Orbicular

N-ai cum să nu-l iubeşti.
Este prea mare să îl poţi cuprinde, cel puţin aşa îl văd eu (aşa îl vezi şi tu).
Prea mare pentru a se-nghesui într-o fotografie… dar superb de fiecare dată când o face.
Gălbejit în copilăria-i fragedă, cu timpul, se mai colorează-n obraji, devine portocaliu, rotofei. Bărbat în toată firea, se înroşeşte în toată splendoarea lui. Atunci îl iubeşti cu şi mai multă pasiune şi, vrând nevrând, rămâi fără el. Ca timpul. Diferenţa este că nu-l poţi opri oricât de activ te-ai arăta. Asta-i cheia.
Dar are grijă să fie aici în fiecare zi. Şi-ţi spun, din nou, n-ai cum să nu-l iubeşti. Dacă ai o zi urâtă, nu mai vine nici el, nu-i place să te vadă tristă. Poate te motivează să-l aştepţi, să-i zâmbeşti sau să zâmbeşti lumii întregi.
Habar n-ai ce e sub ochii tăi, ce-a fost şi mâine poate fii din nou.
Apusul.

imagine: DeviantART