-au ridicat constant de pe coji de nuci, cei care au avut genunchii îngheţaţi de frig, obrajii loviţi în mod repetat, sufletul luat peste picior de prea multe ori, dar care s-au ridicat de fiecare dată şi au mers drept alături de cei care au crescut sănătos.
Nicio categorie dintre cele două nu e mai prejos decât alta. Nu-i poţi urî pe cei de la prima liniuţă pentru că au crescut într-un mediu sănătos, adecvat, cu educaţia cuvenită. Dar nu-i poţi urî nici pe cei menţionaţi ulterior, căci şi-au câştigat independenţa şi vor da naştere, la fel ca prima categorie, unor copii sănătoşi şi puternici.
Provocarea de a scrie despre ceea ce m-a ajutat pe mine să evoluez a venit de la Stalinskaya, care aniversează 20 de ani pe piaţa din România. Practic, dincolo de lecţiile pe care le-am învăţat prin violenţă şi capacitatea de a mă ridica de fiecare dată, dincolo de rânjetele colegilor de şcoală care m-au poreclit în moduri pe care am încercat atât de mult să le uit, dincolo de oamenii care au profitat de bunul simţ cu care i-am tratat, dincolo de tot şi toate care există pe acest pământ… am învăţat că e important să mă am pe mine. I own myself!
Şi să ştii că uneori e ok să-ţi îneci amarul într-un pahar cu tărie. Dar îmi promiţi că a doua zi de dimineaţă te îmbraci în omul care vrei să fii, nu în cel pe care-l dispreţuieşti. Pinky promise? 😉
Admit, am trecut de etapa în care aveam nevoie de alcool pentru a mă simţi bine. Am depăşit-o de mult prea mult timp. Însă ştiu că uneori, când arde sufletul în mine, când văd roşu în faţa ochilor şi totodată ştiu că nu e ok să mă consum sau să am vreo reacţie impulsivă pentru care să plătesc mai târziu din plin… îmi pun licoare de două degete într-un pahar şi mă uit la unul dintre filmele mele preferate. Am învăţat să mă controlez în momentele în care natura m-ar fi vrut de necontrolat.
Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.
Cheers to that! Şi pentru noi, cei cu inima neîmblânzită, pe care nici cele mai aprigi lupte nu ne mai răpun. Dar ridicăm paharele şi în cinstea celor care ne calcă acum pe urme, luptându-se cu temeri şi alte sentimente cu care ne-am luptat şi noi cândva (şi care sigur ne vor mai ieşi în cale de multe ori în restul anilor pe care-i mai avem pe Pământ). Cheers!
Intrebarea mea e cum ai invatat sa stai in patratica ta? Eu nu pot. Orice as face simt nevoia sa apar si alte patratele, sa ma implic, sa ma agit, sa vorbesc mult si la nervi.
Vedeam calitatea asta la oamenii pe care îi admiram şi mi-am zis că o vreau şi eu şi că sunt dispusă să fac anumite sacrificii pentru a o obţine. N-am reuşit din prima zi. În timp, mult timp, am reuşit să mă abţin să mai ofer părerea atunci când nu sunt întrebată. Pe ideea că şi eu mă simţeam uneori ofensată când primeam o părere pe care nu am cerut-o. Cred că empatia a fost cheia. În fiecare moment în care aş fi vrut să acţionez nechibzuit m-am întrebat în gând “Dacă cineva mi-ar face sau mi-ar spune mie ceea ce eu urmează să fac sau să spun?”. Iar dacă răspunsul nu-mi plăcea, stăteam pur şi simplu în banca mea, în pătrăţica mea, fără să spun niciun cuvânt. Cei care m-au cunoscut după ce am reuşit să mă schimb mi-au spus că sunt timidă. Eu le spun că nu sunt, ci că am bun simţ, fiind două chestii diferite 😀
Ştiu ce spui cu apăratul altor pătrăţele, că şi eu sunt o justiţiară din fire şi nu-mi place când unii oameni se iau de alţi oameni. Însă am învăţat şi faptul că ajutorul necerut adesea nu este primit. Aşa că merg pe ideea că cine are nevoie cere. Iar dacă cere, îi ofer tot sprijinul de care sunt capabilă.
Eu am invatat sa nu mai incerc sa ajut lumea. Stiu ca pare ciudat, dar nu toata lumea vrea sa fie ajutata.
Stiu ce spui si sunt complet de acord cu tine. Nu toata lumea vrea sa fie ajutata. Din acest motiv imi ofer sprijinul doar atunci cand imi este cerut.
Exact asa e cu ajutorul necerut. Nu doar ca nu e apreciat, dar poti sa ajungi sa fii omu’ negru in toata situatia. Timpul si energia sunt resurse prea pretioase pentru a fi irosite. Singurele cazuri cand ofer ajutor nesolicitat este atunci cand vad ca a cazut cineva pe strada, i-au cazut banii cuiva si altele de genul.
Sunt complet de acord! Alea chiar sunt cazuri in care ofer ajutor nesolicitat.