Cărţi

In Tempora – un roman al deciziilor care ne construiesc

By | 16.12.2017 | 2 Comments

In Tempora roman de Andreea Blandu

Am ales să cumpăr cartea aceasta din două motive: 1. îmi place să descopăr autori români contemporani; 2. voiam să comand o carte de pe site-ul editurii Librex și îl răsfoiam apoi în căutarea altor victime pe care să le adaug în coșul de cumpărături (ca să nu plătesc transportul pentru o singură carte). Am ales In Tempora, un roman scris de Andreea Blându, o autoare pe care am căutat-o pe Google și pe chipul căreia am citit blândețe. Cred că numele i se potrivește ca o mănușă.

Așa cum scrie și pe coperta cărții, “In Tempora este romanul impresionant al unui drum deja parcurs, deja trăit și înțeles abia prin intermediul introspecțiilor. Lupta sfâșietoare împotriva timpului este surprinsă complex în toate aspectele devenirii personajelor”. Aceste două enunțuri înglobează cu adevărat esența romanului.

Povestea din cartea In Tempora o are în prin plan pe Maia, o fată care s-a născut în ziua cutremurului din ’77 și care a ajuns într-un orfelinat în care timp de 7 ani a îndurat multe nereguli ca un mic soldat, păstrându-și totuși inocența și bunătatea în trupul ei mic.

“Aș fi dat orice să reușesc să fiu mai puțin atentă la ceea ce se întâmplă în jur, să reușesc să nu mă gândesc atât de mult, să nu mă îngrijorez de nimic, să reușesc să fiu și eu copil, într-o formă în care copilăria să nu doară.” (pag. 89)

A fost apoi adoptată de bunicul ei, iar viața a curs pe nerăsuflate cu bune și rele, cunoscându-l la un moment dat pe Sergiu Voinea.

Doi oameni cu răni diferite au ajuns să se cunoască și să-și ofere reciproc dragostea de care fiecare dintre ei avea nevoie. Ea, Maia, care trăise vreme de 7 ani într-un orfelinat, cunoscând violența domestică și multe alte neajunsuri, avea niște răni interioare ce cu greu pot fi înțelese. El, Sergiu, fiu al unui judecător, deși din punct de vedere material nu știa ce înseamnă lipsurile, n-a cunoscut niciodată dragostea paternă, nici înțelegerea, ci doar asprimea, ca mai târziu să ajungă în punctul în care sufletul lui să fie nevoit să treacă peste decesul mamei lui – singura care îi oferise căldură și dragoste. Maia și Sergiu veneau din medii complet diferite și aveau în suflet răni diferite, demoni cu care uneori încă se mai luptau. Ea încă avea uneori coșmaruri legate de perioada din orfelinat. El, pe de altă parte, nu știa cum să dărâme zidul rece din jurul lui. Cumva, faptul că s-au întâlnit a fost în beneficiul amândurora.

Până într-un punct. Deși depinde și de unghiul din care privim lucrurile. Mulți dintre noi știm că vine o zi în care basmele se rup. Unii se adună mai ușor, alții mai greu, dar într-un final toți ajung să își continue drumul, chiar dacă sufletul e un pic mai greu și mai cenușiu.

“Mi s-a întâmplat de multe ori în viață să îmi încep ziua crezând că se apropie sfârșitul lumii pentru mine sau simțind că nimic nu mai are sens, că propria mea există e o himeră. M-am simțit pierdută în atât de multe dimineți. M-am simțit confuză, neputincioasă, singură.” (pag. 234)

In Tempora este un roman al devenirii. Așa l-am simțit eu. Un roman în care un om își amintește drumul pe care a mers în viață pentru a ajunge în punctul în care este acum, etapele principale care au dus la maturizare și care au construit omul de azi. Ceea ce mi-a plăcut este că, deși pe alocuri sunt ridicate semne de întrebare, nu există regrete. E o liniște sufletească în toată conștientizarea tuturor lucrurilor prin care a trecut, ca și cum Maia s-ar privi în oglindă și ar fi mulțumită de ceea ce vede. Asta cred că e o lecție pe care mulți dintre noi n-am învățat-o încă. Sau am învățat-o, dar uneori parcă uităm de ea într-un sertar al minții.

“Am riscat mereu. Uneori am pierdut, alteori am câștigat. Nici nu mai contează câte au fost victorii și câte au fost înfrângeri. Tot ce contează e că numai riscând am reușit să simt că trăiesc cu adevărat.” (pag. 88)

Există însă un lucru de care m-am împiedicat citind acest roman, anume faptul că sunt multe virgule rebele. Însă nu le-am lăsat să stea în calea mea și l-am terminat de citit chiar cu gândul de a-mi mai cumpăra și alte cărți ale autoarei Andreea Blându. Se poate deduce din afirmația asta că m-a impresionat plăcut și că recomand In Tempora. Recomand acest roman atât persoanelor care privesc fără regrete către trecut, cât și persoanelor care au etape ale vieții pe care au pus un văl sau pe care chiar le-au îngropat. Suntem, până la urmă, suma tuturor deciziilor pe care le-am luat + care au fost luate în locul nostru pe parcursul vieții.

2 Comments

  • Reply

    Dragomir Cristina

    17/12/2017

    Desi sunt omul actiunii in general, cel care prefera thriller-ul mai degraba ca gen, cartea asta a fost o surpriza placuta pentru mine. Poate pentru ca m-am regasit in starile Maiei? Mai mult ca sigur asta este. Am facut eu insami unele dintre greselile ei si, din anumite puncte de vedere, ea e mai desteapta ca mine. Cam tarziu, dar tot si-a dat seama ca trebuie sa renunte. EU nici acum n-am reusit sa renunt la unele lucruri si relatii care ma ranesc.

  • Reply

    Mihaela

    17/12/2017

    “Am riscat mereu. Uneori am pierdut, alteori am câștigat. Nici nu mai contează câte au fost victorii și câte au fost înfrângeri. Tot ce contează e că numai riscând am reușit să simt că trăiesc cu adevărat.” M-am regasit in acest citat ca si cum l-as fi scris eu, chiar daca nu am facut-o! O sa citesc aceasta carte ca pe o lectie de viata si ca pe o dovada in plus ca noi toti suntem nevoiti sa luam decizii cu care sa invatam sa traim!

Leave a Reply