A devenit deja o tradiție să fac un astfel de top la fiecare început de an. Ceea ce îmi doresc de fiecare dată când întocmesc lista cu 10 titluri este să acopăr mai multe categorii literare, pentru că frumusețea cititului stă în a ne lărgi orizonturile și a descoperi și texte altfel față de cele pe care le savurăm de obicei. Astfel, an de an topul cu 10 cărți de citit a avut și romane de dragoste, dar și SF-uri, totodată nelipsind nici dramele și pe alocuri nici poveștile reale de viață, precum autobiografia basistului Duff McKagan de la GNR. Ca să nu mai prelungesc așteptarea, mă apuc deja să notez top 10 cărți de citit în 2020, iar lucrurile stau astfel:
Despre fiecare carte în parte am să scriu câteva cuvinte și am să notez și o parte din descrierea oficială. În plus, pe fiecare dintre ele am căutat-o în mai multe magazine online și vă voi indica unde se găsește astfel încât să puteți compara prețurile și, dacă vreți să faceți o achiziție pentru lectura personală sau pentru un cadou, să o puteți lua de unde e mai convenabil / de unde e reducerea mai bună 😉 .
1. Acolo unde cântă racii, de Delia Owens
Este o carte peste care am dat de câteva ori atunci când îmi comandam cărți de pe net și cumva a reușit să îmi capteze atenția suficient încât să citesc descrierea ei, descoperind următoarele:
“Acolo unde cântă racii este o poveste care îmbină cu un talent extraordinar povestea tulburătoare a maturizării unei fete părăsite de familie, un superb omagiu adus naturii, o emoționantă poveste de iubire și misterul unei crime.
Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani într-un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când chipeșul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii. Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea. Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în ținuturile luxuriante de pe malul oceanului, împrietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură. Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimbă complet, căpătând un alt sens. Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâmă noua existență.”
Cartea se găsește în următoarele magazine online: Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro, Carturesti.ro.
2. Corporația norilor, de Laurențiu Ion
O carte pe care am primit-o cadou de la prietena mea în preajma sărbătorilor de iarnă. O carte pe care am citit-o pe jumătate numai în drumul spre casă, ceea ce e uimitor pentru că eu nu cred că mi-aș fi cumpărat-o singură, pe motiv că nu citesc opere lirice. Dar asta e suficient de contemporană încât să mă cucerească de partea ei și să o recomand cu drag în topul cărților de citit anul acesta.
Descrierea ei sună astfel:
“Laurențiu Ion construiește o voce lucidă, care analizează – uneori cu ironie și umor, adesea fără milă – societatea în care trăim, una cu un mare grad de manifestare a violenței și măcinată de corupție. Corporația norilor este o epopee modernă a unui erou contemporan: bărbat alb, singur, plătitor de impozite, care lucrează pentru un zeu puternic, dar distrugător de suflete, Corporația. – Diana Geacar“
Cartea se găsește în următoarele magazine online: Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro, Carturesti.ro.
3. The Tipping Point, de Malcolm Gladwell
Cartea aceasta am primit-o cadou de la Cristina, o persoană pe care o admir din blogosfera românească, reușind să se formeze o anumită chimie între noi pe parcursul a câțiva ani, timp în care am participat cot la cot la multe competiții.
Despre ce este cartea The Tipping Point?
“The Tipping Point este biografia unei idei, iar această idee este foarte simplă. Cea mai bună cale de a înțelege apariția tendințelor în modă, fluxul și refluxul mareelor de delincvență sau, de ce nu, transformarea unor cărticele necunoscute în niște best-seller-uri ori afluxul de adolescenți care fumează, fenomenul zvonurilor care merg din gură-n gură și toate celelalte schimbări misterioase care se petrec în viața de zi cu zi este să le privim ca pe niște epidemii. Ideile, produsele, mesajele și comportamentele se răspândesc exact la fel ca virușii.”
Cartea se găsește în următoarele magazine online: Libris.ro, Elefant.ro, Carturesti.ro.
4. Zborul reginei, de Tomas Eloy Martinez
Tot cadou de la o prietenă este și cartea asta, ca multe alte lecturi bune pe care am ajuns să le descopăr.
Jorge Semprun o descrie astfel: “O poveste misterioasă despre mecanismele puterii politice și ale mass-mediei, alcătuind o lume a corupției infiltrate în toate domeniile vieții.”
Cartea se găsește în următoarele magazine online: Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro, Carturesti.ro.
5. Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României.
Am câștigat cartea aceasta (cu tot cu autograf de la Principele Nicolae al României ♥) în cadrul unei competiții în urmă cu ceva ani buni. Spre rușinea mea, n-am apucat să o citesc până acum, însă am simțit în tot acest timp că o să fie o lectură pe cinste și o pun, așadar, în top 10 cărți de citit în 2020. Cred că suntem datori față de noi, oricât de puțin, să știm câteva detalii ale istoriei. Și ce mod mai bun decât acela de a începe cu reprezentanți ai Casei Regale care sunt încă în viață.
O parte din descrierea cărții:
“Pornind de la dialogul inițiat de istoricul Filip-Lucian Iorga, acest volum își propune să-l prezinte românilor pe Principele Nicolae, nepotul Majestății Sale Regelui Mihai: de la prima sa vizită pe tărâm românesc din 1992 la hotărârea de a se stabili în România în 2012.”
Cartea se găsește în următoarele magazine online: Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro, Carturesti.ro.
6. Ugly Love. Despre fața urâtă a iubirii, de Colleen Hoover
Am văzut cartea asta la multe persoane și, în ciuda faptului că în trecut mă feream de bestseller-uri pentru că mi se păreau a fi cărți de mass market, consider că ceva special trebuie să fie printre paginile ei. E ca și cum subconștientul meu și-a dorit cartea asta înainte ca eu să mi-o doresc.
Despre roman:
“Atunci când Tate Collins îl întâlnește pe Miles Archer, un pilot de avioane tăcut, la locul lui, bântuit de un trecut întunecat, ea e conștientă că ceea ce simte nu e tocmai dragoste la prima vedere. Cei doi nu se consideră nici măcar prieteni, iar singurul lucru pe care îl au în comun este o atracție fizică de netăgăduit. După ce dorințele lor ies la iveală, cei doi își dau seama că tocmai au găsit soluția perfectă pentru o relație fără alte implicații. El nu caută iubire, iar ea nu are timp pentru așa ceva. Aranjamentul lor ar fi extrem de satisfăcător, dacă Tate ar putea să respecte cele două reguli impuse de Miles: nu pune întrebări despre trecut, nu te aștepta la un viitor împreună.”
Cartea se găsește în următoarele magazine online: Libris.ro, Elefant.ro, Carturesti.ro, eMAG.ro.
7. Oscar și Tanti Roz, de Eric-Emmanuel Schmitt
Citisem în trecut un roman al autorului Eric-Emmanuel Schmitt și, pentru că nu era printre preferatele mele, l-am luat la yard sale alături de alte lucruri. Doamna care avea stand lângă al meu, din vorbă în vorbă, m-a întrebat dacă am citit cartea “Oscar și Tanti Roz” a aceluiași autor. După răspunsul meu negativ, mi-a sugerat să o încerc indiferent de părerea pe care o am despre orice altă carte a lui Eric-Emmanuel Schmitt. Și am încercat-o. Și a fost chiar un moment în care mi-au dat lacrimile. Cam atât de puternică este și fără niciun dubiu își merită locul în top 10 cărți de citit în 2020.
Despre carte:
“Oscar are zece ani și trăiește într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în față, băiatul, bolnav de leucemie, știe că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucnește inocent, pătimaș și deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit povești moderne, adevărate lecții de viață, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute și nimic nu e așa cum pare la prima vedere.”
Cartea se găsește în următoarele magazine online: Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro, Carturesti.ro.
8. Jurnalul Annei Frank
Am cumpărat acest jurnal acum mulți ani și nu-mi explic cum de nu l-am citit, povestea Annei Frank intrigându-mă, însă în același timp fiindu-mi oarecum frică de ceea ce o să găsesc printre pagini. Am decis să fac o prioritate citirea jurnalului ei tocmai prin plasarea lui în top 10 cărți de citit în 2020.
Despre jurnal:
“Povestea tragică a Annei Frank e bine cunoscută. Împreună cu familia ei și alți cunoscuți evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942 – 4 august 1944), de teama deportării în lagăr, în așa-numita Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani. Avea 13 ani când a intrat în Anexă. A ținut aici un jurnal, devenind la un moment dat conștientă că el va reprezenta un document important după ce războiul se va sfârși. În 4 august 1944, așadar nu mult după debarcarea Aliaților în Normandia, când finalul recluziunii părea foarte aproape, Anne și ceilalți șapte locatari ai Anexei sunt arestați și mai târziu deportați cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepția lui Otto Frank, toți vor muri. Anne și sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen în 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica și va face cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei sale.”
Cartea se găsește în următoarele magazine online: Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro, Carturesti.ro.
9. Și munții au ecou, de Khaled Hosseini
Apropiații știu că îmi place să citesc și cumva merg la sigur atunci când îmi fac cadou o carte. Da, și pe aceasta am primit-o cadou, de la fratele prietenului meu, cu ocazia Crăciunului 😀 . N-am apucat încă să o citesc, but it’s on my list – Top 10 cărți de citit în 2020.
Despre carte:
“Prezintă o poveste spusă de-a lungul mai multor generații care gravitează nu doar în jurul părinților și copiilor, dar și a fraților și surorilor, a verilor și a tuturor celor ce au grijă de ceilalți. Explorează nenumăratele feluri în care membrii familiei iubesc, jignesc, respectă, înșală, surprind și se sacrifică unii pentru ceilalți, atunci când contează cel mai mult. Urmărind diversele personaje și ramificațiile vieților acestora, alegerile și iubirile fiecăruia, de-a lungul mai multor generații, peste tot în lume – de la Kabul la Paris, de la San Francisco până în Insula Tinos din Grecia – povestea se extinde gradual, devenind din ce în ce mai emoționantă, mai complexă și mai puternică cu fiecare pagină parcursă.”
Cartea se găsește în următoarele magazine online: Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro, Carturesti.ro.
10. După ce ne-am întâlnit, de Anna Todd (primul volum al seriei AFTER)
Într-o zi lejeră de duminică, în care nu aveam nimic de făcut pentru muncă (am avut norocul să am ]n decurs de vreo 8 ani aproape numai job-uri d’astea în care zilele săptămânii sunt irelevante 😀 ), am decis să mă uit pe un site cu filme online să văd cam ce a mai apărut. Am decis după vreo două minute să mă uit la un film la fel de lejer ca ziua, ceva light, astfel că am ales filmul “After”. Am descoperit că este făcut după primul volum al seriei de romane “After” și m-a cucerit atât de mult încât mi-am zis că TREBUIE să citesc și cărțile. Primul volum al seriei se numește “După ce ne-am întâlnit” și în mod clar trebuia să-l includ în top 10 cărți de citit în 2020.
Despre roman:
“Tessa Young e o fată cuminte, silitoare și ordonată. După ce intră la universitate și îl cunoaște pe Hardin, viața ei se schimbă radical. Cu părul lui răvășit, accentul britanic, tatuajele și piercingurile, Hardin e complet diferit de băieții pe care i-a întâlnit până acum. E arogant și crud – ar avea toate motivele să-l urască. Dar felul în care o sărută trezește în ea o pasiune cum n-a mai simțit. Deși o respinge, spunând că nu-i este el alesul, Tessa e hotărâtă să insiste și să-l găsească pe adevăratul Hardin, care a ridicat între el și lume un zid de trădări și minciuni.”
Cartea se găsește în următoarele magazine online: Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro, Carturesti.ro.
Sper să vă placă sugestiile literare pentru anul în curs. Dacă ați citi deja una dintre ele, vă invit să-mi spuneți în comentarii părerea despre ea, indiferent către ce parte înclină balanța.
Cheers!
Mulțumim pentru recomandare.
Pe mine `Racii` m-au dezamagit. Citesc acum `Si muntii au ecou` si deja se joaca cu sufletul meu. Hosseini este pentru mine una dintre placerile alea care imi fac rau si ma macina, dar nu ma pot lasa. Il servesc in doze foarte mici si ma bucur de fiecare rand.
Abia astept sa iti vad parerile.
Daca ai vreodata ocazia, mergi la `Oscar si Tanti Roz`, piesa. Am plans. Dramatizarile lui Chris Simion dupa Schmitt sunt sublime. La `Domnul Ibrahim` am fost de 4 ori si m-as mai duce. Cum prind bilet, acolo sunt! Iar ca Maia in `Copilul lui Noe` nu e nimeni, nicaieri!
Mulțumesc mult pentru recomandări! Poate o să reușesc să ajung măcar la piesa “Oscar și Tanti Roz”. Cartea a fost mult mai sensibilă decât mă așteptam.