Există numeroase beneficii ale mersului pe jos pentru sănătatea ta. Dacă ești o persoană sedentară, te înțeleg perfect, suntem pe aceeași lungime de undă :D. N-am fost chiar fericită în momentul în care cardiologul mi-a recomandat să merg zilnic pe jos, ba chiar i-am spus că n-am timp, că după ce termin programul la serviciu am de făcut cumpărături, mâncare, curățenie, ba chiar am un al doilea job, în mod clar nu am timp să merg pe jos.
S-a uitat un pic judgy la mine, să mă pună la locul meu și să încetez cu scuzele, mi-a mai explicat o dată că stresul cu care mă confrunt nu e de ignorat și că aș face bine să merg pe jos un pic de tot în fiecare zi. În nota asta a lucrurilor, să fie vreun an de atunci, nu pot spune că fac zilnic mișcare, dar de 1-2 ori pe săptămână îmi fac timp să ies la o plimbare. It still seems like a lame activity… Dar, baby, degeaba suntem frumoase și deștepte dacă nu investim un pic de efort și timp pentru sănătate.
Iată câteva dintre beneficiile mersului pe jos:
1. Aliat al sănătății cardiovasculare
Mersul pe jos este o formă de exercițiu care întărește inima și sistemul circulator, ceea ce poate reduce riscul de boli cardiovasculare – precum hipertensiunea arterială, accidentul vascular cerebral și boala coronariană.
2. Menține o greutate sănătoasă
Mersul pe jos este o modalitate eficientă de a arde calorii și de a ajuta la menținerea unei greutăți corporale sănătoase. Dacă vei putea să faci ceea ce eu n-am reușit încă, adică să mergi zilnic pe jos, activitatea asta să facă parte din stilul tău de viață, poți treptat să pierzi în greutate sau, după caz, să menți greutatea dorită.
3. Îmbunătățește starea de spirit și reduce stresul
Partea asta e pentru mine. Și pentru tine probabil, că în prezent cred că 99% dintre noi suntem stresați. Exercițiul fizic, inclusiv mersul pe jos, stimulează eliberarea de endorfine, cunoscute și sub denumirea de “hormoni ai fericirii”. Aceste substanțe chimice naturale din creier pot îmbunătăți starea de spirit, reducând stresul, anxietatea și simptomele depresiei. Da, confirm, mersul pe jos mă face să mă simt mai bine. Primele deplasări n-au fost chiar fantastice, deci te încurajez să nu renunți după doar 2-3 zile.
4. Fortifică oasele și articulațiile
Mersul pe jos este un exercițiu cu impact redus, care ajută la întărirea oaselor și a articulațiilor. Prin creșterea densității osoase, poți reduce riscul de osteoporoză și de fracturi. De aceea mersul pe jos este recomandat la orice vârstă, pentru că e ușor și eficient. Iar pe vremea bună de acum e chiar plăcut. Poți merge pe jos până în parc să-ți iei o înghețată de exemplu :D. Păi nu sunt eu prietena ta?
5. Îmbunătățește tonusul muscular
Mersul pe jos solicită și tonifică diferite grupuri musculare din picioare și din partea inferioară a corpului. De asemenea, poate ajuta la creșterea forței și a rezistenței musculare. Pe noi, fetele, practic ne ajută să avem picioare frumoase. Vezi? Încă un motiv să îți faci curaj să mergi pe jos.
6. Stimulează funcția creierului
Activitatea fizică moderată, cum ar fi mersul pe jos, a fost asociată cu o îmbunătățire a funcției cognitive și a memoriei. Studiile arată că exercițiul fizic poate spori fluxul de sânge și oxigen către creier, susținând sănătatea creierului pe termen lung.
7. Promovează somnul odihnitor
Da, acesta-i un mare avantaj pentru mine. Deși dormeam 8 ore pe noapte, nu mă simțeam odihnită dimineața când suna alarma. Însă am observat că atunci când merg pe jos seara, iar apoi vin acasă, fac un duș și bag somnic, a doua zi de dimineață mă trezesc uneori înainte să sune alarma și sunt fresh și dornică de muncă 😀 (uneori ajung la serviciu cu 20-30 de minute mai devreme, cam atât de fresh sunt). Mersul pe jos regulat poate ajuta la îmbunătățirea calității somnului, vei găsi informația asta în multe locuri online și nu numai. Explicația medicală ar fi că exercițiul fizic ajută la reglarea ritmului circadian și la reducerea insomniei.
Acestea sunt doar 7 dintre beneficiile mersului pe jos. Este important să menții o rutină regulată if possible și să consulți un medic înainte de a începe orice nouă formă de exercițiu dacă ai anumite afecțiuni medicale. Pentru unele afecțiuni, precum spondiloza cervicală și torticolis, mișcarea e chiar recomandată.
Ca o concluzie, mersul pe jos te ajută să fii mai eficientă pe parcursul zilei, mai rezistentă atât fizic cât și din punct de vedere al stresului, să poți lua decizii mai ușor, dar și să vezi lucrurile (mai ales pe cele întâmplătoare) mai clar, obiectiv, fără să te mai afecteze la fel de mult. Mișcarea face bine. Poți începe cu plimbări scurte, să mergi 500 metri până la magazin ca să cumperi o bere. Sau 1 km până la florărie să-ți iei ceva drăguț. E ok să te răsplătești din când în când pentru lucrurile bune pe care le faci.
Cheers!