Women's World

10 rujuri tentante

By | 13.02.2019 | 2 Comments

Vorbeam recent cu una din prietenele mele despre mania cu rujurile. Adică un fond de ten cumpărăm o dată la 6 luni sau ne ajunge chiar mai mult timp, un iluminator stă în portfard 2 ani și apoi îl schimbăm din motive de termen de valabilitate, o paletă de farduri e și ea destul de trainică și nici nu avem nevoie de mai multe dacă are exact nuanțele potrivite și pe care le îndrăgim. Însă când vine vorba de rujuri, ei bine, cumpărăm constant. De ce facem asta? Explicația e simplă. Pentru că oricât de mult iubim textura și nuanța unui ruj, nu-l putem folosi zi de zi timp de câteva luni, până se termină. Efectiv ne săturăm să vedem zi de zi în oglindă aceeași culoare pe buze. Și am văzut că am pățit asta inclusiv cu un ruj pe care l-am iubit din prima clipă în care mi l-am cumpărat, adică a venit o zi în care l-am abandonat și pe el în cutia cu produse de make-up pentru că simțeam nevoia să colorez buzele și-n alte nuanțe. Cu rujurile e precum parfumurile, uneori le folosim în funcție de starea de spirit – ruj roșu când ne simțim puternice, roz când suntem puse pe joacă, nude când ne simțim frumoase fără să apelăm la magia culorilor ș.a.m.d.

Datorită pasiunii pentru rujuri și faptului că ne dorim din când în când noi nuanțe în trusa cu produse de make-up, m-am gândit să fac o listă cu 10 rujuri care mi-au atras atenția de pe site-ul Sephora. Este practic unul din cele 3 magazine favorite ale mele în materie de produse de make-up.

10 rujuri tentante:

10 rujuri

1. Kat Von D Studded Kiss Creme – nuanța Muneca
2. Sephora Collection Rouge Satin – nuanța 21 Ingenuous
3. Yves Saint Laurent Rouge Pur Couture The Slim – nuanța 24 Rare Rose
4. Fenty Beauty by Rihanna Stunna Lip Paint – nuanța Uncuffed
5. Huda Beauty Liquid Matte – nuanța Sugar Mama Nude Love Collection

Primele 5 rujuri sunt cuminți, mai mult din zona de nuanțe nude.
De rujurile Kat Von D m-am îndrăgostit recent, având două nuanțe pe care le iubesc și le folosesc constant în perioada asta (Crush și Crucifix). Am pus însă ochii și pe nuanța Muneca, nuanță care e un fel de piersicuță, iar în traducere din spaniolă înseamnă “păpușă”. Apoi, rujul de la numărul 2, cel Sephora, l-am ales tot pentru că am deja unul (mai închis) în colecția mea de rujuri și sunt extrem de mulțumită de el, cu atât mai mult cu cât este și accesibil, fiind 44 de lei. Următoarele două, YSL și Fenty, le-am adăugat pentru acelea dintre voi cu preferințe mai piperate din punct de vedere financiar. Cândva, însă, cine știe, poate o să adaug și eu aceste brand-uri colecției mele de produse de machiaj. Și, în final, rujul Huda Beauty l-am ales pentru că l-am văzut la o bloggeriță și mi-a plăcut tare mult ^_^.

10 rujuri

6. Tom Ford Ultra Shine Lip Color – nuanța 07 Willful
7. Lancome L’Absolu Lacquer – nuanța 134
8. Sephora Collection Cream Lip Shine – nuanța 08 Redpotion
9. Yves Saint Laurent Vernis A Levres Vinyl – nuanța 418 Purple Sound
10. Kat Von D Studded Kiss Creme – nuanța Coven

Primele 3 rujuri din continuarea asta a listei, adică cele roșii, mi-au atras atenția pentru faptul că toate sunt lucioase – ultra shine, l’absolu lacquer & lip shine. Am cam început să fiu atrasă de rujurile roșii lucioase, buzele colorate în astfel de nuanțe fiind the new sexy, o variantă destul de ispititoare. Ultimele două sunt nuanțe mai îndrăznețe, de violet rece / liliac. Nu sunt alese întâmplător. Pe cel de la Kat Von D l-am testat deja în magazinul Sephora din AFI Cotroceni și știu că e un ruj mat care-mi vine bine, potrivindu-se cu subtonul neutru pe care-l am eu la piele. Cel de la YSL mi-a atras atenția de pe site, că e o nuanță mai închisă și mai hotărâtă.

Personal mi-e greu să aleg un singur ruj din cele 10. Cred că următoarea mea achiziție o să se bazeze pe starea de spirit, când o să testez vreo 3 nuanțe și o să zic de una dintre ele că îmi place mai mult decât celelalte. Îmi va plăcea pe moment mai mult decât celelalte, în funcție de cum mă voi simți atunci. Și e firesc și totodată știu că nu sunt singura persoană care alege astfel, mai ales atunci când sunt mai multe opțiuni bune. Partea frumoasă e că n-am cum să aleg greșit, că toate-s mișto 😀 .

Cheers!

2 Comments

  • Reply

    Bratu Gabriela

    15/02/2019

    mmmm…acum ceva timp as fi ales unul din primele 5 rujuri. acum cred ca m-as orienta spre cele rosii :)) ce se schimba omul! si eu ma minunez!

  • Reply

    Valeria Chertes

    17/02/2019

    Atât sunt de frumoase ,nu as ști care sa aleg.

Leave a Reply