Școala de șoferi am făcut-o pe un autoturism mic, un Peugeot 206, și-mi spuneam pe atunci că numai mașinile la fel de mici mi se potrivesc. Sunt o mână de om și am suficient spațiu chiar și într-o mașină cu două locuri. Mă gândeam că o să am într-o zi ceva între Audi TT și Mazda RX 7, chiar dacă gândul meu era și la un Peugeot RCZ (de când am avut de făcut un reportaj despre el și implicit șansa de a descoperi cât e de fantastic și totodată confortabil).
Însă, ca aproape orice șofer, timpul m-a făcut să conduc ce s-a nimerit și niciodată nu s-au nimerit a fi autoturisme mici. De vreo jumătate de an conduc cu drag un Forester. Nu e prima mașină cu tracțiune integrală pe care o conduc, dar e prima mașină mare. Și a reușit să-mi schimbe total percepția despre mașinile mari, voluminoase. În nota aceasta a lucrurilor am decis să scriu articolul de azi, ca să ofer o nouă perspectivă persoanelor care se află poate în aceeași situație în care eram eu, adică mă feream de mașinile mari crezând că sunt mai greu de manevrat (ceea ce e oarecum greșit).
1. Mașinile mari sunt mult mai confortabile
Aici nu e neapărat vorba de spațiul generos din interiorul unei mașini mari, ci de faptul că scaunele sunt mai mari și mai confortabile, ca niște fotolii. Dar, desigur, confortul e dat într-o oarecare măsură și de libertatea mare de mișcare, datorită spațiului.
2. Gropile și bordurile nu mai sunt un stres așa mare
După ce am condus multă vreme o mașină cu garda la sol mică, mașină care nu urca borduri și necesita grijă mai mare la parcări ca să nu lovesc bara, acum că am posibilitatea de a conduce un Forester mi se pare că foarte multe griji au dispărut instant. Gropile nu se simt la fel ca la un autoturism mic, mașina mare nefiind la fel de rigidă, iar șocurile sunt atenuate mult mai bine. Desigur, doar pentru că are catacteristici mai bune, mașina mare nu trebuie să treacă prin toate gropile, dar e un avantaj faptul că se comportă mai bine la astfel de șocuri și e foarte prietenoasă cu urcatul pe borduri.
3. Drum neasfaltat? Puțin noroi, puțină zăpadă, rampă prea abruptă? Nicio problemă!
Două autoturisme cu volum diferit se comportă diferit în aceleași condiții de deplasare. Adică un Audi A4 Quattro se comportă diferit de un Subaru Forester AWD, deși ambele au tracțiune integrală și funcționează cam pe același principiu. Mașina mare se comportă mai bine datorită gărzii mai înalte, dar și a altor caracteristici.
De reținut, însă, că autoturismele de tip Quattro și AWD (All Wheel Drive) nu sunt făcute pentru off-road, ci sunt mașini de șosea care au capacitatea de a se redresa în condiții mai grele de șofat (precum ploaie abundentă, noroi și mici denivelări ale drumului). Spre deosebire de tipul 4×4 / 4 Wheel Drive, care are diferențialul ce permite conducerea off-road. De aceea cine înțelege acest detaliu nu va merge niciodată cu un Quattro sau cu un AWD pe plajă, pentru că ele nu sunt concepute pentru situații extreme de condus. Ca exemplu, 4×4 / 4WD sunt mașinile precum Jeep Wrangler, Land Rover Defender, Mercedes Benz Clasa G, Subaru XV și Toyota Land Cruiser. Între primele 3 puteți vedea o comparație aici.
4. Vizibilitate mai bună asupra drumului
Autoturismele mari oferă o vizibilitate mai bună asupra drumului datorită înălțimii scaunului șoferului. De exemplu, chiar dacă la început mi s-a părut greu să conduc o mașină mai voluminoasă, nu pot să nu recunosc faptul că din primele zile am observat că am un unghi mult mai bun de observare asupra drumului. Încă un punct în plus pentru mașinile mari.
5. Mai puțini tupeiști în trafic
Am observat, față de perioada când conduceam o mașină mai mică, faptul că nu se mai bagă la fel de mulți șoferi să-mi taie calea. E riscul mai mare de daună pentru autoturismele lor și unii chiar cred că stau cuminți din acest motiv. Nu zic nu, eu sunt de treabă, mai las pe unu-altu să se bage, dar doar dacă îi văd cu bun simț. Nu încurajez șofatul teribilist și mârlăniile în trafic. Mașinile mari, conduse de oameni responsabili, au avantajul de a-i descuraja pe unii teribiliști – să nu se mai bage urât / să taie calea.
6. Mai mult spațiu de depozitare
Pentru aceia dintre voi care urmează să deveniți părinți și s-a instalat grija că un cărucior pentru copil nu încape cum trebuie în mașină, iar trecerea la o mașină de tip minivan iese clar din discuție (din motive estetice), luați în calcul un autoturism mai voluminos, care vă permite să puneți în portbagaj căruciorul, cumpărăturile și alte lucruri. De exemplu Subaru Forester sau Outback, Hiunday Kona, Skoda Kodiaq sau Ford Kuga.
În altă ordine de idei, dacă tot e perioada sărbătorilor de iarnă și mulți probabil nu lucrați, recomand de văzut o listă cu cele mai bune documentare auto. Este o listă întocmită de cei de la Autovit, special pentru pasionații de domeniul auto.
An nou cu drumuri bune!
Ai dreptate dar si costurile de intretinere sunt mai mari.