Chiar în timp ce scriu aceste rânduri, prietenul meu se pregăteşte să plece la pescuit. Întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au hobby-uri (chiar dacă rezonez sau nu cu ele); lucrul ăsta spune multe despre ei. Faptul că un om este constant în ceea ce priveşte o activitate înseamnă că e de încredere pe termen lung, că se poate dedica şi e capabil să rezolve problemele şi să nu abandoneze pasiunea (fie că e vorba de un vechi hobby sau o nouă relaţie). Thumbs up for that! Că unii renunţă de la primele hop-uri, sau după primele 15 minute în care nu prind niciun peşte. Nu trebuie să te superi că s-a rupt cârligul sau s-a agăţat voblerul în verdeaţa de pe lac, ci să te bucuri în continuare de pasiunea care a fost alături de tine ori de câte ori ai vrut să evadezi.
Pescuitul a fost alături chiar şi de mine. Crescând într-o familie cu tată pescar, pasiune transmisă din generaţie în generaţie, această activitate de petrecere a timpului liber s-a năpustit asupra mea, fată fiind, neavând fraţi care să ducă “tradiţia” mai departe. De pe la 4 ani m-a tot cărat tata pe gârlă, pe baraj, pe ici pe colo, poate-poate s-o prinde hobby-ul ăsta de mine. Mnu. Chiar nu. Am încercat în fel şi chip, am testat chiar şi pescuitul la copcă, dar dacă nu-i de mine accept şi merg mai departe. Cu toate astea, mi-am luat prieten pescar 😀 şi îl iubesc până la lună şi înapoi, mai ales că uneori mă ia cu el şi acceptă că eu vreau doar să stau la soare, să mă bronzez şi să citesc.
Apropo de pescuit…
La Tulcea, în perioada 28-30 august se desfăşoară a cincea ediţie a festivalului RowmaniaFest. Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 a adus o absolută premieră pe piaţa românească de turism: pescaturismul. Este un serviciu turistic din gama ecoturismului, a turismului culinar și cultural, pentru că îi permite turistului să înțeleagă ce înseamnă să fii pescar în Deltă, oferindu-i ocazia să petreacă o zi din viața pescarului alături de el, să scuture vintirele și să gătească peștele din ele chiar acolo, pe baltă, la ceaun.
Eu văd cu ochi buni orice încercare de a atrage turişti în ţara noastră. Chiar dacă banii din turism nu intră în buzunarul meu şi nici nu sunt cea care colectează taxele (deci cum şi cât cheltuie străinii în ţara noastră nu mă interesează), mă încântă ideea că oamenii vin să vadă şi altceva în afară de clasicele destinaţii turistice, că sunt din ce în ce mai deschişi să descopere locuri şi activităţi noi. Deci pescaturismul din România nu se adresează neapărat pescarilor englezi, cehi, francezi ş.a.m.d., ci şi oamenilor care vor să descopere lucruri noi. Eu, de exemplu, am plecat pentru prima oară în Deltă în interes de serviciu. Eram neagră de supărare că mă trimisese şeful tocmai pe mine, când o grămadă de alţi colegi ar fi vrut această oportunitate. M-am dus cu o falcă-n cer şi una în pământ şi… am descoperit un tărâm de poveste. Prin ochii mei, de ne-pescar, Delta Dunării este o lume de poveste, cu ale sale canale impresionante, floră şi faună la care “am belit ochii” în fiecare minut petrecut acolo.
Delta Dunării e grozavă! Aşa că, dacă pentru mine e astfel, pentru pescari trebuie să fie mult mai mult de atât. Recent a fost lansată o provocare, aceea de a propune mesaje pentru tricouri ale acestei ramuri a turismului românesc. Iată care sunt propunerile mele 😀 :
– “I’m fishing my chances!” („Îmi pescuiesc şansele”, un mesaj valabil nu doar cu sens propriu ci şi la figurat, pentru orice încercare pe care o facem în viaţă);
– „Lookin’ for my gold fish…” (şi aici ar fi mişto o bară care arată căutarea; searching…);
– „My gold fish went to Romania! I asked him to guide me to a great place and here I am!”
– „Danube Delta is waiting for my lure!” (termenul „lure” este folosit de străini pentru a desemna nălucile – adică momeala artificială, precum voblere, twistere ş.a.m.d.)
Dacă sunteţi interesaţi să aflaţi mai multe despre RowmaniaFest, Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle, găsiţi mai multe detalii pe site-ul EcoDeltaDunarii.ro 😉
Eu zic să vă pescuiţi cu încredere şansa de a descoperi Delta Dunării, o frumuseţe a naturii care a fost înregistrată în patrimoniul UNESCO. Mai important decât faptul că fluviul străbate multe ţări, este minunea naturii care s-a format la gura de vărsare a acestuia în Marea Neagră. Şi toată această minunăţie e chiar aici, pe tărâm românesc.
1 thought on “RowmaniaFest & something more”