Nono – un roman dintr-o altă perspectivă

Am cartea asta de câțiva ani în bibliotecă. Uneori, când vreau să-mi comand un roman sau două de pe net, aleg să adaug în coș și alte cărți, astfel încât să beneficiez de transport gratuit ori măcar să plătesc transportul pentru mai mult de-o carte. Cred că așa am ajuns să cumpăr romanul Nono. Desigur, auzisem anterior achiziției și câteva chestii despre autoarea Renata Carageani, iar impresiile mele per ansamblu erau bune. Deci faptul că adăugasem cartea-n coșul de cumpărături era un lucru bun. Ce știam despre Nono se rezuma însă doar la faptul că era o poveste trăită de alte viețuitoare și nonviețuitoare, dar nu de oameni. Atât știam. Și mi-au trecut fulgerător prin minte acele filme construite în jurul unui câine și prietenii săi.

Știu, nu-i genul de carte pe care aș fi ales-o în mod normal, dar am învățat că perspectivele diferite îmi oferă mai multe posibilități în viață. Adică descoperirea unui narator patruped sau de alt fel decât uman ar fi fost cu siguranță o perspectivă diferită și aș fi putut învăța ceva din asta. Vestea bună e că lucrurile cam așa s-au întâmplat. Cartea asta chiar mi-a oferit un alt unghi de a vedea lucrurile.

Inițial n-am crezut că o să am o relație anume cu romanul Nono, ci era mai degrabă o lectură pe care mi-o impuneam singură. În viață trebuie să fim hotărâți să trecem de blestemata aia de zonă de confort, nu? 😀

Pe parcurs ce descopeream tot mai multe detalii am început să prind drag de personajul principal, ursulețul de pluș Nono, un ursuleț care-și părăsise singur căminul și ajunsese pe străzi, alături de animale fără stăpân, dar și de multe chestii neînsuflețite. Trebuie să vă spun asta, că nu pot să n-o fac. Lucrurile nu-s chiar neînsuflețite. Ursulețul de pluș Nono, spre exemplu, e un suflet tare frumos și grijuliu cu cei din jurul lui. Asta e perspectiva aia nouă! Mă uit altfel în jurul meu acum și dau mai multă importanță chestiilor pe care poate nu le observam la fel. Nu știu cât o să dureze asta, dar e interesant.

Cartea este ușor de parcurs, personaje nu-s foarte multe, ritmul în care decurg lucrurile/acțiunea e firesc, cel puțin pe mine nu m-a determinat să simt că ar trebui mai alert ori mai domol. Și nu are nici multe pagini, narațiunea găsindu-și finalul la pag. 165. În concluzie, povestea ursulețului de pluș Nono este o idee bună pentru o seară rece de iarnă, când nu avem chef să luăm 5 straturi de haine pe noi și să mergem la un suc și e mult prea frig și pentru o plimbare prin parc. O ieșire scurtă-i sănătoasă, dar suficientă, fără să fie nevoie să o prelungim. Așadar ne rămâne ceva timp pe care-l putem umple cu o lectură.

Ce zici? Ești pregătit(ă) pentru un mic roman altfel față de cele pe care le citești de obicei?

Nono, de Renata Carageani, face parte din colecția “Strada ficțiunii”, seria C (Contemporan), de la Editura Allfa. Cartea a fost publicată în 2012 și este primul roman al autoarei, însă ea are la activ multe alte materiale publicate anterior, precum eseuri și pamflete politice, povestiri fantastice, științifico-fantastice și polițiste, cât și povești. Romanul Nono poate fi achiziționat din magazinele online Libris.ro, Carturesti.ro și Cartepedia.ro.