Am aflat de romanul Bright lights, big city al autorului Jay McInerney printr-o întâmplare atât de banală încât aș fi putut să nu-i dau importanță. Sau aș fi putut chiar să nu aud deloc titlul. Mă uitam la un episod din serialul polițist CSI New York și tocmai fusese găsit un cadavru în subsolul unei clădiri newyorkeze. Printre puținele lucruri pe care părea să le fi avut cel ce se stinsese din viață era și cartea asta. Circumstanțele mi-au stârnit interesul suficient încât să vreau să-mi cumpăr cartea asta fără să știu nimic altceva despre ea, fără măcar să dau un search pe Google. Nu a fost suficient să o cumpăr, ci am notat-o și în top 10 cărți de citit în 2017, o listă de lecturi pe care intenționam să o bifez în anul ce a trecut.
Titlu roman: Bright lights, big city
Autor: Jay McInerney
Număr pagini: 210
Anul apariției: 1984 (tradus în limba română în 2008)
Editura: Pandora M
ISBN: 978-973-88542-7-7
Publicația New York Times spune că este “principalul roman al anilor ’80”, în vreme ce The Guardian îl descrie ca fiind “o parabolă moralizatoare despre un tânăr care își bate joc de viața lui în Manhattan”.
Au trecut mai bine de 30 de ani de când a fost publicat romanul Bright lights, big city, însă lumina cu iz moralizator e la fel de prezentă, dovada că vremurile se schimbă însă unele probleme sunt preluate de fiecare nouă generație, iar din acest motiv cartea este una suficient de bună și în prezent. E de actualitate, lucru ce rar poate fi spus despre cărțile vechi.
Gândește-te la conceptul din spatele cuvintelor bright lights, big city ca și cum el n-ar fi titlul unei cărți. Orașele mari au toate reflectoarele asupra lor, abundă de oportunități dacă nu ți-e teamă să le prinzi, îți oferă tot ceea ce vrei și puțin peste. New York. Un oraș mare și luminile lui puternice, destinația la care aspiră o grămadă de tineri din SUA pentru a se afirma sau pentru a-și construi carierele de succes la care au sperat urmând cursuri ale universităților de top.
Personajul principal din romanul Bright lights, big city este un tip simplu, cel mai mare dintre cei 4 copii ai familiei. Scrisul este una dintre pasiunile lui și visează că într-o zi va scrie o carte, însă până atunci lucrează ca jurnalist la o revistă din New York. Nu scrie articole, ci lucrează la Departamentul de Verificări Factuale, adică îi sunt alocate diverse articole pentru a verifica dacă toate datele din ele sunt reale/corecte. E un fel de editor, dar la un alt nivel, fiind obligat să sune și să-i fie confirmate informațiile de către diferite surse. Unii, în principiu oameni din exterior, ar spune că-s mulți care ar visa să aibă slujba lui. Adevărul e că el o urăște și nici nu prea vede sensul vieții în perioada asta.
Are 24 de ani și au trecut doar câteva luni de când soția lui l-a părăsit. Nu a primit nici măcar o explicația pentru asta, habar nu are dacă l-a părăsit pentru a se concentra pe cariera ei sau pentru a fi cu un alt bărbat. În fond, habar nu are pe unde este. O aștepta să se întoarcă dintr-o călătorie de serviciu când l-a sunat și i-a spus că nu mai vine, pur și simplu nu mai vine. Atât. Ceea ce știe este că se căsătorise cu el pentru că era un bilet sigur la New York, bright lights, big city.
Așadar personajul are 24 de ani, își urăște job-ul, soția l-a părăsit de curând fără vreo explicație… iar mama lui s-a stins din viață în urmă cu un an. În timp ce duce o viață aproape mizerabilă, fratele lui e de părere că e un om norocos. Așa e cu aparențele. Sau cu lipsa lor, când oamenii se încăpățânează să te pună într-o anumită lumină, într-o oarecare poveste.
Romanul este ușor de parcurs și pare a fi scris cu sinceritate, totodată îmbibat cu realism. Povestea e fictivă, însă nu e deloc greu să îți imaginezi că totul e real într-o lume în care belelele sunt la ordinea zilei. Shit happens, get used to it or get over it – pe asta o știm cu toții și ne trece prin minte în unele zile proaste. Partea cea mai frumoasă cu romanul ăsta e că simți personajul, îl simți de parcă ai fi tu pe alocuri sau o persoană pe care o cunoști foarte bine. Genul de om introvertit, dar care merge uneori în baruri și la diferite petreceri private cu prietenul lui. Pentru a-și găsi inspirația să scrie sau doar pentru a face timpul să treacă altfel, cu atât mai mult perioada asta marcată de eșecuri.
Raymond Carver spune despre Bright lights, big city că este “un roman spumos, care își atinge ținta: sufletul omenesc”. Nu cred că poate fi găsită o descriere mai bună și mai corectă de atât. Da, romanul ăsta chiar ajunge la suflet. Poate n-o face într-un mod pozitiv, însă scopul e îndeplinit. Orice autor ar vrea să știe că romanul scris de el, sau orice altă scriere literară, țintește cu precizie sufletul cititorului.
Dacă e de citit sau nu cartea asta? E retorică, nu?
Romanul poate fi achiziționat din următoarele magazine online:
Libris și Cărturești.
Of, am citit articolul aproape cu sufletul la gura si pe cat inaintam in lectura, imi doream tot mai mult cartea…but too bad, este indisponibila in ambele librarii! 🙁
Îmi pare rău să aud asta. Probabil e o carte care se vinde bine. În orice caz, ar trebui să apară din nou pe stoc cândva 😀 .
Cred ca e interesant de urmarit cum evolueaza povestea tanarului nostru. Din ce inteleg, o sa o cam ia pe aratura si o sa rateze o parte din viata batandu-si joc de ea. Nu-l pot nici judeca pentru ca nu stiu cum as reactiona eu sa raman fara mama si fara sotie intr-un interval de timp asa de scurt.