Anul trecut cam pe vremea asta mă suna o prietenă din copilărie, Andreea N., venită în țară într-o scurtă vacanță și făcând și un curs de aplicare gene fir cu fir. Noi păstrasem legătura, însă de data asta mă suna că avea nevoie de o fată sau două care să-i fie model(e) la cursul de aplicare gene fir cu fir. Deși sunt adepta stilului mai natural, cel mult clasic (cu mascara), mi-am zis că a fi model pentru ea, câteva ore, îmi va da ocazia să testez pe gratis experiența de a avea gene “puse” (așa cum se zice mai pe scurt la tot procesul de aplicare extensii). Na, mai săracă din fire ?, am prins ocazia și am zis să nu dau cu piciorul. Și am acceptat.
În prima zi de curs a învățat să pună gene fir cu fir 1D (adică un fir lipit pe fiecare fir de geană) și mi-a plăcut atât de mult încât mă lăudasem pe facebook la vremea respectivă. Mai mult de atât, m-am oferit să fiu model și-n ziua următoare, la aplicare gene 3D (adică 3 fire individuale lipite pe fiecare fir de geană naturală). Sună a fi deja multe, pentru mine care eram adepta naturalului, însă le-am îndrăgit și pe acestea pentru că erau finuțe, chiar elegante ca aspect.
Partea frumoasă, dincolo de toată experiența plăcută cu faptul că m-am ales cu gene, a fost că o cunoșteam pe cea care era trainer, persoana care preda cursul de aplicare gene fir cu fir – Alice Necula; care predă totodată și cursuri de laminare gene și sprâncene, cât și cursuri de manichiură cu ojă semi și cu gel. Chiar mai mult de atât, o știu de mulți ani, să fie vreo 8 sau 9 ani, și am admirat-o de la început pentru dedicarea ei față de domeniul în care lucrează, cât și pentru faptul că respectă cu strictețe normele de igienă și are și bun simț. Mai rar oameni ca ea.
Cert este că a trecut cam un an de la prima mea experiență cu genele fir cu fir și mi s-a făcut dor. Mi-era dor să nu mai trebuiască să folosesc mascara și mai ales mi-era dor să nu mai stau seară de seară să demachiez mascara. Mi-era dor să mă trezesc și să fiu deja frumușică, așa, fără pic de efort. Pentru că extensiile de gene, chiar și atunci când sunt 1D, adică foarte puține, dau un aer aparte privirii. Mi-era dor să nu mă mai machiez deloc și să nu arăt de parcă aș avea 16 ani (când de fapt am 29). Mi-era dor de extensii de gene din motive simpatice și practice.
Și am sunat-o pe Alice Necula să-mi fac programare la gene. Sau, așa cum zic fetele pe interneți, la “genuțe” 😀 .
Poate că unii vă întrebați de ce n-am mers la prietena mea din copilărie, Andreea, cea care mi-a pus genele în cadrul cursului și de care am fost mulțumită de prima oară. În general susțin oamenii care sunt la început de drum și își dau silința să ofere calitate, astfel că aș fi mers fără rețineri la Andreea mea, cu care am crescut, pentru a-mi pune extensii de gene. Însă nu locuiește în România, deci nu prea mă aflam în postura de a-mi face programare la ea. Noroc că o știu pe Alice, care e trainer de câțiva ani de extensii de gene fir cu fir, astfel că m-am programat la ea fără teamă și fără alte rețineri.
Cum este cu gene fir cu fir din postura unei fete care nu-și pune des așa ceva?
În primele câteva ore simțeam că ceva e în plus, că nu sunt genele mele și aveam tendința de a duce mâna la ochi. Însă m-am obișnuit cu ele chiar mai repede decât mă așteptam. E plăcut să mă trezesc dimineața și, oricât de adormită sau morocănoasă sunt, să pot să mă uit în oglindă și să văd o versiune interesantă a mea. Privirea are mai multă profunzime, acesta e cuvântul care descrie cel mai bine aspectul ochilor atunci când avem extensii de gene. Cel puțin varianta asta 3D pentru care am optat eu, care e totuși decentă. Și e așa de plăcut că arăt bine fără efort. Mno, ok, e un efort financiar, dar în afară de asta chiar pot să sar peste unele chestii zilnice din ritualul de beauty (machiajul, demachierea de mascara… etapă care îmi displăcea cel mai mult).
Ce trebuie să știți dacă nu ați mai avut gene fir cu fir?
• Este recomandat ca în prima zi să se evite udarea genelor și expunerea lor la abur, deoarece lipiciul folosit pentru a fi prinse extensiile de genele noastre trebuie să nu fie supus unor situații nefavorabile în primele ore. Practic, extensiile de gene au șanse să reziste mai mult dacă respectăm mici indicații.
• Lacrimile, apa sărată de la mare și apa cu clor de la piscină pot afecta și ele rezistența genelor. Și e de înțeles. Așadar, fetelor, no more tears! Cei care ne provoacă lacrimile ar trebui să plătească sesiunea de întreținere la gene :)).
• Genele se curăță măcar o dată pe zi cu un produs special. Alice avea o spumă de curățare pe care o și comercializează la salon la ea și despre care zicea că ajunge destul de mult timp. De ce trebuie curățate extensiile de gene? Pentru că se poate acumula praf pe ele, iar dacă avem tenul gras, mixt ori acneic, excesul de sebum ajunge și la ele (clipind sau ducând involuntar mâna la ochi). Igiena e importantă. Dacă sunteți ca mine și vă puneți gene poate o dată sau de două ori pe an și nu vreți să cumpărați un produs special pentru curățarea genelor, e ok să folosiți și apă simplă.
• Sunt mai multe stiluri de extensii. În primul rând clasificarea după formă – unele curbate (au curburi diferite, eu am ales forma “C”) și unele drepte (în formă de “L”, mai dramatice). În al doilea rând sunt categoriile pe lungimi – de 8, de 9, de 10, 11, 12 ș.a.m.d. În al treilea rând sunt modelele de aplicare – tip babydoll (cu gene mai lungi pe mijlocul pleoapei), tip cat eye (cu gene mai lungi în colțul extern) și stilul clasic (cu aceeași lungime din colțul intern până în colțul extern). Nu le țin minte exact exact, dar parcă așa erau. Și mai este clasificarea în funcție de cât de dese le vrem – unde 1D înseamnă un fir de extensie lipit pe fiecare geană naturală, 2D înseamnă două fire pe fiecare geană, 3D înseamnă trei fire… and so on. Iar genele acelea dese, tip “draperie”, despre care s-au făcut deja toate glumele posibile pe internet, sunt “russian” (model rusesc). Habar nu am câte extensii sunt lipite pe fiecare geană și cred că nici nu vreau să știu 😀 . Not my type. Nu mă bag, nu e treaba mea, fiecare fată cu ce-i place.
• Întreținerea la extensiile de gene se face cam la două săptămâni. De ce? Pentru că genele noastre naturale, ca orice fir de păr de pe corp, au un anumit ciclu de viață, în jur de 4-6 săptămâni (diferă de la o persoană la alta). Asta înseamnă că fiecare fir natural de geană se naște, crește și cade după 4-6 săptămâni. Iar când are extensii lipite de el, cade la fel, numai că după două săptămâni genuțele (cele aplicate) se cam înjumătățesc și atunci încep să se vadă niște goluri pe ici și pe colo. Că doar nu cad organizat, una da și una nu, ci genele naturale cad și ele cum vor, depinde de personalitatea lor :)). Ei bine, după două săptămâni e recomandat să mergem la întreținerea de gene dacă vrem să plătim prețul de întreținere. Dacă nu, stăm până cad toate sau aproape toate, iar apoi mergem și ne punem din nou extensii la preț întreg.
• Genele se mai ciufulesc în timpul somnului, însă dimineața le putem pieptăna cu o periuță specială de gene. Eu am primit una de la salon, de la Alice. Periuța arată ca un aplicator de mascara, deci e foarte practică. Poate fi folosită oricând în timpul zilei, nu doar dimineața. Eu am deja prea multe lucruri în geantă și n-o mai iau cu mine.
• Dormitul cu fața în pernă, da, afectează durata de viață a genelor. Nu vor cădea toate după prima săptămână, dar vor cădea mai des pentru că e presiune constantă pe ele, ore în șir, în fiecare noapte.
• Demachiantul pe bază de ulei afectează și el durata de viață a extensiilor de gene pentru că favorizează treptat înlăturarea lipiciului cu care ele sunt prinse. E destul de puțin lipici, să știți, pentru că extensiile trebuie să arate totuși finuț, să aibă un aspect natural și frumos, nu să fie încărcate de lipici.
Încerc să îmi dau seama dacă am omis vreo informație, pentru că aș vrea să găsiți aici cam tot ce e de știut la început, ca să vă faceți o idee cum este cu gene, ce implică ele și cum să le întrețineți pentru a rezista un pic mai mult decât în mod normal.
Cât costă extensiile de gene fir cu fir?
Am ajuns și la partea cu banii. Nu e chiar cea mai importantă dintre toate, pentru că mai mult decât prețul ne interesează normele de igienă și rezultatul final, altfel degeaba găsim în altă parte la preț mai mic. În prezent, la Alice Necula, genele 3D pe care mi le-am pus eu sunt 170-180 de lei, în funcție de cât de dese sunt cele naturale. Ale mele sunt dese și au costat 180 lei. Practic prima oară când mi-am pus extensii de gene pe banii mei, pentru că anul trecut când am fost model în cadrul cursului le-am primit cadou. Extensiile mai rare costă mai puțin, de exemplu 1D costă 140 lei, iar 2D costă 150 lei.
Întreținerea nu știu cât este, că eu cred că o să-mi pun doar de două ori pe an, că sunt săracă :)). De fapt încerc să economisesc bani și mai tai și eu din cheltuieli de pe unde pot. Dacă aș fi bogată (în fine, nu bogată, dar cu o situație materială mai bună) nu mi-aș mai bate capul și clar mi-aș pune gene aproape tot timpul. Zic “aproape” pentru că tot de la Alice Necula am învățat că e bine să mai facem și pauză din când în când, să mai lăsăm genele naturale să crească și fără a avea extensii prinse de ele, să crească și ele libere, fără pereche, să facă ce vor în viața lor scurtă de gene naturale.
Well… am scris cam mult. O știu, o știți și voi, dar mi-am dorit din suflet să scriu cât mai multe informații, astfel încât articolul meu să răspundă la cât mai multe curiozități, în principiu ale fetelor ca mine, care poate nu și-au mai pus vreodată gene sau au avut de prea puține ori și și-ar fi dorit o persoană ca Alice pe care să o poată întreba vrute și nevrute. Am întrebat eu pentru voi ♥.
Cheers!
Îmi place foarte mult cum arată .
Te felicit pentru curaj! Se vad tare frumos. Eu o singura data in viata am avut puse gene false si nu mi-au placut. In schimb, astea fir cu fir arata mai mult decat bine. Nu am curaj sa mi le pun pentru ca nu stiu daca as fi capabila sa le ingrijesc asa cum trebuie.