Sclipitorii – un roman despre realitatea liniștii pe care o căutăm muncind în străinătate

Sclipitorii, de Titus Radu, este un roman apărut de curând la Editura Alfa. Are 142 de pagini și mi-a amintit atât de mult de perioada în care am plecat pentru prima oară din țară încât mi se pare un pic greu sau complicat să scriu rândurile astea în mod obiectiv. Adică am muncit în străinătate și am simțit rândurile din carte pe măsură ce le citeam, le știu ca fiind adevărate dincolo de faptul că opera se încadrează la beletristică. Are un fir de adevăr în ea, ușor perceptibil de mulți dintre noi, cei care o citim.

Tema abordată în roman se poate spune că este de actualitate, câtă vreme românii încă pleacă din țară cu gândul la un trai mai bun. Cu gândul la liniște sufletească, la liniștea de a nu mai avea datorii, la liniștea de a avea ce pune pe masă, la liniștea de a nu fi judecați de cei din jur ș.a.m.d. Fiecare român care alege calea străinătății pleacă cu gânduri de bine sau de mai bine. Așa cum apare și în romanul Sclipitorii, mulți români pleacă urând țara pentru faptul că îi obligă să se înstrăineze, însă departe fiind de ea ajung să o iubească prin prisma dorului, văzând tărâmul românesc ca pe ceva ce-i vindecă de orice.

Romanul este ușor de parcurs prin prisma faptului că are un număr moderat de personaje, iar acțiunea se desfășoară cu precădere în jurul lui Dumitru, un bărbat în vârstă de 36 de ani, divorțat, ce a ales să plece în Anglia pentru a scăpa de lucrurile care-l apăsau în țară, cu accent pe situația materială și faptul că își dorea să se rupă de viața pe care o avea în România și s-o lase cât mai în urmă cu putință. Cunoaște pe net o femeie, o româncă deja stabilită în Anglia, și decide să plece la ea și eventual să aibă o relație. Dar socoteala de acasă nu se potrivește adesea cu cea din târg, astfel că femeia se dovedește a fi nepotrivită pentru el. Dumitru pendulează între ideea de întoarcere în România și cea de a rămâne în Anglia, caz în care ar fi trebuit să pornească pe cont propriu (ceea ce în străinătate e destul de complicat, mai ales la scurt timp de la ajungerea acolo și mai ales atunci când limba țării respective nu e încă bine stăpânită).

Dumitru se dovedește a fi curajos și nu se întoarce în țară așa ușor, astfel că alege calea mai grea, dar totodată mai bună, aceea de a rămâne în Anglia și de a-și croi drumul de unul singur. Sună cunoscut pentru mulți dintre noi, nu-i așa? Noi, românii, suntem făcuți din material bun, dispuși fiind să mergem până în pânzele albe când ne dorim ceva sau când ne e teamă că trebuie să ne întoarcem la viața pe care-o știm atât de bine și care ne-a determinat să vrem să plecăm cât mai departe. Întorcându-ne la personajul Dumitru, vestea bună e că el ajunge să lucreze cu un român pe care l-a cunoscut în avion, ulterior reușind și să se mute. Sclipitorii se numeau ei între ei, românii care lucrau la Shiny Cleaning și care se ocupau de curățenie pe diferite șantiere după ce erau gata construcțiile. Practic pregăteau noi apartamente, școli, grădinițe și alte construcții pentru a fi gata de dat în folosință. Când lucrurile păreau să fie în sfârșit pe făgașul lor, criza economică s-a făcut simțită și au început să apară probleme la firma sclipitorilor. Trece Dumitru și de hopul acesta? În ce încurcături intră?

Mi-e greu chiar și mie să răspund dacă Dumitru trece sau nu de problemele apărute, probleme care continuă să se strângă și să-l apese pe suflet. Și mulți dintre noi știm la ce intensitate sunt percepute problemele când suntem în străinătate, când nu avem acea plasă de siguranță în apropiere.

“Nu se știe care sunt granițele urii între conaționalii noștri, dar e verificat că, odată ajunși în altă țară, nimeni nu disprețuiește românii mai mult decât românul însuși.” (pag. 130)

Titus Radu a dovedit din nou că este un scriitor care pune suflet. Sau, mai corect de atât, un scriitor care își rupe o bucată din suflet și o lasă în fiecare roman pe care-l scrie. Povestea asta, Sclipitorii, n-ar fi însemnat nimic fără emoția omului care alege să plece, fără sentimentul de liniște la care mulți dintre noi am tânjit când ne-am cumpărat bilet doar dus.

Punctele forte ale romanului Sclipitorii sunt subiectul și sinceritatea abordării. Subiect care încă mai arde, după zeci de ani de când românii pleacă din țară subiectul acesta încă e de actualitate. Încă plecăm sau ne gândim să (mai) plecăm. La puncte slabe, dacă e să disec opera, aș trece doar o tehnicalitate, ceva ce e mai mult preferință personală, adică dialogurile să fie desprinse de narațiune și să fie trecute cu liniuțe.

Per total, consider că romanul Sclipitorii e în mod clar de citit, motiv pentru care se află și în top 10 cărți de citit anul acesta. Mi-ar plăcea să apară un volum doi al acestei povești, al celei care a început cu Dumitru. Poate aceeași perioadă de timp, dar urmărindu-se firul altui personaj. Sau chiar modul în care lucrurile merg mai departe după cele întâmplate în romanul de față.

Mi-a plăcut atât de mult încât iau în calcul achiziționarea mai multor exemplare pentru a le oferi cadou, atât pe blog, cât și persoanelor din viața mea care au plecat măcar o dată din țară. Știu că n-ar trebui să simt asta și să o zic, dar e liniștitor să ascultăm/citim/descoperim povești ale altor români plecați, chiar și atunci când acele povești nu se termină cu bine, pentru că pot fi lecții. Lecții de care să ținem cont nu doar acolo, când suntem printre străini, ci și aici. Să privim spre noi ar fi un început bun.

*Romanul Sclipitorii, de Titus Radu, poate fi achiziționat de pe site-ul Librarie.net