Se împlinesc în perioada aceasta 10 ani de când a fost creat primul produs Melkior Professional Paris, anume eyeliner-ul Khol Pencil Black, care a devenit rapid best seller și așa a început povestea brand-ului pe care azi îl îndrăgim atât de mult.
Îmi amintesc că am descoperit produsele Melkior citind despre ele pe blogul Marinei Adriana și m-a tot corupt frumușica de mi-am luat o mulțime de farduri și oje. Vedeam la ea 1-2 nuanțe de fard care-mi plăceau mult, mergeam în magazinul Melkior din Afi Palace ca să le văd pe pielea mea cum arată și, spre neplăcerea contului meu de economii, plecam de acolo cu mai multe decât plănuiam să achiziționez.
Toate produsele lor mi se par a fi extrem de bine pigmentate. Până acum am încercat multe farduri, multe oje și rujuri, un baton pentru contouring, un fond de ten, mai multe tipuri de mascara, eyeliner cu sclipici… și s-ar putea să mai fie și alte produse pe care mi le-am cumpărat de-a lungul anilor, dar îmi scapă mie acum.
Cu ocazia aniversării a 10 ani de la lansarea primului produs, adică 10 ani de când brand-ul există pe piață, cei din echipa Malkior Professional Paris mi-au trimis un creion de ochi cadou (Khol Pencil Black, primul produs făcut de ei) și sugestia de a le face o urare dacă am timp.
Nu excelez la capitolul timp, dar o consider a fi o ocazie specială. Numai când mă gândesc la rujurile pe care le am de la Melkior îmi dau seama cât m-au ajutat în unele zile. Să fiu mai încrezătoare, mai frumoasă, mai puternică. Le doresc la cât mai mulți ani atât brand-ului cât și întregii echipe! Mulți ani plini de inspirație, inovație, culoare și prețuri la fel de bune cum ne-au obișnuit.
In addition…
Cei 10 ani de existență pe piață sunt marcați printr-o campanie de reduceri care durează 10 zile! Campania este valabilă atât online, pe site-ul www.melkior.ro, cât și în toate magazinele fizice, în perioada 10-19 septembrie 2021.
Cheers! ?