Aberaţii

                Într-o mână cana cu ceai, într-o mână telefonul din care ştergeam ceva mesaje şi în boxe se auzea încet “Luniz – I Got 5 On It”. Am văzut că, pentru a nu ştiu câta oară, uitând să-mi şterg glossul, am lăsat urme pe cana de ceai. Prost obicei!

                Mi-am verificat apoi inbox-ul şi aveam un mail de la Ea.
I-am scris cum mă simt în seara asta. Nu i-am scris oricum ci am făcut o viziune a unei seri frumoase, calmante…

                El să se uite la meci de fotbal sau la wresling, ca băieţii, şi eu să stau cu capul pe pieptul lui şi cu genunchii la piept. Să mănânc chipsuri, din când în când, şi să nu mă certe că îi las firimituri pe tricou. Una din mâinile lui să fie pe sticla de bere, cealaltă pe spatele meu, protector. Aşa, sub toată concentrarea pe care o are asupra tv-ului, să simtă că e măcar un pic alături de mine. Aşa vreau. Să nu mă sufoce. Să nu mi se dedice total. Nu vreau să fie al meu. Vreau doar ceva liber. Cred că asta e încrederea.