“Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!”

Am să te rog să citești rândurile ce urmează, chiar dacă pe alocuri vei găsi date care nu par să fie de interes pentru tine. Totodată, cred că e pentru prima oară, în aproape 10 ani de blogging, când rog pe cineva să-mi citească un text, iar asta ar trebui să însemne ceva. Am aflat de curând că în perioada aceasta, noiembrie-decembrie 2017, se desfășoară o campanie de promovare a importanței testării și depistării precoce a infecției cu HIV.

Știu, e mult probabil să-ți spui în sinea ta că ăsta nu-i un subiect care să te intereseze, că n-o să iei tu virusul, că te protejezi ori de câte ori ai o relație sexuală cu o persoană pe care nu o cunoști foarte bine. Adevărul este că mulți s-au păcălit astfel. În primul rând, oricât de bine ai cunoaște pe cineva, nu ai habar de partenerii pe care i-a avut înainte, iar printre ei se poate să se fi numărat chiar o persoană purtătoare a virusului HIV. Având în vedere că uneori simptomele apar după 5-10 ani, majoritatea celor care au în organism acest virus află de multe ori prea târziu. În al doilea rând, poți lua virusul și în alte moduri. De exemplu, la salonul la care te pensezi, dacă în timpul pensării persoana purtătoare a virusului HIV a fost ciupită puțin și sângele a intrat în contact cu penseta, iar apoi nu a fost sterilizată, urmând ca printr-un ghinion cosmeticiana să te ciupească și pe tine cu penseta respectivă… ai astfel șanse să te infectezi. Și nu vei ști că te-ai infectat. Nu vor exista simptome, iar astfel vei fi și tu, la rândul tău, unul dintre purtătorii acestui virus și îl vei da poate mai departe și altor persoane.

Da, știu cum pare. Ai impresia că astea sunt filme și că nu se întâmplă chiar așa în viața reală. Și poate la fel și-au zis în sinea lor și o parte din cei peste 34 de milioane de oameni infestați cu HIV la nivel global. În România, în prezent, sunt înregistrați peste 14.600 de pacienți cu HIV/SIDA. Înregistrați! Pentru că nu se știe câți alții sunt în situația aceasta, dar nu s-au testat și nu au aflat încă.

Dacă ai vrea să te testezi, să stai liniștit în privința asta, dar ți-e oarecum rușine să mergi să-ți faci analize în acest sens (deși rușinea asta poate să te omoare), îți aduc la cunoștință faptul că a apărut pe piață primul test pe care ți-l poți cumpăra din farmacie sau de pe net și ți-l poți face singur acasă. Este primul autotest certificat în Uniunea Europeană şi lansat cu mare succes deja în pieţe mari din Europa, precum Franţa şi Italia.

Autotestul se numește VIH și a fost adus recent și pe piața din România.

Principalele caracteristici și avantaje ale acestui autotest sunt:
- poate fi cumpărat de oricine dorește să afle dacă poartă virusul imunodeficienței umane (HIV);
- nu este necesară prescripție medicală;
- se găsește în farmacii, cât și pe site-urile aferente acestora;
- este ușor de folosit;
- este nevoie doar de o picătură de sânge pe care o luați cu ajutorul unui dispozitiv aflat în kit-ul de testare;
- kit-ul de testare constă într-o cutie care conține toate lucrurile necesare testării (prospect cu instrucțiunile de utilizare, un suport pentru test, un șervețel dezinfectant, o compresă sterilă, o folie sigilată care conține testul autoadministrabil, o lanțetă de siguranță și un plasture);
- testul poate fi efectuat după mai mult de 3 luni de la posibila infestare cu virusul HIV;
- acuratețea rezultatului este foarte crescută (99,8% din persoanele neinfectate au fost depistate corect, 100% din persoanele infectate au fost depistate corect – ceea ce înseamnă că doar 0,2% au primit un rezultat fals pozitiv);

Pentru informații suplimentare recomand pagina aceasta (unde am găsit și un video foarte bine realizat despre cum se utilizează testul):
http://www.mylan.ro/ro-ro/produse/autotest-hiv

cu testul VIH poti afla daca exista virusul HIV in organismul tau

autotestul VIH pentru depistarea virusului HIV

Este recomandat ca acest test să fie făcut de cât mai multe persoane pentru a putea preveni transmiterea virusului HIV. Este decizia fiecăruia dacă vrea sau nu să recurgă la tratamente împotriva HIV, pentru că fiecare este până la urmă stăpân asupra propriei persoane, însă nu este deloc în regulă ca cineva să răspândească virusul și să pună multe alte vieți în pericol. Aproape toate persoanele infectate cu HIV şi netratate vor suferi de SIDA.

HIV este un virus, SIDA este un sindrom.

De când am aflat de campania “Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!” mi-am dorit să scriu un material pe acest subiect și sper ca măcar o persoană să ia atitudine și să se testeze. Campania de promovare a importanței testării și depistării precoce a infecției cu HIV este desfășurată în perioada noiembrie – decembrie 2017 de Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș” și Mylan.

Poți și tu să te implici în această campanie de informare dând mai departe aceste informații. Distribuie acest articol sau recomandă direct autotestul VIH, fie în mod public pe rețelele de socializare, fie anumitor persoane.

Acum testarea este mult mai ușoară și poate fi făcută chiar din confortul propriei locuințe.

5 comments on ““Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!””

  1. Am distribuit si eu articolul tau si sper sa ajunga la cat mai multe persoane care chiar sa isi faca testul asta. Eu l-am facut in urma cu ceva timp pentru ca, desi nu avusesem relatii sexuale neprotejate, mi se pusese mie pata ca poate am luat virusul asta sau cel al hepatitei de pe undeva gen cabinet stomatologic sau pe unde oi mai fi fost eu cand eram mica si oi fi facut injectii pe vremea cand nu se auzise de seringi de unica folosinta.

    1. Ioana Radu says:

      Îți mulțumesc, Cristina, pentru distribuirea informației. Sper ca materialul să ajungă la cât mai multe persoane și măcar una singură să depisteze din timp acest virus și să-l țină sub control. Chiar îmi doresc să fi fost de ajutor cuiva.

  2. Diana Ion says:

    Si eu am distribuit articolul, Ioana si sper ca toata lumea, in specil tinerii sa constientizeze importanta acestui test. Eu am auzit de o fata care l-a luat de la stomatolog, deci nu neaparat in urma unui contact sexual.

    1. Ioana Radu says:

      Cred că una dintre cele mai mari probleme este că încă mai există oameni care cred că virusul HIV se ia doar prin contact sexual.

  3. Delia says:

    Aoleu! e cu sange! hmm…eu mi l-am facut acum doua saptamani, nu pentru ca banuiam ceva, ci pentru ca il aveam trecut pe o lista de analize pt sarcina. A iesit ok. Chiar cred ca este mai ok sa previi decat sa tratezi, iar testul asta mi se pare o super inventie.

Leave a Reply to Ioana Radu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>