Ce rol are untul în viaţa mea? Da, ai citit bine…

Asta nu-i nici pe departe o postare cu aer nostalgic. Poate dacă mâ-ntrebai în urmă cu vreo 3 ani de unt ţi-aş fi zis că-mi aminteşte de copilărie, de perioada în care mamaie scotea pachetul de unt şi-l punea lângă aragaz, să se înmoaie repede şi să îmi întindă puţin pe o felie sau două de pâine. Că apoi am mai crescut şi am început să-mi întind singură untul, deşi nu prea aveam răbdare să se înmoaie suficient încât să poată fi întins. Mergea şi aşa, era la fel de gustos. Dar asta, repet, aş fi răspuns în urmă cu 3 ani dacă m-ai fi întrebat ce rol joacă untul în viaţa mea.

În prezent, însă, Kerrygold vine cu provocarea asta. Mă îndeamnă care-i rolul untului în viaţa mea. Şi, în primă instanţă, mă gândeam să-i spun cum mănânc eu unt cam de 4 ori pe săptămână, la micul dejun sau chiar ca gustare între mese. Cu sare, când mă trezesc grumpy, sau cu miere şi un ceai delicios, după o noapte în care visez băieţi cu bicepşi, tricepşi, piept, abdomen, umeri şi spate… toate bine definite. Dar eu sunt fată serioasă, aşa că-mi dau silinţa ca provocarea asta să se rezume la mai mult de atât.

Am o amintire pe care, oricât am vrut s-o uit cu trecerea anilor, a rămas acolo, într-un sertar nepotrivit al memoriei. N-o povestesc pe scurt cu nostalgie, ci în ideea de a trage cea mai înţeleaptă concluzie. Aveam nişte prieteni care locuiau la ţară şi, uneori, în vacanţe, mergeam pe acolo şi stăteam 2-3 zile. Iar apoi prietena mea de acolo venea şi ea la mine câteva zile. Un fel de schimb de experienţă, made in Romania. Într-o vară, când mama ei ne-a dat la micul dejun nişte carne prăjită şi o porţie generoasă de cartofi prăjiţi, ceea ce pentru mine era mai mult un prânz sau o cină, în niciun caz un mic dejun, o masă cu adevărat copioasă, aşa cum era obiceiul la ei în casă… ne-a spus în timp ce mâncam, oarecum în batjocură, că o fată din sat şi mama ei mănâncă în fiecare dimineaţă pâine cu unt şi cu dulceaţă. Totul pe un ton de parcă aia, untul cu pâine şi cu dulceaţă, era o masă atât de nepotrivită pentru micul dejun.

Am avut de mică darul de a şti să-mi ţin gura, mai ales când sunt în casa altor oameni, aşa că am continuat să mănânc şi să mă gândesc la faptul că unii oameni sunt înguşti la minte, că pâinea cu unt e chiar un mic dejun, iar ceea ce mâncam eu acolo era orice altceva dar nu o masă potrivită pentru prima oră a dimineţii. N-am putut, efectiv n-am putut să uit întâmplarea de atunci niciodată. Când mă chinuiam să învăţ lecţiile la istorie nu le memoram atât de repede, dar întâmplarea asta mi-a rămas întipărită în minte. Ca o lecţie. O lecţie pentru faptul că oamenii îi arată pe alţii cu degetul fără să se uite mai întâi în ograda lor. O lecţie de judecată în sine, indiferent dacă acela era sau nu un mic dejun potrivit.

Dacă ar fi să intru în jocul acesta al judecăţii, aş putea să fac uz de metafore şi să spun că i-aş fi uns colţurile minţii cu un pic de unt. Dar că totuşi nu merită risipa.

Eu de vreo 3 ani am reînceput să mănânc unt. Cum ziceam mai sus, cu sare sau cu miere, în funcţie de starea de spirit pe care o am. Încă n-am apucat să-l gust pe cel de la Kerrygold, însă e pe listă de când am aflat că e de origine irlandeză. Şi ştiu cât de mult iubeam untul produs în zona aia a continentului pe vremea când locuiam în Manchester, la o aruncătură de băţ de Irlanda. Totodată, îmi amintesc că acolo am mâncat pentru prima oară unt sărat. Târziu am văzut că a apărut şi în România. Iar Kerrygold este unul dintre brandurile care produc atât unt dulce (clasic), cât şi unt sărat (pe care trebuie să-l încercaţi!). Am înghiţit în sec. Nu vă mai zic prea multe şi imediat îmi prăjesc două felii de pâine pe care untul o să se topească înainte să apuc să-l întind uniform.

Ideea e că untul îl folosesc exclusiv pentru a-l mânca în varianta clasică, fie el cu sare sau cu miere. Nu-mi place ideea de a-l irosi în piure sau alte mâncăruri. Ah, o singură combinaţie are undă verde – cartofi copţi! Tu când ai mâncat ultima oară cartofi copţi cu unt şi sare? Dar cartofi copţi cu unt sărat şi brânză cheddar? #yummy