Diverse

3 categorii de produse care se schimbă în ritm cu noi

By | 18.01.2020 | 3 Comments

3 categorii de produse care se schimbă în ritm cu noi | black car chevy chevrolet cabrio coupe urban

Există oameni care ne spun “Vai, dar nu te-ai schimbat deloc!” și oameni care ne spun “Ești neschimbat(ă), era să nu te recunosc!”. Și stăm cumva și ne întrebăm pe care dintre cele două vrem să o auzim. E de bine dacă rămânem la fel? Sau e de bine dacă ne schimbăm? Eu aș zice că ambele variante sunt bune și rele deopotrivă. Pe de o parte e bine să rămânem la fel cu sufletul, să nu ne amărâm cu timpul, să nu ne pierdem speranța, să rămânem încrezători că ceea ce ne face unici este atuul nostru. Pe de altă parte e bine să ne schimbăm din alte puncte de vedere, să fim mai citiți, mai puternici, mai hotărâți, ba chiar și mai frumoși, să fim versiuni mai bune ale noastre pe cât mai multe segmente.

După toată teoria asta scurtă deducem ușor că schimbările sunt de bun augur, că reprezintă adesea o evoluție. Ei bine, în viața noastră sunt și câteva lucruri care se schimbă în ritm cu noi. Dintre toate am decis să selectez 3 categorii de lucruri/produse și să scriu puțin despre modul în care ele se schimbă odată cu maturizarea noastră.

1. Parfumuri
Câți dintre noi mai folosesc parfumurile pe care obișnuiam să ni le cumpărăm în urmă cu 10 ani sau chiar mai mult? Personal am unul sau două parfumuri care încă îmi plac după atâția ani, dar în rest am constatat recent cât de mult m-am schimbat din punctul acesta de vedere. Nu mai am nimic de demonstrat nimănui, în afară de mine, iar din acest motiv tind mereu să mă cuceresc pe mine cu aromele olfactive pe care le aleg. Da, parfumurile se schimbă în ritm cu noi, optăm cu timpul pentru versiuni mai delicate sau mai puternice, mai minimaliste sau mai boeme, astfel încât să se potrivească în mare măsură cu personalitățile noastre de acum, din prezent.

2. Autoturisme
Aici am deja un semi-zâmbet, pentru că îmi amintesc ce părere aveam în urmă cu vreo 5-6 ani despre autoturisme. Le vedeam exclusiv ca pe niște lucruri menite să ne ducă din punctul A în punctul B. Mă lăsau rece detaliile precum marca, modelul, opțiunile, anul fabricației și, mai ales, nu înțelegeam de ce ar trebui să dau mulți bani pe un astfel de bun. Între timp m-am mai copt și am înțeles cât de importantă este siguranța, atât a mea cât și a celor din jurul meu, plus impactul asupra mediului. Am înțeles de exemplu că o mașină mai scumpă are șasiul și caroseria mai puternice și scad șansele ca autoturismul să se transforme în acordeon în cazul unui accident, iar acesta-i doar un exemplu. Iată, așadar, de ce autoturismele sunt printre categoriile de produse care se schimbă în ritm cu noi. Pentru că în mare parte cu trecerea anilor punem mai mult accent pe siguranță. Unii sunt char interesați și de aspect, dorind ca autoturismul să reflecte eleganța lor. Alții (including me)… nu-și permit încă să aibă pretenții și asupra aspectului :D.

3. Telefoane mobile
Aici lucrurile iau o întorsătură aparte, oricât de ciudat ar suna. Telefoanele mobile se schimbă de la sine în ritm cu noi, pentru că sunt menite să rezolve probleme de funcționalitate care existau la versiunile anterioare. Dar, pentru că întotdeauna este un “dar”, noi personal le schimbăm mai des decât înainte pentru că nu ni se mai potrivesc. Vrem să fie mai rapide și să se plieze pe stilul de viață pe care îl avem acum. Vrem să fie mai elegante, mai durabile și/sau mai inteligente. Și, să nu uit, vrem să se blocheze cât mai puțin spre deloc (personal am o mare problemă cu asta, cu sinergia dintre procesor și un soft bun). Voi câte telefoane mobile ați schimbat până acum? Faptul că le schimbăm pe măsură ce și noi ne schimbăm este până la urmă un lucru bun, denotă că ne adaptăm bine prezentului din ce în ce mai activ și mai tehnologizat.

Suntem bine, încă ținem ritmul. 😀

Cheers!

3 Comments

  • Reply

    Valeria Chertes

    18/01/2020

    Este normal sa facem în timp mici schimbări.

  • Reply

    CCristinaC

    19/01/2020

    Eu cred ca sunt ceva mai conservatoare :))) Am inca, in colectie, un parfum care imi place de peste 15 ani iar telefonul il schimb din trei in patru ani si asta doar daca s-a stricat ceva foarte scump la el, si nu merita inlocuirea. Legat de masini, singurul lucru care mi-e clar si batut in cuie, e faptul ca nu ma pot baza pe masina ci pe mine, să am un stil de condus preventiv.

    • Reply

      Ioana Radu

      19/01/2020

      Iti multumesc pentru feedback. Si eu am un parfum care imi place si pe care il folosesc inca din 2009 (Givenchy Ange ou Demon Le Secret ♥), insa pe restul pe care le foloseam in trecut le-am abandonat pentru alte arome 😀 . Iti dau dreptate si in privinta condusului pana intr-un punct, adica e foarte important sa avem o conduita preventiva in trafic, insa uneori in accidente au de suferit si persoane nevinovate. Prefer sa am o masina mai zdravana si sa ma simt cat de cat in siguranta in eventualitatea in care un sofer mai putin responsabil ma loveste. Sa ne ajute Dumnezeu totusi sa nu fie cazul de accident vreodata.
      Te imbratisez!

Leave a Reply