Cred că de când mă ştiu am o slăbiciune pentru băieţii/bărbaţii cu un stil de viaţă activ. Cărora să le placă sportul şi să nu fie leneşi, la asta mă refer. Eu sunt o agitată mică şi îmi plac oamenii cel puţin la fel de agitaţi şi de activi ca mine. Oameni care să mă motiveze să fiu cea mai bună versiune a mea, să nu renunţ la gândul ăsta, să muncesc şi să obţin cât mai mult de la mine, atât în calitate de om (mental/psihilogic vorbind), cât şi în calitate de fată (raportându-mă la modul în care arăt). Îmi doresc să fiu cea mai bună versiune a mea în primul rând pentru mine. Iar în al doilea rând pentru că nu pot să fiu ipocrită şi să îmi doresc un om frumos şi deştept alături de mine dacă eu nu muncesc în ceea ce priveşte ambele segmente.
Am avut şi prieteni leneşi, dar ne-am distanţat, nefiind pe aceeaşi lungime de undă. Cred că avem timp destul să fim leneşi pe lumea cealaltă. Eu, recunosc, chiar şi atunci când trec pe lângă o clădire în construcţii mă uit după muncitori. Bărbaţii de genul toolman nu sunt doar un mit, ei chiar arată foarte bine şi sunt oameni muncitori. Munca în construcţii este grea, nu e pentru oricine. Plus că mie bărbaţii care lucrează în construcţii mi se par şi foarte puternici din punct de vedere psihic, pentru faptul că rezistă să muncească în condiţiile în care sunt peste 40 de grade afară. Mi se pare că astfel de oameni sunt genul în care poţi să-ţi pui baza, că nu renunţă foarte uşor, că îşi respectă responsabilităţile şi nu fug aşa uşor din faţa greutăţilor. Cineva mi-a zis că sunt nebună că mă gândesc la toate chestiile astea când e vorba de bărbaţi care lucrează în construcţii sau în orice alt domeniu unde e nevoie de forţă fizică.
Îmi imaginez că nu e doar forţă fizică. Nu oricine ar putea să facă asta. E o chestie de forţă interioară. Sunt mulţi care ar prefera să stea acasă, puturoşi, cu şomaj, decât să aibă un job atât de solicitant şi oarecum periculos. Pentru mine, un bărbat muncitor e întotdeauna mai bun decât un leneş simpatic. Plus că… am o slăbiciune pentru bărbaţii în salopetă :D. Nu mă pasionează cei la costum, nu sunt genul meu. Poate din cauza asta m-am lăsat cucerită de un tehnician. Îmi aduc aminte că eram prin facultate când urmăream serialul “Neveste disperate”, iar personajul masculin preferat era grădinarul Evei Longoria :))… băiatul care umbla mereu cu maşina de tuns gazonul şi foarfecele pentru trandafiri. Mmm… yummy! :))
Haide, că ştiu că nu sunt singura nebună, că mai sunt printre cititoarele mele doamne şi domnişoare care ştiu să aprecieze un “toolman” simpatic 😀
După cele citite, să dea naiba dacă nu mă fac zidar. Ştiu să construiesc, şalopetă am, forţă……e cam problemă acum, poate găsesc şi eu pe cineva care să mă placă! Uite aşa m-ai făcut să zâmbesc…..
Mă bucur că te-am făcut să zâmbeşti 😀
Si eu stateam cu ochii tot pe gradinar. 🙂 Cred ca ne plac astfel de barbati pentru ca emana masculinitate prin toti porii si sti vorba aia: Fetele iubesc baietii rai, dar se casatoresc cu baieti buni, asa ca ne clatim si noi ochii. :))
Eu multa vreme am fost mai baietoasa, motiv pentru care in prezent am ramas cu o forta interioara pe care nu mi-o poate lua nimeni, dar si cu un grad crescut de pretentii cand e vorba de cel de langa mine. Trebuie sa fie suficient de masculin, altfel ma simt eu mai barbata decat el, si nu-i ok deloc.
Nici la costum, dar nici in salopeta! :))) Imi place sa stie sa isi aleaga hainele de unul singur, astfel incat sa arate bine. Preferabil pe stil casual, elegant sau sport.
Casual sau sport prefer si eu. Insa cand e vorba de slabiciuni, prefer intotdeauna un barbat imbracat in salopeta, in schimbul unuia imbracat in politist sau altceva ^_^
Dar nu te-ai orientat deloc rau, zau! O singura obiectie am. Gradinarul ala eu nu mi-l amintesc in salopeta. Eu stiu ca plimba masina aia de tuns gazonul purtand blugi mulati si muschii la vedere.
Da, da, corecta obiectie! 😀 Nu era in salopeta, dar l-am mentionat in articolul acesta pentru ca se incadra tot la munca fizica. Si era yummy!