Povestea noului nume – al doilea volum din cadrul tetralogiei napolitane a Elenei Ferrante

Cartea despre care scriu azi, Povestea noului nume, practic este al doilea volum din cadrul tetralogiei napolitane a autoarei Elena Ferrante. Despre primul volum am scris aici.

Coordonate carte
Titlu: Povestea noului nume
Autor: Elena Ferrante
An apariție: 2016 (ediția în limba română) / 2012 (ediția originală, în italiană)
Categorie: literatură universală
Nr. pagini: 488
Editura: Pandora M
Cod: PAN978-606-8780-39-9

În cadrul recenziei primului volum am scris cum de am ajuns să cumpăr acea carte, deși o ocolisem timp îndelungat. Ceea ce însă nu cred că am apucat să notez acolo e faptul că imediat după terminarea acelui volum am fost iremediabil cucerită de stilul literar al autoarei Elena Ferrante și mi-am cumpărat alte 4 cărți de-ale ei (dintre care 3 fiind restul de cărți din tetralogia napolitană – adică volumele 2, 3 și 4; al doilea fiind “Povestea noului nume”, cartea despre care scriu azi). Stilul autoarei e destul de profund și totodată calculat, încercând să scoată la lumină faptul că adesea există mai multe laturi ale unei întâmplări, dincolo de ceea ce se vede, ceea ce se spune sau acțiunile oamenilor.

Personal consider că și acest al doilea volum al tetralogiei napolitane, la fel ca primul, prinde bine la publicul din România în măsura în care lucrurile se desfășoară pe fondul unui cartier sărac și cu oameni săraci care, oricât de departe ar pleca, nu reușesc să desprindă din ei acea bucată a vieții trăită într-un mediu cu multe lipsuri.

Ei bine, Povestea noului nume în raport cu primul volum al seriei este un roman la fel de puternic, captivant și tulburător deopotrivă. Prietenia dintre Lila și Elena continuă să meargă mai departe chiar dacă una dintre ele e proaspăt căsătorită, scăpată și de grijile financiare, ba chiar plecată acum din cartierul lor sărac de la marginea orașului Napoli.

Povestea noului nume este modul în care au decurs lucrurile între cele două fete după ce Lila și-a schimbat practic numele de familie, renunțând la statutul de domnișoară, pornind pe un drum nou pentru ea, un drum pe care la acea vreme multe fete sperau să pășească încă din adolescență. Și Lila era adolescentă, iar faptul că tocmai devenise doamna Caracci, fiind căsătorită nu cu oricine ci cu fiul renumitului cămătar Achile de care mulți se temeau în cartierul lor, era un statut cu atât mai impunător. Erau tineri și frumoși amândoi, s-au mutat într-un superb apartament dintr-un cartier frumos, ba chiar aveau și o afacere prosperă. Ea și soțul ei păreau să formeze cuplul perfect. Iar aparențele acestea au fost păstrate chiar și față de cea mai bună prietenă a ei, Elena. Pe de o parte pentru că Lila era bătută de soțul ei și nu voia să pară o femeie slabă în ochii prietenei ei Elena, iar pe de altă parte pentru că într-o oarecare măsură o invidia pe Elena că-și continuase studiile. Era o bătălie interioară în sufletul Lilei, o bătălie continuă între gânduri bune și gânduri rele.

Elena, pe de altă parte, este o fată adesea blândă și pe alocuri naivă, caracteristici care în multe situații o pun în dificultate și o fac să sufere. Uneori pentru că înțelege greșit lucrurile. Alteori tocmai pentru că le înțelege adevăratul sens. Adevărul, cum bine știm, nu ne scutește uneori de dezamăgiri. Deși Elena Greco își continuă studiile îndemnată de un cadru didactic, ea are momente în care nu simte că studiul este cel mai mare atu al ei. În fond, Elena este o fată studioasă și deșteaptă, dar nu e totuși o tânără sclipitoare care să se facă remarcată cu altceva ce nu ține de curriculum școlar. Deși reușește să-și facă un program clar după care să studieze, ceea ce o aduce printre cei mai buni din clasă, Elena e distrasă din când în când de lucruri care se întâmplă în jurul ei. Dragostea și admirația ei pentru Lila, sentimentele pentru un băiat, neajunsurile din familia ei… toate elementele acestea o fac să șchiopăteze din când în când pe plan educațional (ceea ce, la drept vorbind, era atuul ei, definind-o ca personaj).

Dacă primul volum al tetralogiei napolitane e despre cum a început relația de prietenie dintre Lila și Elena, al doilea volum este, în fond, o continuare a relației de prietenie dintre cele două adolescente. O prietenie care face primul pas către maturitate, o lume nouă pentru ambele fete, cu sentimente mai puternice, hotărâri mai importante și dureri care nu se mai vindecă la fel de ușor ca-n copilărie.

Elena trece printr-un labirint de sentimente față de prietena ei Lila, de la teamă, dezamăgire și pe alocuri invidie… până la entuziasm, iubire și admirație. Cele două categorii distincte de sentimente, negative și pozitive, se succed în funcție de comportamentul celor două, dar mai ales de misterul în care este învăluită Lila și schimbările ei bruște de comportament.

“Ții toată viața la persoane despre care nu știi niciodată cine sunt cu adevărat.” (pag. 219)

Interesant e faptul că cele două personaje sunt cu mult diferite, dar există între ele ceva ce le atrage. Poate faptul că sunt prietene de mici. Poate lipsa altor persoane relevante în micul lor cartier sărac. Poate faptul că tot mai mulți oameni nu sunt de încredere iar o relație veche de prietenie vine atașată totuși cu principii. Sunt multe lucruri care mocnesc ușor.

Personajele sunt plămădite din neîncredere, o neîncredere născută probabil din sărăcie și educație precară, o neîncredere dureroasă, pentru ei și pentru cei din jurul lor deopotrivă. Lucruri care, de altfel, sunt valabile și pentru mare parte a societății în care trăim, fapt ce face romanul cu atât mai pătrunzător și mai autentic.

Armonia dintre cele două este fragilă, dar prietenia continuă să existe în ciuda multor întâmplări, cu precădere dureri și neînțelegeri.

“Am făcut eforturi să-mi revin. Fuseseră o mie de motive de tensiune până atunci. Nemulțumirea ei și, totodată, dorința ei de dominare ieșiseră continuu la suprafață. Dar niciodată niciodată nu se străduise atât de explicit să mă umilească.” (pag. 164)

Povestea în sine, dar și modul în care e scrisă, fac acest al doilea volum al tetralogiei napolitane unul memorabil. Sincer, rar mi-e dat să mă intrige atât de mult un roman încât să-l devorez și să aștept cu nerăbdare să ajung la finalul lui și să citesc și următorul volum, iar apoi pe următorul… E o dorință puternică nu de a trece alături de Lila și Elena prin toate greutățile lor, separat și împreună deopotrivă, ci de a vedea constant ambele fețe ale întâmplărilor. Sau chiar mai multe, atunci când e cazul.

Lila, e drept, dincolo de faptul că e un personaj misterios, la baza ei este însă personajul negativ al romanelor acestei serii. Ia decizii bazate pe bani, pe reputație, pe nu-contează-cine-suferă, iar multe dintre acțiunile ei sunt efectiv rele. Pe de altă parte uneori face lucruri la care cititorul nu se așteaptă, precum faptul că-i cumpără Elenei manuale școlare în ciuda faptului că o invidiază pentru că își continuă studiile în vreme ce ea a renunțat de mult timp la școală, a lucrat în cizmăria tatălui ei și a devenit soție de la vârsta de 16 ani.

Elena, pe de altă parte, deși e blândă în majoritatea momentelor și stă adesea cuminte în umbra Lilei, pe care a admirat-o încă de mică, are și ea scăpări pe alocuri. Nu e un personaj complet bun. Autoarea a umanizat practic fiecare personaj în parte, arătând că nimeni nu e complet bun sau complet rău, că întotdeauna există nuanțe. Personal consider că Elena nu are un caracter puternic și încă lucrează la asta, încă se modelează ca om, fiind într-un continuu și lent proces de maturizare.

Povestea noului nume, de Elena Ferrante, e un roman al prieteniei și al contrastelor, al greutății pe fondul locurilor din care provin oamenii și faptul că le e mult mai greu să se ridice și să se dezvolte comparativ cu cei care cresc în medii mai sănătoase. Are multe înțelesuri, multe întâmplări cu nuanțe diferite, multe decizii greșite la care ne face martori, multe pagini care merită descoperite și chiar povestite mai departe.

Un roman fabulos! Abia aștept să mă apuc de volumul următor, adică al treilea, cel care are titlul “Cei care pleacă și cei ce rămân”. Nici n-am cuvânt să descriu cât de bine scrie Elena Ferrante. E o nestemată a literaturii contemporane.

► “Povestea noului nume” se găsește în multe magazine fizice cât și online – precum Elefant.ro, eMAG.ro, Carturesti.ro, Libris.ro și Cartepedia.ro. Dacă găsiți romanul cu altă copertă, asta se întâmplă pentru că a fost ecranizat de cei de la HBO și se vinde și cu ilustrația ecranizării, însă în afară de copertă totul e la fel.

Cheers!