Pasiunea pentru ceasuri o am de când eram mică, dar abia când eram în liceu am reuşit să-mi cumpăr primul ceas de la un brand cunoscut. Să-mi cumpăr, da, am scris bine. Munceam uneori vara, astfel încât să câştig nişte bani de buzunar. Am şi acum ceasul respectiv, chiar dacă de un an a încetat să mai funcţioneze. Între noi fie vorba, sunt totuşi cam 10 ani de atunci, 10 ani în care l-am purtat aproape tot timpul, de multe ori chiar şi la duş. În ciuda faptului că mi-am achiziţionat şi alte ceasuri dama originale, acela a continuat să fie favoritul meu. Actualul ceas dama original pe care-l iubesc, de când s-a stricat cel vechi, este Fossil-ul cumpărat anul trecut. Şi s-a născut o întreagă discuţie în jurul lui, astfel încât am ajuns la concluzia că ar fi util un material de genul acesta, cu tipuri de ceasuri care ar trebui să fie prezente în colecţia de ceasuri a oricărei doamne şi domnişoare care iubeşte sau care abia acum începe să aibă o pasiune pentru aceste accesorii. After all, aud adesea întrebări precum: Ce să fie? Ceas Michael Kors? Ceas Fossil? Tommy Hilfiger sau Casio? Ei bine, răspunsul se învârte mai mult în jurul modelului şi mai puţin în jurul brandului, excepţie făcânt cazul în care faci o pasiune pentru un brand anume (aşa cum a fost cazul meu cu Fossil, ceas pentru care am fost dispusă să scot ceva bani din buzunar).
1. ceasul metalic unisex
Atunci când cercetăm oferta de ceasuri dama originale, ar trebui să avem în vedere achiziţionarea unui astfel de model. Indiferent că-i vorba de un ceas Fossil, ceas Michael Kors sau oricare alt brand cunoscut, modelul în sine este cel care ar trebui bifat. Un ceas metalic unisex, argintiu, se potriveşte la absolut orice ţinută. Poate fi purtat în orice anotimp, cu orice tip de haine, materiale, stiluri, culori ş.a.m.d. Acest model este cel mai versatil dintre toate. Nu ţine cont nici măcar de vârstă. Eu am bifat două astfel de ceasuri dama originale (Casio şi Orient) şi sper că o să mă opresc aici cu cele metalice unisex (sper).
2. ceasul metalic feminin
Am învăţat, un pic cam târziu, că e nevoie şi de un ceas metalic feminin. Fie că e vorba de un cadran din sidef, fie că alegem un ceas dama original cu limbile atent sculptate, un ceas cu brăţară feminină sau unul cu pietricele, ideea în sine este să exprime feminitate. Chiar dacă avem un ceas, cel metalic unisex, care se potriveşte oriunde şi oricând, uneori e nevoie şi de accesorii feminine. Toate avem zile în care vrem să fim sexy, dulci sau drăgălaşe, iar pentru zilele astea e nevoie de un ceas dama original care să fie la fel de sexy sau de dulce precum starea de spirit.
3. ceasul cu brăţară din piele sau alte materiale
Ceasurile dama originale cu brăţară din piele sau alte materiale similare sunt o alegere clasică. Nu se vor demoda cu trecerea anilor, nici dacă e vorba de 50 de ani sau mai mult. Pe acestea le puteţi cumpăra chiar şi de la târguri cu produse vintage, câtă vreme vă asiguraţi că sunt originale. Acesta-i un aspect de care-mi place să ţin cont. Nu sunt snoabă, însă brandul ceasului chiar contează. Vorbim de nişte accesorii pe termen lung, 10 ani sau chiar mai mult. Nu e cazul să ne zgârcim tocmai aici.
Și eu am început recent să dezvolt această pasiune pentru ceasuri! Mi-am achiziționat anul trecut un ceas Fossil însă acum aș opta pentru Tissot sau Michael Kors. Cred că am citit și articolul despre ceasul tău Fossil, tot în acea perioadă îmi cumpărasem și eu. Acum aș opta pentru modelul silver, să se potrivească mai bine cu brățărica Pandora. De Pandora ce spui? Nu te tenteză pe viitor o brățărică?:*
Nu prea sunt eu cu bratarile :D. Cu ceasurile, in schimb… vai de buzunarul meu :)).
Sa stii ca si eu obisnuiesc sa cumpar ceasuri unisex. Uneori de firma, alteori ceasuri ieftine no-name. Imi si plac și fac si schimb cu sotul meu destul de des. Mai mult ne plac cele care au curea din piele sau piele ecologica pentru ca sunt mai simplu si mai rapid de potrivit pe inchieturi diferite.
Din piele am unul singur, insa mi se pare ca e mai pretentios decat celelalte. Cu timpul, bratara din piele se schimba un pic, mai ales pe partea interioara daca e supusa la umezeala (de exemplu vara cand transpiram). In schimb cele metalice n-au nicio problema :D.
Georgiana are o colectie impresionanta de ceasuri 🙂 la un moment dat erau insirate pe pervazul geamului la dormitor si era 12 buc! Pe culori pe dimensiuni pe teme 🙂
Îmi place mult de Georgiana. Abia aştept să o cunosc personal 😀 .