Skip to content
Menu
Ioana Radu
  • Home
  • Contact
  • Categorii
    • Adv. & Stuff
    • Cărţi
    • Diverse
    • Review produse & servicii
    • Women’s World
Ioana Radu

“Colț de cer”

Posted on 25/09/2011

Într-un timp şi spaţiu în care tiparul şi-a rărit pauzele de respiro, cărţile apărând ca pe bandă, am avut plăcerea de a descoperi cartea “Colţ de cer” – semnată de Adrian Melicovici. Jurnalist de peste 10 ani şi scriitor ale cărui fragmente au colindat meleaguri newyorkeze, Adrian a oferit vineri, 23 septembrie 2011, câteva exemplare din ultima sa publicaţie, “Colţ de cer“, prietenilor şi colegilor săi de breaslă. Am avut plăcerea de a mă afla şi eu pe lista celor ce au primit câte un exemplar din primul său volum de versuri. Ba mai mult, mi l-a înmânat personal alături de câteva cuvinte desenate la pagina 3. I-am mulţumit la momentul respectiv şi îi mulţumesc şi acum, aici.

Cartea “Colţ de cer“, primul volum de versuri al lui Adrian Melicovici, este un amalgam de sentimente scrise-n treizeci şi nouă de titluri legate-ntr-o copertă ce găzduieşte un cuplu de margarete (florile nu sunt punctul meu forte, sper totuşi să le fi nimerit denumirea) căruia îi ţine companie o gărgăriţă rebelă, asemeni sufletului autorului.

Lansarea oficială a cărţii “Colţ de cer” va fi pe 6 octombrie la Târgovişte. Eu am răsfoit-o deja şi, cu toată sinceritatea, v-o recomand şi vouă.

2 thoughts on ““Colț de cer””

  1. Adrian Melicovici says:
    25/09/2011 at 20:44

    Ppfffuuu….pai da, esti superba si iti multumesc frumos pentru aceste randuri. O sa incerc sa ma responsabilizez si mai mult si ai deja “rezervat” romanul cu pretentie de bestseller, Noaptea Sperantelor, care va aparea catre sfarsitul acestei toamne. 😉

    Reply
  2. Alessa says:
    27/09/2011 at 15:28

    Felicitari maestre din toata inima mea !!!

    Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ioana Radu

Blogger acreditat Webstock 2015-2022.

Webstok

oglinda cu led

Agenda personalizata Web2Print

Stuff

Florin Filipescu, Hapi Riverwoman, StejarMasiv.ro

Follow me on Instagram ♥

terraioana

Ioana 💙
Hello, Barbie squad! 💕 Știai că mâine este Hello, Barbie squad! 💕 
Știai că mâine este ziua internațională a rujului? Găsește nuanța perfectă la notino_ro 💝.

p i n k k i s s e s 💋

#internationallipstickday #internationallipstickday💄 #notinoro #notinoromania #barbie #rujulperfect
#GunsNRoses #GNRworldtour2023 #GNRworldtour #welco #GunsNRoses #GNRworldtour2023 #GNRworldtour #welcometothejungle
Instagram post 17924747402733077 Instagram post 17924747402733077
Preparate românești de nota 🔟 într-un decor Preparate românești de nota 🔟 într-un decor fancy din apropiere de parcul Cișmigiu. 

Noua locație #LaCeaunuCrapat 📍 str. Luigi Cazzavillan

#explorebucharest #romanianfood #mancareromaneasca #cismigiu #bucharestfood
🥂 🥂
Acesta este un semn să nu uiți de SPF! 😂😘 Acesta este un semn să nu uiți de SPF! 😂😘

Găsește-ți produsul preferat la notino_ro 🛍️.

#SPF #SPF50 #batonSPF #notino #NotinoRomania
Load More... Follow on Instagram

Bloguri:

ioanaP.RO, StejarMasiv.ro, Florin Filipescu, Flawless, Piratul cinefil, Cartim, Dark Passion, Adizzy, Aniela Deby, Bogdan Stanciu, Alina lui Brumarel, Locuri de Munca.

• Politica de confidențialitate •



Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire - Distribuire-în-condiţii-identice 3.0 România Creative Commons. Preluarea textelor se face DOAR cu citarea sursei, în limita a 300 de caractere. La sfârșitul fiecărei preluări trebuie să existe un link do-follow către acest blog.
©2025 Ioana Radu | WordPress Theme by Superb WordPress Themes